Dezvoltarea durabilă

CONFERINŢE MONDIALE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI ŞI AL DEZVOLTĂRII DURABILE

Un rol determinant în domeniul protecţiei mediului şi al dezvoltării durabile l-au avut, până în prezent, trei conferinţe mondiale.

1.Conferinţa Natiunuilor Unite privind mediul înconjurător, Stockholm, 5-16 iunie 1972

La prima Conferinţă Mondială din domeniul protecţiei mediului, de la Stockholm, au participat delegaţi din 114 state, între care şi România, conferinţa desfăşurându-se sub lozinca „Un singur Pământ”. La această Conferinţă, ziua de 5 iunie a fost proclamată Ziua Mondială a Mediului.Printre numeroasele documente ale acestei manifestări de amploare, a fost adoptat Planul de acţiune privind mediul, ce conţine 109 recomandări adresate statelor,privind protecţia mediului; acestea, fiind fără forţă juridică obligatorie, urmau să fie puse în aplicare prin adoptarea unor reglementări naţionale în concordanţă cu aceste texte.Astfel, acest plan a condus la adoptarea ulterioară a altor măsuri, la nivel internaţional, regional sau naţional, cum ar fi, de exemplu, Carta mărilor (Protecţia Mării Baltice,Protecţia Mării Negre), Protecţia Antarcticii etc.Documentul principal al acestei conferinţe este Declaraţia finală asupra mediului, care porneşte de la premise că omul este, în acelaşi timp, creatorul şi distrugătorul ambianţei care îi oferă suportul fizic al vieţii şi posibilitatea de a se dezvolta din punct de vedere social, intelectual,moral şi spiritual. Totodată, declaraţia subliniază legătura organică dintre protecţia mediului şi progresul economic şi social al popoarelor, în contextul eliminării efectelor negative ale subdezvoltării. Acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru internaţional pentru tratarea problemelor mediului. Conferinţa a recunoscut că problemele de mediu ale ţărilor industrializate,cum sunt degradarea habitatelor, toxicitatea şi ploile acide nu reprezintă probleme neapărat importante pentru toate ţările, adică strategiile de dezvoltare nu îndeplinesc necesităţile şi priorităţile ţărilor şi comunităţilor celor mai sărace. Conferinţa a fost însă dominată în principal de problemele de mediu şi a condus la creşterea conştientizării publice în acest domeniu. De la înfiinţarea sa, în baza recomandărilor Conferinţei de la Stockholm,Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a desfăşurat o serie de activităţi pentru a-şi manifesta în cadrul sistemului ONU, rolul său de catalizator şi coordonator în domeniul mediului. Activităţile programului pot fi clasificate în două mari grupe:

- orientate pe probleme sectoriale ale factorilor de mediu: poluarea apelor, a aerului şi a solurilor (în special degradarea terenurilor);

- orientate pe probleme globale: ploi acide, epuizarea stratului de ozon, schimbările climatice, defrişarea şi deşertificarea, conservarea biodiversităţii, traficul internaţional de produse şi deşeuri toxice şi periculoase, protejarea mediului în perioadele de conflict armat.

Problemele globale ale mediului au început să devină predominante şi au creat necesitatea iniţierii unor acţiuni suplimentare pentru creşterea conştientizării publice, care să determine comunitatea internaţională să ia în timp util măsuri funcţionale, atât pe plan internaţional cât şi naţional. Evaluarea efectelor acestor “noi” probleme ale mediului a condus la recunoaşterea faptului că s-a realizat un progres prea redus în integrarea protecţiei mediului în politicile şi activităţile de dezvoltare, respectiv obiectivul consacrat prin principiul 13 al declaraţiei de la Stockholm nu a fost realizat.

Declaraţia de la Stockholm, Principiul 13 prevede, că, “pentru a realiza un management mai raţional al resurselor, care să conducă astfel la îmbunătăţirea mediului, statele trebuie să adopte o abordare integrată şi coordonată a planurilor lor de dezvoltare, pentru a asigura că dezvoltarea lor este compatibilă cu necesitatea de a proteja şi îmbunătăţi mediul în beneficiul propriei populaţii”.Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de integrare s-a concretizat după unsprezece ani de la Conferinţa de la Stockholm, respectiv în 1983, când Naţiunile Unite au înfiinţat Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare, cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland.Această comisie a elaborat şi publicat în 1987 documentul “Viitorul nostru comun” (Raportul Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei 21 şi a celor 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio şi care a definit dezvoltarea durabilă ca fiind “dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi”.Comisia Brundtland propune, prin termenul de dezvoltare durabilă, o formă de reconciliere, dezvoltarea durabilă presupunând satisfacerea nevoilor (principiul economic), respectul echilibrelor ecologice (principiul ecologic) şi luarea în consideraţie a echităţii inter şi intra-generaţii (principiul solidarităţii).Lacunar s-ar putea vorbi de: etica naturii, o etică a cunoaşterii, etica echităţii şi etica democraţiei

2. Conferinţa Mondială a ONU pentru Mediu şi Dezvoltare, Rio de Janeiro,3-14 iunie 1992

Conferinţa de la Rio s-a desfăşurat în două etape, la prima etapă participând miniştrii mediului, reprezentanţi ai altor organisme similare şi reprezentanţi ai altor instituţii, organisme şi programe specializate ale ONU, reprezentanţii unor organisme interguvernamentale şi neguvernamentale din 181 de state, iar a doua etapă fiind intitulată Earth Summit.În cadrul acestei conferinţe au fost, de asemenea, adoptate mai multe documente, dintre care cel mai important este Declaraţia de principii numită şi „Carta Pământului”.Aici sunt enunţate principiile după care omenirea trebuie să se conducă în relaţiile interumane, precum şi în cele dintre om şi natură. Acest document a fost menit să asigure prelungirea Conferinţei de la Stockholm şi a avut ca scop pregătirea acordurilor internaţionale care să protejeze si stemul mondial al mediului, prin parteneriat mondial , cu noi nivele de cooperare în sectoare cheie ale economiei.Declaraţia de principii conţine drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor şi cetăţenilor în domeniul mediului,enunţate în 27 de principii, fără forţă juridică obligatorie.Alte documente importante, adoptate la această conferinţă,sunt:

- Agenda 21, care reprezintă un program de acţiune ce va fi aplicat de guverne, agenţii de dezvoltare,organizaţii ale Naţiunilor Unite şi grupuri sectoriale independente, în fiecare sector unde activitatea economică a omului afectează mediul;

- Convenţia privind schimbările climatice –reprezintă un angajament ferm al ţărilor semnatare ca până în anul 2000 să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon în atmosferă la nivelul anului 1990. Acest angajament a avut şi are repercusiuni directe asupra dezvoltării industriale, a producerii de energie şi a traficului rutier;

- Convenţia privind diversitatea biologică –prevede măsurile ce trebuie luate pentru protejarea ecosistemelor şi a diverselor forme de viaţă.Statele semnatare s-au angajat să stabilească zone protejate, să integreze problemele biologice în sistemele de dezvoltare pe plan naţional şi să asigure întregii comunităţi umane avantajele ce decurg din utilizarea resurselor genetice, inclusive asigurarea transferului de tehnologii biologice de la ţările dezvoltate spre cele în curs de dezvoltare;