Delincventa Juvenila

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Delincventa Juvenila.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 15 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CUPRINS - 2 -
NOŢIUNEA DE DELINCVENŢĂ JUVENILĂ. - 3 -
DELINCVENŢĂ ŞI PREDELINCVENŢĂ JUVENILĂ. - 5 -
TIPOLOGIA DELINCVENŢEI JUVENILE - 5 -
A. DELINCVENŢA OCAZIONALĂ, ACCIDENTALĂ ŞI NESTRUCTURATĂ. - 6 -
B. DELICVENŢA STRUCTURATĂ. - 6 -
C. DELINCVENŢA RECURENTĂ SAU REITERATIVĂ. - 6 -
SCURT ISTORIC AL JUSTIŢIEI PENTRU MINORI - 7 -
DELINCVENŢA JUVENILĂ ÎN ROMÂNIA - 8 -
PERIOADA REGIMULUI COMUNIST. - 8 -
PERIOADA POST-REVOLUŢIONARĂ. - 8 -
CAUZE GENERALE ŞI SPECIFICE CONCRETE - 9 -
1) Sărăcia cronică. - 9 -
2) Criza familiei. - 9 -
3) Şcoala şi delincvenţa. - 10 -
4) Fenomenul "copiii străzii". - 11 -
5) Prostituţia juvenilă. - 12 -
6) Consumul şi traficul de droguri. Consumul de alcool. - 12 -
7) Delincvenţa în grup. - 13 -
8) Alte fenomene specifice. - 13 -
PREDICŢIE ŞI PREVENIRE - 14 -
BIBLIOGRAFIE - 15 -

Extras din document

Noţiunea de delincvenţă juvenilă.

Din punct de vedere juridic, delincvenţa juvenilă este o devianţă de natură penală ce constă în ansamblul conduitelor minorilor şi tinerilor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală. Perspectiva juridică nu oferă, însă, delimitări categorice între specificul conduitelor delictuale ale tinerilor şi cel al comportamentelor infracţionale ale adulţilor, căci nu se interesează de cauzele acestor comportamente, ci doar de stabilirea unui criteriu unilateral cu ajutorul căruia se poate distinge între o conduită ilicită sub aspect penal şi un comportament normal, acceptat de societate. Astfel, spre deosebire de criminalitatea (infracţionalitatea) actelor adultului, delincvenţa juvenilă cuprinde acele conduite comise de persoane imature, care nu au responsabilitate socială sau juridică. În acest sens, dincolo de interpretarea ei juridică, noţiunea de delincvenţă juvenilă are numeroase semnificaţii biologice, psihologice şi sociale care fac dificilă definirea ei în mod exact.

Caracterul indezirabil al faptelor imputabile unui adolescent este produsul unei percepţii generale a publicului în legătură cu noţiunea de delict sau infracţiune care trebuie să intre sub incidenţă legii penale şi să fie sancţionată. Reacţia societăţii omite, însă, semnificaţia pe care o are pentru adolescent actul de încălcare a normei. Fuga de la domiciliu, incriminată anterior de legea penală ca vagabondaj, dar şi în prezent în concepţia societăţii, reprezintă, de cele mai multe ori, o conduită normală, având la origine motive legate de conflicte în familie sau cu alte persoane, ori de tentaţia aventurii, atât de specifică perioadei adolescentine. Furtul de bunuri poate reprezenta un act prin care adolescentul îşi afirmă curajul şi gustul pentru risc sau pur şi simplu o acţiune întâmplătoare favorizată de o "ocazie" ispititoare. De aceea activitatea infracţională a tânărului nu este similară cu cea a adultului, faptele sale ilicite sau doar indezirabile fiind produsul greşelilor făcute de părinţi şi educatori şi nu unor aşa-zise motivaţii antisociale. Din acest punct de vedere conduita tânărului este "aşa cum trebuie să fie", adică în concordanţă cu ce a învăţat şi asimilat (Émile Durkheim). Chiar din punct de vedere etimologic noţiunea de delincvenţă exclude motivaţiile antisociale: în limba latină delinquo-delinquere înseamnă a greşi în mod neintenţionat, a scăpa din vedere.

