Drept Comunitar - Consiliul Uniunii Europene

Instituţiile Uniunii Europene

Create separat de fiecare din Tratatele de la Paris şi Roma instituţiile au fost unificate prin Convenţia de la Roma din 25 martie 1957 şi prin tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965, la care a fost anexat şi Protocolul asupra privilegiilor şi imunităţilor.

Prin Tratatul de la Maastricht atribuţiile şi funcţionarea instituţiilor au fost profund modificate.

Modificările instituţionale operate prin Tratatul de la Maastricht, în Tratatul CE ( titlul II ) au fost introduse concomitent şi în Tratatele CECA si CEEA ( titlurile III si IV ), fară a se realiza însă fuziunea acestor tratate într-un singur instrument.

În ce priveşte sediul instituţiilor, potrivit articolelor 77 Tratat CECA, 216 Tratat CE şi 189 Tratat CEEA, acesta este fixat de comun acord de către guvernele statelor membre.

Mult timp un asemenea acord nu s-a putut realiza. Până la urmă, la 12 decembrie 1992 cu ocazia Consiliului european de la Edinbourgh, a fost adoptată de comun acord de reprezentanţii guvernelor statelor membre, decizia 92/C 341/101, prin care se stabileşte sediul instituţiilor.

Potrivit articolului 1 din decizie:

a) Parlamentul european are sediul la Strasbourg unde se ţin douasprezeee sesiuni plenare lunare inclusiv sesiunea bugetară. Sesiunile plenare adiţionale se ţin la Bruxelles. Secretariatul general al Parlamentului european şi serviciile sale rămân instalate la Luxemburg;

b) Consiliul îşi are sediul la Bruxelles. În cursul lunilor aprilie, iunie şi octombrie Consiliul ţine sesiunile sale la Luxemburg;

c) Comisia îşi are sediul la Bruxelles. Serviciile enumerate la articolele 7, 8 si 9 din decizia din 8 aprilie 1965 rămân stabilite la Luxemburg;

d) Curtea de Justiţie şi Tribunalul de primă instanţă îşi au sediul la Luxemdurg;

e) Comitetul economic şi social îşi are sediul la Bruxelles;

f) Curtea de Conturi îşi are sediul la Luxemburg;

g) Banca europeană de investiţii îşi are sediul la Luxemburg.

Articolul 2 precizează: sediul altor organisme şi servicii create sau care se vor crea va fi decis de comun acord de reprezentanţii guvernelor statelor membre cu ocazia unui viitor Consiliul european, dându-se prioritate statelor membre care nu deţin încă sediul pentru o instituţie a Comunităţilor. Pe această bază, Consiliul european de la Bruxelles din 29 octombrie 1993 reunit la nivelul şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre, a desemnat o serie de sedii pentru noile organisme şi anume: Institutul monetar european ( şi apoi BCE ) are sediul la Frankfurt; Europol-ul are sediul la Haga.

Consiliul Uniunii europene

Consiliul se prezenta în sistemul instituţional comunitar ca instituţie reprezentativă a statelor membre. El era autoritatea interguvernamentală depozitară a legitimităţii statale.

Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, pozitia Consiliului în arhitectura organică a Uniunii nu mai este exact aceeaşi, având în vedere că unele din competenţele sale au fost extinse dincolo de domeniul comunitar cum şi datorită rolului conferit Consiliului european.

Aşa cum am arătat, în cadrul arhitecturii organice comunitare, potrivit articolului 1 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles s-a instituit un Consiliu al Comunităţilor europene, denumit Consiliu, care s-a substituit Consiliului special de miniştri al Comunităţii europene a cărbunelui şi oţelului, Consiliului Comunităţii economice europene şi Consiliului Comunitatii europene a energiei atomice.

Potrivit alineatului 2, acest Consiliu unic exercită puterile şi competenţele conferite în condiţiile prevăzute de fiecare din cele trei tratate comunitare.

Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, organizarea, funcţionarea şi competenţele Consiliului au fost cârmuite de dispoziţiile articolelor 2-8 din Tratatul de la Bruxelles şi în parte prin cele trei tratate comunitare.

Urmare a intrării în vigoare a Tratatului asupra Uniunii europene constatăm în primul rând schimbarea denumirii Consiliului în Consiliul uniunii europene, prin Decizia nr. 93/591 din 8 noiembrie 1993.

În al doilea rând, acele dispoziţii din Tratatul asupra Uniunii europene interesând Consiliul sunt o reflectare a articolului C din dispoziţiile comune, stabilind un cadru instituţional unic pentru cei trei piloni ai Uniunii, Consiliului revenindu-i atribuţii nu numai în pilonul comunitar dar şi în cel al cooperării în domeniile justiţiei şi al afacerilor interne.

În ce priveşte dispoziţiile referitoare la organizarea şi funcţionarea Consiliului, sus-arătate, Tratatul asupra Uniunii europene, (articolul P, paragraf 1) a abrogat articolele 2 la 7 referitoare la Consiliu din Tratatul de fuziune de la Bruxelles şi în consecinţă a inserat în fiecare din cele trei tratate unitare dispoziţii de înlocuire (în Tratatul CECA: art. 27, 27 A, 29 şi 30; în Tratatul CEEA: art. 116, 117, 121 şi 123; în Tratatul CE: articolele 146, 147, 151 şi 154) şi care se intercalează între dispoziţii nemodificate (de exemplu articolele 145, 148, 150, 152 şi 153 din Tratatul CE; articolul 149 a fost abrogat).

Este vorba, mai ales, de o reamenajare a dispoziţiilor al căror conţinut a fost modificat cu unele excepţii privind componenţa Consiliului, sau extinderea domeniilor în care se votează cu majoritate calificată.

În cele ce urmează vom analiza organizarea, funcţionarea şi atribuţiile

Consiliului cu referire la textele din Tratatul CE (articolele 145-154) având în vedere că acestora le corespund dispoziţii identice în Tratatele CECA şi CEEA.