Drept Administrativ - Concesiune

În România, procesul de descentralizare administrativă începe în anii `90 când se pun bazele funcţionării autorităţilor publice locale într-un mod diferit decât o făceau la momentul ’89. Este elaborată legea administraţiei publice locale prin care se afirmă posibilitatea autorităţilor locale de a lua deciziile considerate necesare comunităţii pe care o reprezintă. Primăria este cea care reprezintă interesele membrilor comunităţii în relaţia acestora cu alte autorităţi ale statului.

Administraţia publică este o activitate veche, comună tuturor ţărilor şi tuturor nivelelor de

guvernare.

Descentralizarea presupune delegarea anumitor responsabilităţi la nivel local avându-se în vedere faptul că instituţiile de la nivel local pot reacţiona mai eficient în confruntarea cu anumite probleme.

Legea administraţiei publice locale 69/1999 pune bazele de principiu ale descentralizării administraţiei publice prevăzând cum trebuie să se desfăşoare activitatea, însă rămân o serie de aspecte nesoluţionate. Tocmai din acest motiv Legea nr. 2152001 modificată prin legea 286/2006 a administraţiei publice conţine elemente de noutate, în comparaţie cu vechile reglementări.

Administraţia publica locală apare ca o totalitate a serviciilor publice locale, organizate sau recunoscute de lege, chemate să administreze sau după caz să dispună de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publica sau privată ale comunelor, oraşelor, şi judeţelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale . Astfel, “autorităţile administraţiei publice centrale vor consulta, înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale”.

În categoria autorităţilor publice locale intră şi consiliile locale care au dreptul ca, în limitele legii, să aibă inţiative în toate domeniile cu excepţia celor date expres în competenţa altor autoritaţi locale. Printre atibuţiile consiliilor locale se găseşte şi dreptul acestora de a hotărî vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei sau oraşului, după caz, în condiţiile legii.

Cu privire la aceste bunuri proprietate privată, unitatea administrativ-teritorială se poate comporta ca un adevărat proprietar. Legea arată cine este mandatarul prin care comuna sau oraşul îşi exercită acest drept de proprietate: consiliul local. Prin urmare, numai prin hotarârea consiliului local se poate trece la vânzarea bunurilor din proprietatea privata, concesionarea lor sau închirierea lor. De asemenea, consiliul local „hotăreşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei sau oraşului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii”. Bunurile proprietate publică, fiind inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, modalitaţiile de punere în valoare ale acestora sunt: darea în administrarea regiilor autonome sau societăţilor comerciale înfiinţate de consiliul local; concesionarea, închirierea în regim de drept public sau darea în folosinţă gratuită a acestor bunuri unor asociaţii sau fundaţii, în vederea realizarii scopului nelucrativ pentru care acestea au fost înfiinţate. În baza acestor atributii, Consiliul local al comunei Maieru, a adoptat în 24 mai 2007,hotărârea nr. 66, prin care a concesionat prin licitaţie publică, un teren aflat în propritatea sa.

Descrierea starii de fapt

Deşi scopul concesiunilor nu rezultă, în mod expres, din actele normative care le reglementează, finalitatea acestora poate fi pusă în evidenţă printr-o privire generală asupra raţiunilor care determină o persoană juridică de drept public să decidă concesionarea unui bun. Necesitatea eficientizării serviciilor şi activitaţilor publice sau a exploatării bunurilor publice, joacă un rol de prim rang în adoptarea deciziei de excepţia reprezentând-o iniţiativa particularilor, adică persoana fizică sau juridică.

În privinţa scopului urmărit de cocesionar, acesta trebuie cautat în interesul particular al acestuia, concesiunea fiind din acest punct de vedere o afacere ca oricare alta, aducătoare de profit. În concluzie putem spune că adoptarea hotărârii a avut la baza obtinerea de profit: pentru concesionar- bani la consiliul local, iar petru concedent- iniţierea unei afaceri profitabile.