Discriminarea în Raporturile Juridice

1. Notiuni introductive

Printre obiectivele fundamentale ale Organizatiei Internationale a Muncii se afla si acela al combaterii discriminarii, întemeiata pe orice criteriu si asigurarea egalitatii de sanse si tratament pentru toti salariatii.

în legislatia noastra potrivit art. 2 alin. l din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 (aprobata si modificata prin Legea nr. 48/2002) si modificata prin Ordonanta nr. 77/2003 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 137/ 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, defineste discriminarea ca „orice deosebire, excludere, restrictie si preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuala, vârsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectarea HIV ori apartenenta la o categorie defavorizata care are ca scop sau efect restrângerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii, în conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social si cultural sau în orice alte domenii ale vietii publice."

Sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane fata de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.

Categorie defavorizata este acea categorie de persoane care fie se afla pe o pozitie de inegalitate în raport cu majoritatea cetatenilor datorita diferentelor identitare fata de majoritate, fie se confrunta cu un comportament de respingere si marginalizare. În acet sens a fost aprobata Legea 116/2002(7) privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale. Obiectul acestei legi îl constituie garantarea accesului efectiv la drepturi elementare si fundamentale cum sunt: dreptul la un loc de munca, la o locuinta, la asistenta medicala, la educatie, precum si instituirea unor masuri de prevenire si combatere a marginalizarii socaile si mobilizarea institutiilor cu atributii în domeniu. Marginalizarea sociala este definita în art.3 prin pozitia sociala diferita, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educationale si comunicationale ale colectivitatii - ea se manifesta în absenta unui minim de conditii sociale de viata.

Prin reglementarea interdictiva (si punitiva) a tuturor formelor de discriminare în materie de educatie si de munca si în celelalte domenii (prevazute în Codul muncii, în Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 aprobata si modificata prin Legea nr.48/2002, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr.77/2003 si în Legea nr. 202/2002), legiuitorul a raspuns atât unor cerinte ale practicii, cât si normelor internationale, inclusiv celor ale Uniunii Europene. Este un aspect esential.

Totusi, sub un alt aspect, desi Codul muncii stabileste în art. 5 alin. l ca relatiile de munca functioneaza pe principiul egalitatii de tratament „fata de toti salariatii si angajatorii", în reglementarile de drept intern nu se regasesc dispozitii referitoare la protectia persoanelor juridice. Si aceasta în pofida faptului ca pct. 17 al preambulului Directivei nr. 2000/43/CEE precizeaza:"...daca este nevoie si în conformitate cu traditiile si practicile nationale, trebuie sa fie asigurata protectia persoanelor juridice în masura în care ele pot fi victime ale discriminarii".