Dreptul Comunitar al Falimentului Institutiilor de Credit

Imagine preview
(5/10)

Acest referat descrie Dreptul Comunitar al Falimentului Institutiilor de Credit.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

1.Scurt istoric pg 2
2.Scopul şi obiectul Directivei pg 3
3.Câmpul de aplicare pg 4
4. Măsuri de reorganizare sau proceduri de lichidare. Lichidarea voluntară pg 5
5.Instituţii de credit cu sediul statutar în Comunitatea Europeană pg 6
5.1.Competenţa jurisdicţională pg 6
5.2. Competenţa legislativă pg7
5.3.Recunoaşterea automată a măsurilor de reorganizare şi a procedurilor de lichidare pg 11
5.4. Măsuri de informare şi publicitate pg 12
6.Instituţii de credit cu sediul statutar în afara Comunităţii Europene pg 13
7.Concluzii pg 14

Extras din document

Scurt istoric

Dreptul comunitar a inregistrat rezultatele poate cele mai semnificative in zona preocuparilor de elaborare a unor reglementari internationale in materia falimentului institutiilor de credit, deoarece piata comuna bancara este unul dintre elementele spatiului financiar bancar. Desi initial Uniunea Europeana se arata mai degraba preocupata de aspectele economice, cum ar fi uniunea vamala, libera circulatie, uniunea economica si monetara, datorita accelerarii evolutiei sale, domeniul financiar a ajuns a fi cel putin la acelasi nivel cu domeniul economic.

Structura si comportamentul institutiilor de credit impunea un anume control din partea autoritatilor, atat cele de la Bruxelles cat si cele de la Luxembourg; trebuia acordata o atentie speciala securitatii depozitelor precum si furnizarii in conditii rezonabile a creditelor catre intreprinderi sau persoanele fizice ale fiecarui stat membru, intr-un regim specific al acestui sector . La nivel comunitar , s-au pus în aplicare o serie de reguli numite “prudenţiale”, cum ar fi, spre exemplu, Directiva 89/299 din 17 aprilie 1989 şi Directiva 89/647 din 18 decembrie 1989 , privind fondurile proprii şi indicatorul de solvabilitate. Acestea veneau să completeze Directivele de coordonare nr.77/780 din 12 decembrie 1977, nr. 83/350 din 13 iunie 1983 şi nr.89/646 din 15 decembrie 1989580. Comisia Comunităţilor Europene a întreprins demersuri pentru elaborarea unor directive privind societăţile de asigurări, instituţiile de credit, societăţile de valori mobiliare şi organismele de plasament colectiv. Astfel, instituţiile de credit au format în 1985 obiectul unei propuneri de directivă privind stabilizarea şi lichidarea instituţiilor de credit. Disputele dintre Spania şi Marea Britanie privind includerea Gibraltarului în anexele proiectului au întărziat mult lucrările, astfel încât, abia la 17 iulie 2000, Consiliul Uniunii a adoptat Poziţia comună nr.43/2000. 582

Cu avizul Comitetului Economic şi Social şi al Institutului Monetar European, la 4 aprilie 2001 a fost adoptată Directiva nr.2001/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit. Directiva este direct aplicabilă statelor membre, dar modalităţile de implementare a prevederilor sale este lăsată în sarcina autorităţilor naţionale ale fiecărui stat membru.

2.Scopul şi obiectul Directivei

Directiva se înscrie în contextul legislativ comunitar realizat prin Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000 privind accesul la activitatea instituţiilor de credit şi exercitarea acestuia, context din care rezultă că, pe durata sa de activitate, instituţia de credit şi sucursalele sale formează o entitate unică supusă supravegherii autorităţilor competente ale statului în care a fost eliberată autorizaţia de funcţionare a instituţiei, valabilă în Comunitate. În Preambulul Directivei se arată că ar fi inoportun să se renunţe la această unitate pe care instituţia de credit o formează cu sucursalele sale atunci când este vorba despre a adopta măsuri de reorganizare şi deschiderea unei proceduri de lichidare a unei astfel de instituţii. Preambulul Directivei expune raţiunile care au condus la necesitatea adoptării sale, dintre care, în opinia noastră, cele mai importante sunt următoarele :

-Adoptarea Directivei 94/19/CE585 a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 1994 relativ la sistemele de garantare a depozitelor, care a introdus principiul aderării obligatorii a instituţiilor de credit la sistemul de garantare a statului membru de origine, a pus în evidenţă necesitatea unei recunoaşteri mutuale a măsurilor de reorganizare şi a procedurilor de lichidare;

-Este important să fie încredinţată autorităţilor administrative şi judiciare ale statului membru de origine competenţa exclusivă de a decide şi de a aplica măsurile de reorganizare prevăzute în legislaţia şi uzanţele statelor membre. Dată fiind dificultatea de armonizare a legislaţiilor şi uzanţelor statelor membre, este de preferat ca măsurile luate de fiecare dintre state să fie reciproc recunoscute de către statele membre, în scopul restaurării viabilităţii instituţiei de credit vizate;

-Este indispensabil să existe o garanţie că măsurile de reorganizare luate de autorităţile administrative şi judiciare ale statului membru de origine, ca şi măsurile luate de persoanele sau organele desemnate de acestea îşi vor produce efectele în toate statele membre. Este vorba despre măsuri cum ar fi: suspendarea plăţilor, suspendarea unor măsuri de executare, reducerea unei creanţe sau despre orice altă măsură susceptibilă de a afecta drepturile preexistente ale terţilor. În caz de eşec al măsurilor de reorganizare este necesară recunoaşterea reciprocă a procedurilor de lichidare deschise în statele membre.

-Egalitatea creditorilor cere ca instituţia de credit să fie lichidată după principiul unităţii şi universalităţii care presupune competenţa exclusivă a autorităţilor administrative şi judiciare ale statului membru de origine şi recunoaşterea deciziilor lor care trebuie să-şi producă, fără nici o formalitate, efectele pe care li le atribuie legea statului membru de origine în toate statele membre.

Luând în considerare diferenţele existente, Directiva nu îşi propune să armonizeze legislaţiile statelor membre în domeniu. Directiva se caracterizează însă prin trei aspecte pozitive :

-introducerea principiului entităţii unice;

-introducerea principiului universalităţii (deşi acesta nu este absolutizat);

-recunoaşterea reciprocă a măsurilor de reorganizare sau a procedurilor de lichidare.

3.Câmpul de aplicare

Directiva este aplicabilă instituţiilor de credit şi sucursalelor lor situate într-un stat membru altul decât cel al sediului statutar, aşa cum sunt acestea definite de art.1, pct.1 şi 3 al Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000 privind accesul la activitatea instituţiilor de credit şi exercitarea acestuia, respectiv: “ o întreprindere a cărei activitate constă în a atrage de la public depozite şi alte fonduri rambursabile şi a acorda credite pe cont propriu.” Directiva nu este aplicabilă băncilor centrale ale statelor membre şi celorlalte instituţii prevăzute de art.2 alin.3 din Directiva 2000/12/CE. Prin sucursală se înţelege un sediu de exploatare care constituie o parte fără personalitate juridică dintr-o instituţie de credit şi care efectuează direct, în tot sau în parte, operaţiile inerente activităţii instituţiei de credit. Mai multe sedii de exploatare create în statul membru de instituţia de credit având sediul său social într-un alt stat membru sunt considerate ca o singură sucursală.

Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul Comunitar al Falimentului Institutiilor de Credit.doc

Alte informatii

Universitatea "Spiru Haret" Facultatea de drept si administratie publica