Dimensiunea Economică a Globalizării

Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.

Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, şi probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societăţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Aceasta descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb.

Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică şi economică, ale cărei origini provin în special din Statele Unite, un număr important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de mari, încât au depăşit graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se înţeleagă. Pe măsură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările statului-naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte.

Noii jucători au trebuit să facă faţă provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au apărut corporaţiile multinaţionale, pieţele financiare globale, organizaţiile non-guvernamentale, dar şi organizaţii criminale şi reţele teroriste internaţionale.

Este destul de greu sa defineşti un fenomen atât de confuz şi de complex, fiecare autor evidenţiind o anumită dimensiune a globalizării. Astfel, o definiţie preponderent economică a fost dată de George Soros care aprecia că „ globalizarea reprezintă mişcarea liberă a capitalului însoţită de dominaţia crescândă a pieţelor financiare globale şi a corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale”.

Patru aspecte se referă la globalizarea economică, ce indică patru tipuri de fluxuri peste graniţe, şi anume: fluxuri de bunuri/servicii, de exemplu liber schimb, fluxuri de persoane (migraţia), de capital şi de tehnologie. O consecinţă a globalizării economice este îmbunătăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice. FMI-ul defineşte globalizarea ca şi “creşterea în interdependenţă economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei” (FMI, World Economic Outlook, mai 1997). Banca Mondială defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări”.

După opiniile unor economişti procesul de internaţionalizare a economiei a parcurs două faze, în prezent aflându-se în cea de a treia fază. Prima fază s-a derulat în primele trei decenii ale perioadei postbelice, manifestându-se printr-o dezvoltare a schimburilor dintre economiile ţărilor lumii, care îşi păstrează caracterul lor naţional. Cea de-a doua fază, specifică perioadei 1970-1990, de transnaţionalizare, se caracterizează prin apariţia de fluxuri de investiţii străine. Anii ’90 marchează începutul unei noi faze denumită „economia fără frontiere” sau „economia globală”, caracterizată şi prin existenţa unor fluxuri de transfer tehnic şi informaţional la scară planetară. Astfel, globalizarea economico-financiară ar fi fost de neimaginat fără revoluţia informatică, obţinută prin fuziunea dintre informatică şi telecomunicaţii, care a introdus în economie aşa-numitul „timp real”.

Globalizarea, ca fenomen dominant al economiei mondiale, este un proces în salturi, declanşat de competiţia şi concurenţa dintre principalii poli ai puterii economice internaţionale, care cuprinde toate laturile vieţii economice. La baza acestui proces se află o serie de factori economici, tehnici, sociali-politici etc., care acţionează simultan şi intercorelat la nivel internaţional, regional şi naţional. La nivel internaţional acţionează noile tehnologii performante, expansiunea ramurilor industriale moderne, ascensiunea sectorului de servicii, reducerea sau înlăturarea barierelor naţionale în procesul derulării fluxurilor internaţionale de bunuri, servicii, tehnologie şi capital. La nivel regional, se constată tendinţa de concentrare a activităţii economice în trei principale regiuni, respectiv America de Nord, Europa Occidentală şi Asia. Nivelul naţional vizează extinderea sectorului privat şi a pieţei, deschiderea lor spre exterior.

Printre factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale sunt:

- liberalizarea comerţului cu servicii, în special în domeniul bancar, al telecomunicaţiilor şi asigurărilor;

- liberalizarea pieţelor de capital ca urmare a eliminării treptate a obstacolelor impuse circulaţiei devizelor şi a capitalului, reprezintă un pas favorabil în vederea formării unor pieţe financiare globale;

- liberalizarea investiţiilor străine directe.

Globalizarea este un proces care vizează, în primul rând, o anumită evoluţie a pieţelor. Globalizarea actualǎ a pieţelor este un proces obiectiv, generat de adâncirea diviziunii muncii la scarǎ planetarǎ şi accentuarea interdependenţelor între economiile naţionale. Acest proces a cǎpǎtat amploare în ultima pǎtrime a secolului XX devenind foarte evident pentru toatǎ lumea.

Premisele pentru globalizarea pieţelor au fost create prin accelerarea considerabilǎ a progresului ştiintifico-tehnic, îndeosebi în domeniile informaţiei şi comunicǎrii, prin expansiunea corporaţiilor transnaţionale (CTN), mai ales de origine americanǎ, precum şi prin amplificarea activitǎţii unor instituţii economice internaţionale – FMI, BM, OMC (inclusiv predecesorul sǎu GATT). Pe baza premiselor menţionate, globalizarea a inclus treptat toate categoriile de pieţe. Acest proces a avansat mai rapid în sfera pieţelor legate de economia nominalǎ ( pieţele financiare şi valutare). Apoi, procesul s-a accentuat şi în sfera pieţelor legate de economia realǎ (pieţele pentru produse şi servicii), precum şi în sfera pieţelor pentru forţa de muncǎ.