Directivele europene privind asigurările de viață

Directivele europene in domeniul asigurarilor de viata

Liberalizarea sectoarelor de asigurari si reasigurari a aparut ca o prioritate nu numai pentru eliminarea barierelor interne, ci si pentru promovarea competitiei la nivel European si international si pentru pozitionarea Europei, ca putere economica pe un loc de frunte intre puterile lumii.

In domeniul asigurarilor de viata integrarea economica presupune libertatea afacerilor unei companii sau unei filiale a acesteia dintr-o tara comunitara in oricare tara membra a C.C.E., libertatea de a-si infiinta filiale si drepul de a-si oferi serviciile in acea tara fara a fi persoana juridica a acesteia.Pentru realizarea acestor obiective, principala sarcina a constituit-o armonizarea legislativa.

Unele progrese partiale s-au inregistrat intre anii 1957  1992.Incepand cu anul 1973 pentru asigurarile non-viata, si cu anul 1979, pentru asigurarile de viata, piata europeana a asigurarilor a inceput sa se contureze.In anul 1992 s-a permis intrarea in era totalei libertati a companiilor de asigurari de viata si a titularilor politelor.

Cele trei generatii de Directive europene

In aceasta prima etapa, de o deosebita importanta a fost elaborarea Directivelor comunitare specifice fiecarui domeniu al asigurarilor si al reasigurarilor in vederea aplicarii lor in toate tarile membre, ca un pas important al acestui proces.Este cazul unui numar mare de asemenea reglementari in domeniul asigurarilor de viata, asigurarilor non-viata si al reasigurarilor , care prevad conditiile de constituire a societatilor de asigurare se reasigurare, procedurile de autorizare, conditiile de infiintare a unor filiale intr-o tara comunitara, alta decat tara de sediu a firmei principale, cooperarea dintre autoritatile nationale de supravegere si Comisie, etc..

In cadrul Pietei Interne a asigurarilor s-au elaborate trei generatii de Directive europene care vizeaza asigurarile si reasigurarile.

In prima generatie au fost elaborate doua Directive importante care sunt legate de prevederile Tratatului de la Roma asupra liberei circulatii a capitalului, a libertatii de constituire si a libertatii prestarii de servicii.Prima generatie cuprinde directive specifice pentru asigurarile generale si pentru cele de viata.Aceste doua Directive sunt:

- Directiva I pentru asigurari non-viata nr. 73/239/EEC din 24 iulie 1973, care vizeaza asiguratorii din Uniunea Europeana carora li se acorda dreptul de a infiinta reprezentante in orice stat membru.Directiva a impus, ca o necesitate, armonizarea reglementarilor nationale privind supravegherea, obtinerea autorizatiilor pentru asiguratori, precum si introducerea unui test comun pentru evaluarea solvabilitatii.

- Directiva I pentru asigurari de viata nr. 29/267/EEC din 9 martie 1979, care contine reguli uniforme in domeniul asigurarilor de viata si prevede libertatea infiintarii de societati sau filiale ale unor societati de asigurari provenind dintr-o tara membra intr-o alta tara membra, precum si libertatea oferirii de servicii de asigurari de viata.

Scopurile acestora au fost de a armoniza conditiile de desfasurare a activitatii de asigurare, de constituire a filialelor in alte tari comunitare si, deci, de a permite societatilor de asigurari dintr-un stat membru sa-si exercite activitatea intr-un alt stat membru, in conditiile din tara respectiva, cu un minim de formalitati administrative.Ele prevedeau autorizarea administrativa ce trebuia emisa de autoritatea fiecarui stat membru in conditiile legale si financiare comparabile si conform unei proceduri uniforme.Aceste Directive au armonizat si controlul prudential prin introducerea marjei de solvabilitate si a fondului minim garantat.Anumite conditii erau in continuare cele prevazute de tara gazda, cum ar fi cele referitoare la rezervele tehnice sau tipurile de active admise.Prin intermediul acestora, practic au fost coordonate prevederile legale ale statelor membre privind: