Definiția și Caracterele Juridice ale Contractului Individual de Muncă

CAP I Contractul individual de muncă

1.1 Definiţia contractului individual de muncă şi reglementarea acestuia în legislaţia română

O bună perioadă de timp (sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX) contractul individual de muncă a fost considerat o varietate a contractului de locaţiune a lucrărilor, reglementat de dispoziţiile Codului civil. Extinderea folosirii de către meseriaşi şi industriaşi a muncii salarizate a determinat adoptarea în anul 1929 a primei legi a contractelor de muncă, urmată de Codul muncii din 1950 şi din 1972.

Astăzi, contractul individual de muncă este reglementat în principal prin dispoziţiile Codului muncii în vigoare (legea nr. 53/2003), respectiv titlul II (articolele 10 – 107), dar şi prin alte prevederi speciale (de exemplu, legea nr. 130/1999 ce reglementează măsuri privind protecţia persoanelor încadrate în muncă).

Ĩn literatura de specialitate română au fost formulate mai multe definiţii ale contractului individual de muncă. Din nevoia unei abordări unitare, în Codul muncii din 2003 (art.10) contractual individual de muncă a fost definit ca fiind “ contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoana fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumită salariu”. Din definiţiile formulate le reţinem pe cele conform cărora:

Contractul individual de muncă este întelegerea încheiată în scris prin care o parte, salariatul, se obligă la prestarea, cu continuitate, în timp, a unei munci în folosul şi sub autoritatea celeilalte parţi, angajatorul, iar acesta este obligat, la rândul său, să-i platească salariul şi să-i asigure condiţii adecvate de muncă.

Ĩntr-o altă lucrare de specialitate contractul individual de muncă este definit ca fiind întelegerea dintre o persoana fizică, denumită salariat şi o persoana fizică sau persoană juridică denumită angajator, prin care salariatul se obligă să presteze munca prevazută în contract, îndeplinind atribuţiile pe care şi le-a asumat, în condiţiile de disciplină stabilite prin lege şi de către angajator, în schimbul unui salariu şi a altor drepturi convenite.

Contractul individual de muncă, izvor al raporturilor juridice de muncă şi componentă fundamentală a obiectului dreptului muncii, este reglementat exhaustiv de noul Cod al muncii. În ansamblu, se poate afirma că au fost avute în vedere următoarele repere:

- reglementarea sa în concordanţă cu cerinţele specifice unei economii de piaţă;

- încorporarea normelor în materie ale Uniunii Europene şi ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii;

- înlăturarea unor carenţe ale Codului muncii anterior, semnalate în timp de practica judiciară şi de doctrina judiciară

-

1.2 Caracteristicile contractului individual de muncă

Analizând şi comparând toate aceste definiţii doctrinare şi legale, putem concluziona că un contract individual de muncă se caracterizează prin urmatoarele elemente cumulative:

a. prestarea muncii. Nu poate fi vorba de un contract individual de muncă fără prestarea unei anumite munci în folosul altei persoane (fizice sau juridice), în cursul unei perioade de timp, într-un număr de ore pe zi, conform programului de lucru stabilit de angajator. Acest element nu este însă suficient pentru identificarea unui contract individual de muncă, deoarece şi cei care exerciă profesii liberale(avocaţii, farmaciştii, notarii etc.) lucrează în beneficiul altor persoane însa într-un contract individual de muncă, salariatul exercită activitatea în profitul contractantului (anagajatorul), care îşi asumă riscurile;