Dreptul Familiei

Motto: In toate modurile posibile,

familia e legătura noastră cu trecutul

şi podul nostru către viitor (Alex Haley)

Familia este o formă de relaţii sociale dintre oameni legaţi între ei prin căsătorie sau rudenie. Din familie fac parte soţii, părinţii şi copiii, precum şi, uneori, alte persoane între care există relaţii de rudenie. Se consideră familie si persoana care locuieşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa si se află în una dintre următoarele situaţii: este necăsătorită; este văduvă; este divorţată; al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească; nu a împlinit vârsta de 18 ani si se află în una dintre situaţiile prezentate.

Se consideră familie si fraţii fără copii, care gospodăresc împreună si care nu au domiciliul sau reşedinţa comună cu părinţii, bărbatul si femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună.

În sens sociologic, familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viaţă, interese sau întrajutorare, relaţiile de familie având un caracter de complexitate pe care nu-l găsim la alte categorii de relaţii sociale.

În mod obişnuit, familia dă naştere următoarelor raporturi: de căsătorie, ce constituie baza familiei; cele dintre soţi, ce constituie efectele căsătoriei; cele dintre părinţi şi copii, ce sunt rezultatul raporturilor dintre soţi; cele dintre alte persoane, ce mai fac parte din familie.

În ce priveşte dimensiunile familiei, acestea au variat în timp, evoluţia fiind de restrângere a numărului membrilor ei. Trecerea spre familia conjugală sau restrânsă din epoca

modernă, – aşa-numita „familie biologică”, „nucleară” sau „primară”, alcătuită numai din părinţi şi copii minori – a cunoscut o formă intermediară, în care copiii părăsesc casa părintească după căsătorie, rămânând aici doar unul care moşteneşte şi căminul.

În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv înfierea), precum şi din alte raporturi asimilate relaţiilor de familie, familia fiind o realitate juridică prin reglementarea ei de către lege. Noţiunile sociologică şi juridică de familie în mod obişnuit coincid şi se suprapun. Sunt însă situaţii în care această corespondenţă nu există. Aşa, de pildă, în cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ relaţiile de fapt, în sens sociologic, încetează între soţi, deoarece nu mai există între ei comunitate de viaţă şi interese, dar unele drepturi şi obligaţii, deci relaţii de familie în sens juridic, continuă să existe (de exemplu, cele privind întreţinerea, dreptul la nume, bunurile comune dacă acestea nu au fost împărţite la desfacerea căsătoriei). Tot astfel, când copilul este încredinţat unei instituţii de ocrotire încetează relaţiile de fapt între acesta şi părinţii lui, nu însă şi relaţiile juridice, care se exprimă în obligaţia de a plăti contribuţia la

întreţinerea copilului.

Noţiunea de obligaţie legală

Prin obligaţie legală de întreţinere se înţelege îndatorirea stabilită de lege, între anumite categorii de persoane, de a-şi asigura, la nevoie, întreţinerea, îndatorire fundamentată pe solidaritatea ce trebuie să existe între persoane apropiate prin raporturi de familie sau prin raporturi asimilate acestora . Fundamentul obligaţiei legale de întreţinere îl constituie sentimentele de prietenie şi afecţiune existente între membrii familiei, fiind uneori un efect al rudeniei, alteori un efect al calităţii de soţi sau uneori relaţii asimilate, sub anumite aspecte, cu relaţiile de familie; ea există numai între persoanele determinate de lege .

Caracterele generale ale obligaţiei de întreţinere

1. Caracterul legal. Prevederile legale prevăzute în scopul asigurării existenţei persoanelor aflate în nevoie din cauza incapacităţii de a munci au un caracter imperativ, determinat de scopul urmărit, scop de ocrotire. Legiuitorul a determinat persoanele între care se datorează întreţinerea, condiţiile în care se datorează, limitele între care întreţinerea se stabileşte, ordinea în care persoanele determinate datorează întreţinerea,modul ei de executare

2. Caracterul personal. Obligaţia de întreţinere are un caracter personal, fiind determinat de faptul că ea există între anumite categorii de persoane, strict determinate de lege, fiind destinată satisfacerii nevoilor personale impuse creditorului obligaţiei de existenţa sa zilnică.Caracterul personal al acestei obligaţii determină anumite particularităţi ale ei, si anume:

- obligaţia legală de întreţinere este incesibilă atât activ, cât si pasiv, ceea ce înseamnă că cesiunea de creanţă, novaţia prin schimbare de debitor sau stipulaţia pentru altul sunt

incompatibile cu ea;

- obligaţia de întreţinere este netransmisibilă la moştenitori, atât activ, cât si pasiv. Cu toate acestea, potrivit art. 96 Codul familiei, obligaţia de întreţinere trece la moştenitorii celui care a fost obligat să întreţină un minor sau care l-a întreţinut fără să fi avut această obligaţie, dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie. Această excepţie nu schimbă însă caracterul personal si netransmisibil al obligaţiei;

- creanţa de întreţinere poate fi urmărită până la jumătate din cuantumul său pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii si până la o treime pentru orice alte datorii. Alineatul al treilea al art. 409 Cod procedura civila prevede că, în cazul în care suma primită cu titlu de întreţinere este mai mică decât cuantumul salariului minim net pe economie, ea poate fi urmărită numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum;

- creanţa de întreţinere este exceptată de la regula compensaţiei legale. S-a decis însă, în practica judiciară, că este admisibilă compensarea judecătorească, eventual numai în parte, între părinţii divorţaţi, în cazul în care unii copii minori sunt încredinţaţi unui părinte, iar ceilalţi celuilalt părinte.

- obligaţia de întreţinere nu poate forma obiectul acţiunii oblice.