Dreptul International Public ca Sistem

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Dreptul International Public ca Sistem.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Dreptul internaţional public a fost definit ca “acel corp de reguli obligatorii din punct de vedere juridic pentru state în relaţiile dintre acestea”. Un alt autor defineste dreptul internaţional public pornind de la elementele sale esenţiale : “un ansamblu de norme juridice chemate să reglementeze raporturile dintre state şi celelalte subiecte ale dreptului internaţional , norme create de aceste subiecte pe baza acordului lor de voinţă.” Ansamblul statelor şi al altor entităţi angajate în raporturi pe plan internaţional (organizaţiile internaţionale guvernamentale etc), guvernate de normele dreptului internaţional public, formează societatea sau comunitatea internaţională. Procesul de constituire şi de aplicare a normelor dreptului internaţional public în cadrul comunităţii internaţionale reprezintă ordinea juridică internaţională. Dreptul internaţional public nu este o categorie statică, abstractă. Orice modificare care intervine în societatea internaţională se reflectă în prevederile sale, dreptul internaţional public fiind şi un instrument al politicii internaţionale.

În ceea ce priveşte natura dreptului internaţional ca “drept” sau “ordine juridică” , pornind de la trăsăturile specifice ale acestuia, au fost exprimate mai multe puncte de vedere, în încercarea de a răspunde la întrebarea : este dreptul internaţional într-adevar un “drept pozitiv” ?

John Austin, un jurist englez , considera dreptul internaţional ca un corp de reguli “impropiu numite drept “ sau reguli morale impuse de opinia generală a societăţii internaţionale; Lassa Oppenheim, pornind de la idea că dreptul internaţional poate fi impus prin forţa de constrângere a unei autorităţi superioare, contesta caracterul de drept pozitiv al dreptului internaţional; de asemenea, şi Hans Kelsen pornea de la idea că “dreptul este o ordine de constrângere “ ; Gerald Fitzmaurice este probabil cel mai pertinent : “nici un sistem de drept nu depinde exclusiv de existenţa sancţiunilor. Dacă ar fi aşa, nu ar putea fi niciodată impus în practică. Adevăratul temei al autorităţii dreptului internaţional rezidă în faptul că statele care formează societatea internaţională îl recunosc ca fiind obligatoriu şi, mai mult, ca un sistem care, ipso facto, le obligă în calitate de membri ai societăţii internaţionale, independent de voinţele lor individuale ” Aşadar, natura dreptului internaţional ca ordine juridică nu poate fi atât de uşor contestată. Absenţa elementului “constrângere” nu este suficientă pentru a lipsi regulile sale de forţa dreptului. Aşa cum s-a remarcat, de altfel, în doctrină, este demonstrat că şi în dreptul internaţional, ca şi în dreptul intern, respectarea dreptului depăşeste numeric încălcările lui.

În societatea internaţională, poziţia statelor este cea de egalitate juridică. Inegalităţile care apar în mod firesc între state nu determină, din punct de vedere al dreptului internaţional public, relaţii de subordonare între state, fiecare dintre ele beneficiind de atributul de stat suveran şi egal în drepturi cu celelalte. De aici, teza că dreptul internaţional public este un drept de coordonare şi nu un drept de subordonare, cum este dreptul intern al statelor. Cu alte cuvinte, în societatea internaţională nu există o ierarhie care să situeze un stat deasupra altora, ele fiind considerate – din punct de vedere juridic – egale în drepturi.

Statele acceptă faptul că, un corp de norme juridice este absolut necesar pentru a le reglementa comportamentul în raporturile cu alte state şi entităţi internaţionale. Atunci când apar state noi în societatea internaţională nu este nevoie de o declaraţie de acceptare a dreptului internaţional public din partea acestora. Dreptul internaţional în vigoare, în momentul apariţiei lor, le este – în principiu – opozabil. Se admite, însa, dreptul statelor de a refuza aplicarea unor cutume internaţionale, precum şi de a iniţia noi reguli cutumiare.

Realizarea acordului de voinţă al statelor, prin intermediul tratatelor, nu se obţine în mod automat. Procedura de încheiere a tratatelor are un caracter complex şi nu sunt excluse presiunile exercitate asupra statelor sau blocajele în negocieri.

O mare parte din domeniile de interacţiune între state sunt reglementate de dreptul internaţional. Există totuşi un „domeniu rezervat”, o zonă în care statelor li se acordă o largă libertate de acţiune, acest domeniu aparţinând competenţei lor naţionale exclusive şi care include : alegerea formei de stat, organizarea politică internă, organizarea administrativ- teritorială, apărarea şi securitatea naţională. În acest domeniu nu este admisă nici o intervenţie exterioară, în numele necesităţii respectării dreptului internaţional public. Problema respectării drepturilor fundamentale ale omului în plan intern, considerată în dreptul internaţional tradiţional ca aparţinând domeniului rezervat al statului, face parte – în prezent – din domeniul cooperării internaţionale.

Adevărata dezvoltare a dreptului internaţional a avut loc abia după încheierea celui de-al doilea război mondial. Crearea Oranizaţiei Naţiunilor Unite a însemnat începutul unei noi ere a relaţiilor internaţionale bazate pe necesitatea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Se remarcă schimbări majore ale dreptului internaţional precum : crearea ONU , ca organizaţie internaţională cu vocaţie universală , însărcinată cu asigurarea cooperării statelor în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale; concretizarea ideii de justiţie penală internaţională, prin instituirea Tribunalelor speciale de la Nürnberg şi Tokyo , pentru judecarea criminalilor de război; sfârşitul perioadei coloniale şi afirmarea dreptului popoarelor la autodeterminare ca normă imperativă a dreptului internaţional ; extinderea fără precedent a preocupărilor în domeniul drepturilor omului ; modificări fundamentale în structura comunităţii internaţionale ( războiul rece dintre blocul statelor democratice occidentale şi blocul statelor socialiste ) ; creşterea numărului de organizaţii internaţionale interguvernamentale; din punct de vedere normativ , codificarea unor domenii importante ale dreptului internaţional ( dreptul tratatelor, dreptul diplomatic şi consular )

Doctrina dreptului internaţional public a creat o celebră controversă în jurul problemei relaţiei dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern : controversa dintre monism şi dualism.

Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul International Public ca Sistem.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE