Drept Comparat Privind Societățile Bancare

EVOLUTIA INSTITUTIILOR BANCARE IN SECOLUL XIX IN EUROPA

În secolul XIX, după exemplul Angliei şi al altor state, toate celelalte ţări îşi fixează valoarea monedei în metal preţios, adică determină greutatea, titlul şi valoarea facială a monedelor metalice apărând astfel trei ipostaze ale monedei: moneda metalică, moneda fiduciară şi moneda scriptică. Pentru ca biletele să-şi conserve valoarea fixă în aur sau în argint este necesar ca raportul valoric între aur şi argint să fie menţinut, de acea bimetalismul va fi abandonat în Anglia în anul 1816 şi se va adopta Etalonul de Aur.

Evoluţia instituţiilor bancare în acest secol va cunoaşte patru direcţii:

1. dezvoltarea instituţiilor bancare de emisiune care vor monopoliza emisiunea biletelor pe plan naţional

2. multiplicarea caselor bancare denumite şi bănci private consacrate marilor operaţiuni financiare şi internaţionalizării afacerilor

3. constituirea băncilor comerciale a societăţii pe acţiuni subscrise de public

4. naşterea instituţiilor para-bancare destinate să satisfacă nevoile specifice ale clientelei populare

 Instituţiile bancare de emisiune

După reconstituirea rezervelor de aur în 1821, Banca Angliei a reintrodus convertibilitatea, lira sterlină impunându-se ca o veritabilă monedă internaţională. În anul 1844 Banca Angliei se reorganizează în două sectoare independente: departamentul de emisiune şi departamentul operaţiunilor bancare.

În Franţa la începutul secolului, monopolul emisiunii Băncii Franţei se restrânge la capitală dar odată în cea de a doua Repuplică, în 1848, se extinde pe întregul teritoriu naţional şi biletele devin convertibile în 1850.

Războiul din 1870 reintroduce cursul forţat dar în 1878 biletele redobândesc convertibilitatea însă păstrează cursul legal, astfel că nimeni nu poate refuza acceptarea lor în plată.

La acelaşi rezultat, dar pe căi diferite s-a ajuns şi în alte ţări.

 Casele bancare („Băncile private”)

Aceste case (denumite în franceză la haute banque) nu se ocupă nici de emisiuni monetare, nici de colectarea unor vaste depozite bancare, ci se angajează în calitate de consilieri, agenţi sau mandatari.

Puterea lor se bazează mai mult pe notorietatea şi pe averea personală a fondatorilor decât pe capitalul de care se pot prevala. Important este că de la început ele şi-au confirmat vocaţia internaţionalizării.

 Băncile Comerciale

Denumirea se justifică pe de o parte prin concurenţa pe care şi o fac reciproc pentru a atrage şi a reţine clientela, iar pe de altă parte prin rolul pe care şi-l asumă de a finanţa operaţiunile comerciale curente. Băncile comerciale se constituie ca societăţi pe acţiuni şi se răspândesc pe întreg mapamondul.

 Instituţiile Parabancare

În secolul XIX s-a evidenţiat necesitatea de a crea instituţii bancare la îndemâna claselor populare fiind ca până la acel moment băncile erau rezervate claselor dominante.

În acest scop vor fi constituite trei tipuri de instituţii:

1. Casele de economii sunt menite să primească orice depozit bănesc, oricât de mic şi să utilizeze sumele astfel colectate pentru plasamente fără risc.

2. Casele de economii pentru construcţii au fost create pentru a răspunde necesităţilor specifice ale persoanelor care economisesc în vederea construirii sau cumpărării unei locuinţe.

3. Cooperativele de credit sunt case de credit popular care îşi formează reţele teritoriale calitatea de credit popular care îşi formează reţele teritoriale calitatea de membru se dobândesc prin cumpărarea unui număr de părţi sociale care îi dau dreptul posesorului la un singur vot în Adunarea Generală indiferent de numărul părţilor sociale deţinute, dar fiecare răspunde pentru datoriilor sociale în limita capitolului subscris.

Beneficiile obţinute sunt parţial reinvestite în diferenţa se distribuie membrilor.