Criminalitatea Transfrontalieră

CONSIDERAŢII GENERALE

Amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier, dobândirea unui caracter tot mai bine organizat, conspirat şi internaţionalizat a forţat instituţiile naţionale cu atribuţii în domeniu şi comunitatea internaţională în ansamblul său să conştientizeze implicaţiile nefaste ale acestui flagel chiar şi la nivelul securităţii statelor, combaterea lui trebuind să fie realizată la nivel global.

Grupurile infracţionale organizate sunt capabile să se extindă, să comunice unul cu celălalt la nivel global, folosind tehnologii moderne actuale.

Deoarece crima transfrontalieră devine mai uşor de comis, volumul infracţiunilor creşte şi se diversifică în conţinut, forţând statele la dezvoltarea de acorduri care să se extindă asupra tuturor genurilor de încălcări ale legii şi să se subscrie unui instrument legal.

Astfel a apărut Convenţia ONU împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate, de la Palermo, (2000) în scopul armonizării legislaţiilor naţionale în materie de drept penal şi procedural. Anterior acestuia, la nivelul Uniunii Europene, s-a semnat Acordul de cooperare între guvernele statelor participante la cooperarea economică a Mării Negre (OCEMN) în domeniul combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate.

2.CRIMINALITATEA TRANSFRONTALIERĂ : TERMENI ŞI ACCEPŢIUNI

În sens generic, prin criminalitate transfrontalieră am putea înţelege fapta săvârşită de o persoană sau mai multe, pe teritoriul a cel puţin două state, prin care se aduce un prejudiciu valorilor sociale apărate de normele juridice.

Trebuie făcută distincţia între crima organizată şi criminalitatea transfrontalieră.

Astfel potrivit Legii 39/2003, art.2, lit.a, grup infracţional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului;

Potrivit aceleaşi legi, art 2, lit.c - infracţiune cu caracter transnaţional - orice infracţiune care, după caz:

1. este săvârşită atât pe teritoriul unui stat, cât şi în afara teritoriului acestuia;

2. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat;

3. este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional organizat care desfăşoară activităţi infracţionale în două sau mai multe state;

4. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat;

Cu toate că noţiunea de „crimă organizată" nu a fost folosită în discuţii înainte de evenimentele din 1989, nu se poate nega, că cel puţin structuri incipiente şi chiar nuclee ale crimei organizate au existat în România şi în perioada totalitară.

În acest sens, amintim de marile cauze penale denumite „GOSPODINA", „FIERUL VECHI" şi mai ales „BACHUS" din anii 1970-1980, care au făcut vâlvă şi au şocat opinia publică, atât prin amploarea lor, cât şi prin implicaţiile de natură patrimonială, penală şi socială.

Concluzia specialiştilor a fost că sursa principală a acestora a constat în accentuarea crizei economico-sociale, a disfuncţionalităţilor şi a disproporţiilor generate de politica totalitară a partidului unic şi conducerea strict centralizată şi planificată a economiei naţionale.

3.CAUZE GENERATOARE ŞI CONDIŢII FAVORIZATOARE

3.1.Factorii interni care contribuie la apariţia fenomenului

Culpabilizarea nejustificată şi excesivă a poliţiei, în special, o perioadă destul de lungă, care a impus şi o expectativă prelungită din partea acestei în instituţii, alături de un anumit vid legislativ, precum şi măsurile populiste luate la sfârşitul anului 1989 şi începutul lui 1990 au permis amplificarea, dar şi diversificarea fenomenului infracţional1.

Noile reglementări politice, economice, juridice, morale şi sociale promovate în societatea românească au fost, aşadar, percepute în mod diferit. Pentru anumite categorii de oameni ele au însemnat începutul unui proces de autentică libertate, însă pentru altele ele au reprezentat posibilitatea de declanşare a unor acte de răzbunare, de înavuţire rapidă, de săvârşire a unor infracţiuni cu violenţă, de trafic şi speculă, de introducere în ţara de armament, muniţie, droguri şi altele, toate acestea constituind începutul sau mai bine-zis escaladarea crimei organizate autentice în România.

Escaladarea, de asemenea, a fenomenului violenţei este o consecinţă şi a recesiunii, a crizei pe care o traversează societatea românească în ansamblul ei, a situaţiei economice instabile, şomajului şi mai ales a inflaţiei galopante, care au generat o sărăcie accentuată, inegalităţi sociale frapante, sentimente de nesiguranţă şi frustrare.

Promovarea liberei concurenţe, a spiritului competitiv a avut desigur, pe lângă efectele sale pozitive şi un revers nedorit: numeroşi indivizi, chiar cu un statut bine definit în trecut, deci respectabili, au ales calea infracţiunii, a furtului, escrocheriei, delapidării, abuzului, corupţiei şi traficului, având ca scop îmbogăţirea peste noapte, cu orice preţ.

Diminuarea responsabilităţii individuale, prin interpretarea eronată a exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale cetăţeneşti, a contribuit şi ea la dezvoltarea criminalităţii.