Conventia de Arbitraj

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Conventia de Arbitraj.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

I. NOTIUNI INTRODUCTIVE SI PARTICULARITĂTI.

Convenţia de arbitraj reprezintă:“înţelegerea părţilor de soluţiona un litigiu de comerţ internaţional prin intermediul arbitrajului ocazional ori permanent” sau “ acordul părţilor contractului de comerţ internaţional de a supune litigiul ivit între ele în legătură cu executarea acelui contract arbitrajului”.

Convenţia de arbitraj se poate prezenta sub cele două forme:

1. compromisul sau convenţia de compromis;

2. clauza compromisorie sau clauza de arbitraj;

Compromisul este acordul prin care părţile supun litigiul existent între elespre soluţionarea unui arbitraj.

Compromisul trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

Să se refere la un litigiu actual şi determinat, menţionat ca atare în actul de compromis.

În cazul în care părţile au în vedere un litigiu, care încă nu s-a declanşat, acordul lor privind arbitrarea acestui litigiu ne este compromis, ci o clauză compromisorie.

Existenţa unui litigiu este de esenţa contractului de compromis.

Inexistenţa litigiului semnifică lipsa de obiect a compromisului și este sancţionată cu nulitatea actului de compromis, precum şi a sentinţei care ar fi dată în aceste condiţii.

Arbitrii pot statua numai asupra cererii ce au fost sesizaţi.Acordul părţilor trebuie să fie exprimat de aşa natură încât să rezulte că arbitrii sunt învestiţi cu putere de a judeca, fiindcă altfel acordul părţilor ar putea exprima un alt contract ( tranzacţie, expertiză ), dar nu un compromis, convenţie de arbitraj.

În cuprinsul compromisului părţile trebuie să desemneze arbitrul

( eventual arbitrii ) ce urmează să statuieze asupra contenciosului lor.

Desemnarea arbitrilor trebuie făcută prin arătarea numelui lor sau în orice alt mod de natură să denote certitudinea în privinţa identităţii persoanei desemnate ( cum ar fi de exemplu, desemnarea ca arbitru a preşedintelui Curţii de arbitraj) ; în acest caz se înţelege că va fi arbitru persoana care va avea această calitate la momentul când trebuie să aibă loc arbitrajul.

Actul de compromis trebuie să conţină precizările necesare cu privire la organizarea arbitrajului asupra căruia părţile au convenit, precum şi procedura de arbitrare.

De asemenea părţile fixează şi termenul înăuntrul căruia urmează să aibă loc arbitrajul. Acest termen este supus – în ceea ce priveşte modul de calcul – regulilor dreptului comun. El poate fi însă prorogat, expres sau tacit, prin acordul de voinţă al părţilor.

În conţinutul actului de compromis poate fi inserată o clauză prin care arbitrii pot statua în echitate sau “ex aeguo et bono”. Expirarea termenului fixat de părţii pentru înfăptuirea arbitrajului nu înrăutăţeşte situaţia de drept a acestora existentă în momentul împlinirii termenului.

În ipoteza în care actul de compromis este nul, rămân valabile toate acele prevederi ale lui ce sunt independente de cauza ce a provocat nulitatea şi care poate fi, spre exemplu, omisiunea de desemnare a arbitrilor.

Compromisul fiind un acord de voinţă produce efectele unui contract, cum sunt bunăoară cele privind opozabilitatea între părţi faţă de terţi. Tot astfel actul de compromis poate fi atacat prin acţiunea în simulaţie sau prin acţiunea pauliană, când sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru promovarea acestor sancţiuni.

Proba actului de compromis se face prin orice mijloace de dovadă fiind vorba de un act pur consensual.

Fisiere in arhiva (1):

  • Conventia de Arbitraj.doc