Definiția și Obiectul Identificării Criminalistice

Definiţia si obiectul identificarii criminalistice

CAPITOLUL I

1. Noţiuni introductive

Ca ştiinţă autonomă criminalistica s a format la finele sec. XIX, poate una dintre motivaţiile acestei tardive decantări ar putea fi neîncrederea şi lipsa de interes a juriştilor vremii pentru potenţialul ajutător al ştiinţei în materie de probaţiune.

Progresul ştiinţelor naturii şi mai ales, dezvoltarea cunoştinţelor de medicină legală face ca începuturile criminalisticii să se lege de locurile cu mare criminalitate Paris 1795,Viena 1804. Această perioadă cunoaşte activitatea de pionerat a statisticianului Quetelet (1796 1874) pentru masurători cantitative asupra omului şi activităţilor sale –desprinderea primelor elemente de antropometrie şi criminologie .

2. Definiţie

Deşi Criminalistica a fost definită în mai multe modalităţi (convergente în cele din urmă) fie ca " Ştiinţa care elaborează metodele tactice şi mijloacele tehnico ştiinţifice de descoperire, cercetare şi prevenire a infracţiunilor" fie ca "Ştiinţa judiciară cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştiinţe despre metodele şi mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării informaţiilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor " considerăm că formularea unei definiţii a acestei ştiinţe contra crimei implică un demers teoretic şi ştiinţific pe măsura caracterului său complex. De aceea, am optat, asemeni lui I. Ionescu pentru notiunea de definire " care are avantajul de a ne spune mai liber în ce constă criminalistica şi care este obiectul ei de cercetare" . Putem defini criminalistica şi ca fiind stiinta care elaboreaza si foloseste mijloacele tehnice, metodele si procedeele tactice necesare descoperirii si cercetarii inf. si a persoanelor care le-au savarsit, precum si a prevenirii faptelor antisociale. Specific întregii activităţi de cercetare ştiinţifică şi deosebit de important pentru Criminalistica, procesul de identificare se bazează pe "posibilitatea recunoaşterii obiectelor lumii materiale, prin fixarea în procesul nostru de gândire a caracteristicilor acestora şi datorită neschimbării relative a lor, cel puţin pentru un anumit timp ".

3.Identificarea criminalistică

Stabilirea adevărului în cauzele supuse justiţiei se realizează prin intermediul administraării de probe. Una din modalităţile de probaţiune o constituie şi identificarea criminalistică, fără însă a se confunda cu aceasta şi fără să se reducă la ea. "Conţinutul principal al probaţiunii cu ajutorul identificării criminalistice constă în găsirea, desprinderea obiectului sau persoanei implicate dintr un ansamblu nedeterminat de obiecte sau persoane posibile ." Identificarea, ca proces psihic realizat prin compararea caracteristicilor, urmată de judecata privind identitatea / neidentitatea se bazează în toate domeniile pe aceleaşi principii, dar aplicarea şi modul de realizare a procesului de identificare poartă o amprentă specifică pentru fiecare activitate în parte. Identificarea criminalistică are şi ea specificul său, constând din aceea că se urmăreşte a se stabili prin acest complex proces, atât identitatea cât şi neidentitatea, iar concluziile au în consecinţa formulării lor aceeaşi forţă probantă. Criminalistul merge cu identificarea în principiu, până la nivelul unui obiect sau individ, nu rămâne la nivelul generic al grupului de obiecte, categorie de indivizi, s. a. m. d., în funcţie de măsura în care mijloacele de examinare şi metodologia de care se dipune la un moment dat permit o identificare individuală. Stabilirea apartenenţei la o anumită grupă nu este suficientă, procesul mergând în continuare prin intermediul comparării cu un singur obiect cel care a creat urma de la care se pleacă. Considerăm, asemeni opiniei formulate de profesorul Emilian Stancu, că identificarea nu trebuie privită rigid, ea fiind un proces dinamic, asemeni chiar obiectelor şi fiinţelor pe care le examineaza, în continuă schimbare şi rămânând totuşi ele însele .