Crearea Uniunii Europene

I. Aparitia Comunitatii europene

1. Recontructia Europei

Reconstructia unei noi ordini internationale dupa cel de-al doilea razboi mondial (1939-1945) implica impunerea unor reguli de conduita in plan international de natura politica, monetara, economica, sociala si comerciala. Aceasta noua ordine s-a exprimat , din punct de vedere juridic, prin conventii internationale.

Astfel, in domeniul dreptului international public, trebuie mentionate,in special, Planul Marshall, Organizatia Natiunilor Unite (O.N.U.)  Arhetipul organizatii vietii politice modiale si Oraganizatia Europeana de Cooperare Economica (O.E.C.E  infiintata in anul 1948 si inlocuita in anul 1961 ci Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica O.C.D.E).

In domeniul monetar, acordurile de la Bretton Woods din anul 1945, prin care s-au infiintat Fondul Monetar International (F.M.I.) si Banca internationala pentru recontructie si dezvoltare (B.I.R.D.), pun bazele unei noi ordini monetare internationale, ordine care, incepand cu anul 1994 se afla in prima transformare.

In domeniul comercial, retin atentia Acordurile Generale pentru Tarife si Comert (G.A.T.T.), care urmaresc, la scara mondiala sa elimine sau sa reduca drepturile de vama si restrictiile in schimburile de marfuri, precum si garantarea caracterului de nediscriminare a restrictiilor care deja existau.

2. Consiliul Europei

In domeniul politic, o consolidare a Pactului Atlanticului de Nord (NATO) era privita cu prudenta de catre europenii din Occident, in comparatie cu evenimentele care se derulau, la acea vreme, in Estul Europei (in special in Cehoslovacia). Cooperarea politica s-a concretizat prin infiintarea Consiliului Europei la 5 mai 1949, al carui sediu este la Strasbourg. Prima sa reuniune a avut loc in perioada 8 august-8 septembrei 1949

3. Obiectivele celor Trei Tratate instirutive ale Comunitatii europene

Pentru economia Frantei de dupa razboi (1945), organizarea unei piete denumite comuna, de inspiratie liberala, era deosebit de importanta pentru normalizarea activitatilor economice internationale ale Frantei cu principalii parteneri din Europa Occidentala.

Aceasta reglementare a tranzactiilor internationale se efectua, in mod traditional, prin negocieri diplomatice cu privire la regulile conventionale, la tratatele bilaterale sau la tratatele multilaterale deschise spre semnare indiferent de obiectul acestora.

Regulile puteau devenii obligatorii prin recurgerea la una din cele doua tehnici juridice principale, anume:

A. Tehnica conflictelor de legi  care desmna o lege nationala in cazul opzitiei de interese, avand caracter international;

B. Adoptarea unei legi materiale uniforme  care sa guverneze raporturile internationale in materiile ce fac obiectul tratatului.

Statele europene care au recurs inainte de anul 1939 la aceste tehnici si care le-au utilizat si dupa anul 1945, au dorit sa realizeze o integrare mai profunda. Astfel, in jurul anilor 1950, aceste state au renuntat, in parte, la traditionala schema a scorduriloe de cooperare pentru a adopta structurile de integrare. Drept urmare, sase state europene  Germania, Statele membre ale Benelux, Franta, Italia  au transferat prin acest model de integrare, cateva dintre competentele lor unei noi entitati. Originalitatea consta in faptul ca acordul de tip comunitar este insotit de institutii si mecanisme proprii care il completeaza, oferindu-i posibilitatea unei functionari reale. Fiecare dintre cele trei comunitati (C.E.C.O, C.E.E., C.E.E.A/Euratom) dispune de instrumente juridice si de structuri care ii permit sa-si puna in evidenta pripriile competente.

Amploarea integrarii comunitare implica existenta permanenta a unor conflicte intre interesele nationale si cele comunitare. Singura posibilitate pentru evitarea conflictelor, ramane ca structurile si mecanismele de decizie, astfel puse in practica de Cei Sase începând cu anul 1952 în cadrul C.E.C.O, ulterior în anul 1957 pentru C.E.E si Euroatom, sa nu fie comparate cu structurile statului, desi le regasim si aici:

- o putere de decizie

- o putere executiva

- o putere de control

- o putere de reprezentare

Sistemul adoptat in 1982 la Maastricht merge mai departe, evolueaza prin creeare

unei monede unice  ECU si a unei Banci Centrale Europene (B.C.E).

Specificitatea Tratatelor comunitare si importanta lor pentru statele europene rezulta din aceea ca ele pot singure sa antreneze modificari obligatorii ale legislatiilor nationale si, uneori, chiar sa impuna direct intreprinderilor private din cadrul C.E.E.

Inca de la inceput, obictivul a fost acela de a stabili, imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, in marile sectoare industriale (otel, carbune si sectorul nuclear) sau comerciale (toate celelalte produse), piete comune si o apropiere progresiva a legislatiilor pentru favorizarea dezvoltarii armonioase a economiilor tuturor celor care vor adera.Aceste trei piete comune au fost stabilite prin trei Tratate speciale.

a) Tratatul instituind Comunitatea europeana a carbunelui si otelului din 18 aprilie 1951, semnat la Paris

Prima Comunitate, avand obiect specializat a fost Comunitatea europeana a carbunelui si otelului (C.E.C.O). Aceasta isi gaseste originea in Planul Schuman, din 9 mai 1950, care propunea partenerilor europeni sa puna in comun productia, vizand chiar si distributia carbunelui, fierului si otelului. O asemenea organizatie, avand la baza o cooperare franco-germana era singura de natura sa echilibreza aceasta piata strategica si sa evite o revenire la concernele pe care Autoritatea internationala a Ruhr-ului a incercat, cu succes sa le decartelizeze dupa anul 1945.