De la Desavarsirea Unificarii Politico-administrative la Formarea Guvernului Kogalniceanu

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie De la Desavarsirea Unificarii Politico-administrative la Formarea Guvernului Kogalniceanu.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

La 24 ianuarie/5 februarie 1862, Alexandru Ioan Cuza a deschis Adunarea României, deputaţii munteni şi moldoveni strângându-se laolaltă. Cu două zile înainte, domnitorul a format cel dintâi guvern al României, încredinţat conservatorului Barbu Catargiu, adversar al împroprietăririi ţăranilor şi al lărgirii dreptului de vot. În decizia sa, Alexandru Ioan Cuza ţinuse seama de faptul că majoritatea în Adunarea cea nouă era deţinută de conservatori şi voise să menajeze susceptibilităţile unora dintre puteri. În vara anului 1861, când se formase guvernul moderat conservator Dimitrie Ghica, domnitorul asigurase că nu era vorba decât de “un joc politic”, dar acum încredinţarea primului guvern unificat în mâinile partidei vechi a fost dezaprobată de toate grupările progresiste.

La 24 ianuarie/5 februarie 1862 în Bucureşti, aflat “într-o mişcare extraordinară”, au avut loc manifestaţii. Domnitorul a fost salutat de mii de oameni cu urale entuziaste, dar nu şi noul său guvern, supus huiduielilor. Starea de agitaţie a depăşit limitele oraşului. Câteva mii de ţărani, sub conducerea lui Mircea Mălăeru, venind mai ales din judeţele Ilfov si Prahova, la chemarea fruntaşilor liberali-radicali, s-au îndreptat spre Bucureşti, pentru a fi prezenţi în oraş în zilele în care avea să se formeze primul guvern al Principatelor Unite şi să deschidă Adunarea României. Apropiata luare în dezbatere a problemei agrare a motivat pe ţărani în deplasarea lor. Depăşind intenţiile liberalilor-radicali, care nu doriseră o răscoală, ci doar o manifestaţie prin care domnitorul să fie determinat să le încredinţeze formarea guvernului, ţăranii au trecut la acţiuni violente. Un subprefect a fost bătut, arendaşii au fost atacaţi, luându-li-se armele şi cetele de ţărani au înaintat spre Bucureşti. Armata le-a fost trimisă în cale. La Afumaţi au fost arestaţi 160 de oameni din ceata principală condusă de Mălăeru. În zilele următoare au urmat o acţiune de reprimare, numeroase maltratări şi arestări. Sute de ţărani au fost întemniţaţi la Văcăreşti, unde unii dintre ei au şi murit. Procesul început în septembrie 1862 avea să se termine în primăvara anului 1863. La putere nemaifiind conservatorii, sentinţele au fost mai uşoare. In 1864, Mircea Mălăeru era liber şi acţiona din nou pentru îmbunătaţirea stării ţăranilor.

Evitând imediata luare în dezbatere a chestiunii rurale, guvernul Barbu Catargiu a trecut la adoptarea unor măsuri de organizare a statului acum unificat. Printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 26 ianuarie/7 februarie, departamentele fostului guvern din Moldova au fost desfiinţate, fiind înlocuite, în mod provizoriu, prin directorate. Legile fiscale au fost unificate, s-a extins legea procurorilor în Moldova, s-a strămutat reşedinta judeţului Râmnicu-Sărat din Focşani la Râmnicu-Sărat, “Monitorul Oficial al Moldovei” a fost desfiinţat, fiind înlocuit printr-o “Foaie de publicaţiuni oficiale”. Străduinţele pentru a se obţine consacrarea oficială a numelui de România n-au fost însă încununate de succes, datorită opoziţiei Austriei, care vedea în noua titulatură primejdia pierderii teritoriilor din imperiu, locuite majoritar de români. Procesul de unificare sub semnul unei centralizări uneori excesive şi lipsa de grijă a guvernanţilor conservatori pentru Moldova şi, îndeosebi, pentru fosta capitală Iaşi, a adus nemulţumiri la nord de Milcov, producându-se chiar unele manifestaţii separatiste, aţâţate de elemente reacţionare. În urma acestei situaţii, Kogălniceanu a propus o serie de măsuri menite să ajute la propăşirea oraşului Iaşi.

Deşi stăpâni pe putere, conservatorii au întârziat să aducă în dezbatere legea rurală până în vară. Ei au căutat să-şi consolideze în prealabil poziţiile. În februarie 1862- guvernul a impus, cu ajutorul majorităţii reacţionare din Adunare, instituirea unui comitet legislativ provizoriu, aspru criticat de deputaţii liberali. Prin acest comitet, alcătuit din miniştrii şi din membrii numiţi de majoritatea Adunării, conservatorii plănuiseră să paralizeze iniţiativele înnoitoare ale adversarilor lor. Pe de altă parte, partida “trecutului” a impus în Adunare un regulament ce-i era favorabil şi a ocupat toate locurile din biroul acesteia. Anunţând adoptarea acestei legi, foaia liberal-radicală “Românul” a apărut îndoliată. Împotrivindu-se politicii conservatoare, liberal-radicalii şi liberal-democraţii continuau să militeze pentru schimbarea legii electorale. Kogălniceanu aprecia reforma electorală ca fiind “cea mai necesară”, iar un deputat, Dimitrie Miclescu, demisiona, arătând că legea rurală nu se putea rezolva temeinic decât de către un corp legislativ reprezentând întreg poporul şi nu o singură clasă. În foaia radicală “Românul”, Winterhalder cerea drepturi electorale pentru toţi românii în vârstă de 21 de ani, plătind contribuţia anuală de 100 lei, un singur colegiu şi dreptul de a fi aleşi toţi ce ştiau să scrie şi să citească. Interesaţi să rezolve problema agrară cu baza electorală restrânsă fixată de Convenţie, conservatorii s-au împotrivit categoric acestei cerinţe de reformă electorală.

Într-o atmosferă politică agitată, guvernul a adus legea rurală în dezbaterea Adunării. Proiectul de lege elaborat în 1860 de majoritatea Comisiei Centrale şi amendat de Adunarea Moldovei din 1861 a constituit punctul de plecare al dezbaterii. El se întemeia pe statornicirea aşa-ziselor “învoieli libere”, pe organizarea comunelor şi pe autorizarea vinderii şi închirierii către ţărani a unor loturi pe moşiile statului sau ale aşezămintelor publice. Prin proiect, era respinsă împroprietărirea, acceptându-se doar desfiinţarea obligaţiilor de clacă. La rândul lor, deputaţii minorităţii liberale au întocmit un contraproiect prin care, nerenunţând la principiul împroprietăririi, au căutat să obţină o soluţie pe o bază tranzacţională cu majoritatea conservatoare.

La 25 mai/6 iunie, Kogălniceanu a deschis prin discursul său, focul dezbaterilor, el a proclamat îmbunătaţirea soartei ţăranilor drept “însăşi temelia naţionalităţii”. “Suntem în mijlocul luptei- mai adăuga el-, lupta între trecut şi viitor, lupta între societatea veche şi societatea modernă”.

Fisiere in arhiva (1):

  • De la Desavarsirea Unificarii Politico-administrative la Formarea Guvernului Kogalniceanu.docx