Devoluțiunea Legală a Moștenirii

Prin devoluţiunea moştenirii se înşelege atribuirea către anumiţi moştenitori a patrimoniului succesoral.

Devoluţiunea legală a moştenirii se face, în principiu, atunci când defunctul nu a dispus de bunurile sale prin testament, sau atunci când, deşi a dispus prin testament, acesta este lipsit de efecte întrucât este nevalabil sau caduc. De aici rezultă şi o altă denumire de-a ei, moştenirea ab intestat (fără testament).

În cazul devoluţiunii legale, legiuitorul determină categoriile de persoane care vor culege moştenirea în funcţie de anumite criterii, cum ar fi gradul de rudenie sau calitatea de soţ supravieţuitor.

În cazul devoluţiunii testamentare, transmisiunea are loc potrivit voinţei lui de cujus, exprimată în testament.

Normele care reglementează moştenirea legală sunt supletive, devenind eficiente doar în cazul în care defunctul nu a înţeles să amenajeze prin voinţa sa devoluţiunea patrimoniului succesoral.

Studierea devoluţiunii legale a moştenirii necesită analizarea criteriului şi sferei persoanelor din rândul cărora vor fi desemnaţi moştenitorii (Secţiunea I), a principiilor generale de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moştenire şi a excepţiilor de la acestea (Secţiunea II), precum şi a reprezentării succesorale (Secţiunea III).

Secţiunea I – CRITERIUL ŞI SFERA PERSOANELOR DIN RÂNDUL CĂRORA VOR FI DESEMNAŢI MOŞTENITORII

Moştenirea legală – o moştenire de familie. Plecând de la vechiul deziderat al conservării bunurilor în familie, conform căruia „oamenii trec, familia şi fundamentul său material rămân”, dreptul succesoral roman atribuie moştenirea ab intestat familiei defunctului, iar în caz de vacanţă succesorală – statului.

Noţiunea de familie are un înţeles larg, inluzând rudele de sânge, soţii şi afinii (rudele prin alianţă). Aşa cum vom vedea, legea cheamă la moştenire doar pe rudele defunctului şi pe soţul supravieţuitor, nu şi pe afinii acestuia. Ginerele sau nora nu au vocaţie la moştenirea socrilor şi nici invers. De asemenea, cumnaţii nu au vocaţie succesorlaă legală unii faţă de alţii, nici copiii vitregi faţă de părinţii vitregi. În ceea ce priveşte pe concubini, cu toatp acceptarea treptată a unor efecte juridice uniunii libere ca urmare a presiunii realităţii, dreptul nostru actual, ca şi dretul francez, nu le recunoaşte nicio vocaţie succesorală legală.

Rudenia, conform art.45 C.fam., „este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un asecendent comun. În primul caz rudenia este în linie dreaptă, iar în cel de al doilea în linie colaterală”.

Rudenia în linie dreaptă : „ se numeşte linie dreaptă, şirul gradelor între persoanele ce se cobor una din alta”.

Sfera persoanelor chemate la moştenire

Dacă toate rudele defunctului ar veni la moştenirea acestuia, patrimoniul s-ar pulveriza, ceea ce este indezirabil. De aceea, nu toate rudele defunctului sunt chemate la moştenire.

Potrivit art. 659 C.civ., „succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale colaterale....”. Rezultă aşadar că vocaţie la moştenirea legală a defunctului au rudele în linie dreaptă şi în linie colaterală.

Rudenia în linie dreaptă poate fi asecendentă ( părinţi, bunici, străbunic etc.) sau descendentă (fii, nepoţi, strănepoţi etc.).

Gradul de rudenie cu defunctul joacă şi el un rol în stabilirea sferei rudelor chemate de lege la moştenire. Gradul de rudenie se stabileşte astfel :

1. în linie dreaptă: gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor existente între persoanele între care dorim să stabilim gradul de rudenie, astfel, tatăl şi fiul sunt rude de gradul I, bunicul şi nepotul sunt rude de gradul II, străbunicul şi strănepotul sunt rude de gradul III etc.;

2. în linie colaterală, gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor care urcă de la persoana al cărei grad de rudenie trebuie să-l stabilim până la ascendentul comun şi apoi de la aceasta până la persoana faţă de care urmează să stabilim gradul de rudenie, aşa încât, de exemplu, fraţii sunt rude de gradul II, unchiul şi nepotul de frate sunt rude de gradul III, iar verii primari sunt rude de gradul IV;

Rudele în linie dreaptă ale defunctului pot moşteni la infinit, adiă indiferent de gradul lor, legile firii limitând însă posibilitatea practică de a moşteni la maximum gradele III sau IV. În linie colaterală însă, posibilitatea de a moşteni este limitată prin lege la gradul IV de rudenie inclusiv.