Marea majoritate a delincvenţilor nu sunt nici infractori înrăiţi, nici elemente marginale irecuperabile, ci pur şi simplu copii în derivă, victime ale lipsei de educaţie, ale unui mediu familial ostil şi, adesea, violent, şi care, datorită eşecului procesului de socializare familială, au ajuns să comită, mai mult sau mai puţin, abateri de la normele sociale. De exemplu, "copiii străzii", minori care fură alimente pentru a-şi potoli foamea, minori care vagabondează sau cerşesc pentru a scăpa de un mediu familial represiv şi lipsit de protecţie şi de resurse afective sau morale, minore care, ademenite de promisiuni materiale ale unor adulţi şi lipsite de discernământ, ajung să comită fapte de prostituţie etc. Fuga, vagabondajul, nu mai apar ca delicte sau ca forme de conduită aberantă, ci un fel de eliberare, o formă de evaziune dintr-un mediu perceput ca ostil. Din nefericire evadarea se face într-un univers şi mai lipsit de valenţe morale, care, în plus, oferă ocazii infracţionale tentante şi care determină un stil de viaţă caracterizat prin respingerea a tot ceea ce este apreciat drept îngrădire sau restricţie.

Un element important în definirea delincvenţei juvenile, alături de sistemul de sancţiuni şi tratament juridic aplicat minorilor – cele două criterii de definire a sa, este vârsta cronologică. Limita de vârstă a răspunderii penale diferă, însă, de la un sistem juridic la altul: în Olanda minorii care au împlinit 12 ani pot fi sancţionaţi penal în cadrul unui sistem special, diferit de cel al adulţilor; 13 ani în Franţa şi Polonia; 14 ani în Austria şi Ungaria; 15 ani în ţările scandinave; 18 ani în majoritatea statelor americane (dar în unele state vârsta coboară până la 17 sau chiar 16 ani), în Anglia şi Belgia; în Germania tinerii de până la 20 de ani sunt judecaţi de tribunale speciale pentru tineri, dar vârsta răspunderii penale este 14 ani etc. Însă toate aceste limite de vârstă sunt arbitrare şi relative, fiind dependente de modul în care legiuitorul defineşte procesul de maturizare şi îl asociază unei anumite vârste cronologice, chiar dacă ea nu reprezintă o realitate ştiinţifică. Din acest punct de vedere, nici măcar ONU nu a putut identifica o vârstă penală a minorităţii care să fie acceptată de toate statele lumii, stabilind doar că noţiunea de tânăr include persoanele sub 25 ani, iar noţiunea de copil pe cele sub 18 ani.

Exceptând violările legii penale, delincvenţa juvenilă cuprinde şi o serie de acte care nu au caracter delictual propriu-zis şi care, dacă ar fi comise de către adulţi, aceştia nu ar fi consideraţi infractori de către legea penală. Printre aceste acte pot fi amintite, cu titlu de exemplu, vagabondajul, fuga de acasă şi de la şcoală, nesupunerea faţă de autoritatea părinţilor sau a educatorilor, consumul de alcool sau de tutun, limbajul indecent etc. Astfel, un minor poate fi considerat delincvent dacă conduitele lui necesită măsuri speciale de supraveghere, dacă se sustrage constant de la controlul parental sau educaţional, dacă îşi abandonează căminul familial, dacă actele sale încalcă morala, sănătatea şi bunăstarea sa ori a altor persoane, dacă încalcă legile penale etc. Aşadar, noţiunea de delincvenţă juvenilă cunoaşte trepte evolutive, de la simpla evaluare morală făcută de părinte, educator, societate sau autorităţi conduitelor unui copil şi până la judecarea oficială a acestuia de către un tribunal.

Dintr-un anumit punct de vedere delincvenţa juvenilă nu depinde atât de natura faptelor comise, cât de un proces de definire a comportamentului tânărului ca fiind sau nu periculos sub aspect social. Cu alte cuvinte delincvenţa juvenilă poate semnifica percepţia şi definirea de către părinţi, educatori sau autorităţi a unei fapte comise de minori, ca având un caracter delincvent. Deci, pentru a fi definite ca delincvente, actele săvârşite de un minor trebuie să îndeplinească trei condiţii principale:

a) să fie comise de persoane care au vârsta stabilită de lege;

b) să fie considerate ca acte ilicite de către părinţi, educatori sau alte persoane;

c) să ajungă la cunoştinţa autorităţilor.

Dacă adulţii nu au semnalat fapta şi nu au definit-o ca atare, ea nu este apreciată ca fiind delincventă. Dar simpla definire a delincvenţei juvenile, fără a lua în vedere natura faptelor, repetabilitatea lor şi contextul în care au fost executate, înseamnă a acorda unor conduite normale la vârsta adolescenţei o semnificaţie de anormalitate sau devianţă. Adolescenţii, subliniază psihologii, sunt caracterizaţi de următoarele trăsături, care par adultului deviante, dar care sunt normale la această vârstă: refuzul autorităţii paternale, agresivitate, imaturitate afectivă, frustrare, lipsă de responsabilitate şi sensibilitate excesivă faţă de influenţele exercitate de anturaj.

Fisiere in arhiva (1):

  • Delincventa Juvenila.docx

Alte informatii

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” FACULTATEA DE DREPT „Simion Bărnuţiu”