Dreptul Concurenței

ISTORIC AL COMUNITĂŢILOR EUROPENE

Comunităţile europene , pentru a ajunge la forma actuală de organizare, au parcurs mai multe etape, desfăsurate dupa cel de-al doilea razboi mondial, când au aparut categorii de organizaţii internaţionale în domeniul militar (Uniunea Europei Occidentale şi N.A.T.O.), în domeniul economic (O.E.C.E. si O.C.E.D.) şi politic (Consiliul Europei). Tratatul de la Roma, încheiat în anul 1959, priveşte reunirea organizaţiilor din domeniul economic şi creează instituţii comune (Adunarea Parlamentară şi Curtea de Justiţie). Ulterior, tratatul a fost modificat succesiv, ca urmare a evoluţiilor politice survenite în continentul european, pentru a putea adera şi alte state la aceste organisme comune. Din punct de vedere economic, piaţa unică s-a realizat prin actul unic european, intrat în vigoare la 1 iulie 1987, document în care se prevede definitivarea pieţei unice la data de 31 decembrie 1992. Acest act este deosebit de important deoarece reglementează circulaţia liberă a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor pe întreg teritoriul Comunităţilor. La 7 februarie 1992 s-a încheiat Tratatul asupra Uniunii Europene la Maastricht, care modifica tratatele anterioare cu privire la competenţele comunitare şi cooperarea in domeniul politicii externe şi securităţii comune, în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. Ulterior, prin Tratatul de la Amsterdam semnat în 1997, sunt aduse modificări privind simplificarea tratatelor, precum şi adăugarea unui act final, a 13 protocoale şi a 58 de declaraţii comune; sunt reglementate aspecte privind vizele, azilul, emigrarea şi alte policitici cu privire la libera circulaţie a persoanelor, acquis-ul comunitar si cooperarea poliţiei şi organelor judiciare în materie penală. Ultima modificare a Tratatelor s-a realizat prin Tratatul de la Nisa, semnat la 26 febuarie 2001, referitor la extinderea Uniunii Europene, precum şi la problemele de organizare (componenta Comisiei Europene, ponderea votului în cadrul Consiliului European, Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, apărarea comună şi altele).

2. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL CONCURENŢEI

Internationalizarea („mondializarea“) vieţii afacerilor este o puternică realitate care impun confruntarea oamenilor şi a întreprinderilor şi obligă la o anumită organizare mondială a comerţului şi o articulare a diferitelor reguli de concurenţă în vigoare în lume. În acest context, dreptul comunitar al concurenţei, simbolizat, de la început, prin art. 85 şi 86 din Tratatul de la Roma, devenite art. 81-82 prin Tratatul de la Amsterdam, constituie ansamblul de reguli comunitare ale concurenţei şi influenţează, substanţial, întreg spaţiul european economic.

Conlucrarea şi cooperarea internaţională în domeniul concurenţei este realizată atât prin organizaţiile mondiale implicate (OCDE, OMC), cât şi prin acorduri multilaterale sau bilaterale, de mare importanţă, cum ar fi cele cu SUA, Canada, Japonia,etc. Dar, progrese însemnate sunt înregistrate în direcţia unei obligaţii de „curtoazie pozitivă“ din partea adunării Statelor (sau a „pieţelor statelor“) faţă de altele, astfel încât, atunci când practicile anticoncurenţiale ale unui stat neutru cauzează dificultăţi într-un alt stat (ex. pt. exportatori), autorităţile acestuia din urmă pot cere primelor să aplice regulile lor de concurenţă spre a restabili situaţia.

Specificitatea dreptului comunitar al concurenţei şi a politicii de concurenţă în UE este dată de originalitatea, conţinutul şi obiectivele reglementărilor, de relaţiile cu dreptul naţional al fiecărui stat membru cât şi de faptul că ea se integrează în perspectiva de ansamblu a construcţiei europene.

Dreptul şi politica comunitară a concurenţei nu se substituie celor ale statelor membre, ci ele trebuie examinate, integrat, în lumina principiului primatului dreptului comunitar şi a celui al subsidiarităţii.

3. CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI CONCURENŢEI

3.1. Noţiunea de piaţă relevantă

- În definirea concurenţei comerciale şi mai ales în determinarea limitelor activităţii afectate de practicile monopoliste, esenţial este conceptul de "piaţă relevantă" Daca piaţa relevantă nu este determinată în mod corect, există riscul ca o activitate întrunind toate elementele prevăzute de lege pentru o practică anti-concurenţială (în special monopolistă) să nu fie considerată nocivă (sau să fie considerată în mod eronat ca fiind o practică ilicită, sancţionabilă în baza L 21/ 1996). Piaţa relevantă ajută la determinarea existenţei raporturilor de concurenţă directă între agenţii economici. în cauză, precum şi la evaluarea existenţei şi intenstităţii concurenţei actuale sau potenţiale.

- acest concept este studiat în multe cazuri în cadrul abuzului de poziţie dominantă, dar în realitate este un element esenţial în stabilirea existenţei or inexistenţei oricărei practici monopoliste, inclusiv a concentrărilor economice. Consiliul Concurenţei (“CC”) a definit acest concept prin instrucţiunile din 1.04.2004 cu privire la definirea parţii relevante.De asemenea, este un concept util şi în analiza unor cazuri de concurenţă neloială.