Dreptul la Stabilitate al Functionarului Public

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Dreptul la Stabilitate al Functionarului Public.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Nicolae Stefan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Pentru functionarul public exercitarea functiei nu este un scop în sine, ci însasi cariera sa profesionala si, tinând cont de aceasta realitate incontestabila, acestuia trebuie sa-i se asigure exercitarea cunostintelor profesionale pe tot parcursul vietii (de la angajare si pâna la sfârsitul activitatii sale profesionale).

Dreptul de exercitare a functiei, implica pe de o parte asa cum în mod inspirat sustine domnul prof. Mircea Preda obligatia cetatenilor, a tuturor celor care intra în raporturi cu functionarul public, când acesta îsi exercita functia, de a-i da ascultare si de a-l sprijini în acest sens, conformându-se cererilor lui, iar pe de alta parte, obligatia autoritatilor publice ale statului de a interveni si de a-l sprijini pe functionarul public sa-si exercite atributiile ori de câte ori este nevoie.

Dreptul la cariera al functionarului public se regaseste tratat atât în dreptul românesc cât si în cel comparat, sub diferite denumiri, în cadrul carora sunt însa abordate dimensiunile esentiale ale carierei functionarului public(stabilitate, continuitate, inamovibilitate, promovare etc).

Raportându-ne la doctrina interbelica, observam ca aceasta fara a vorbi de un drept la cariera al functionarului public, îi recunoaste implicit acestuia o serie de drepturi care tind sa contureze elementele carierei acestuia (este vorba tocmai de elementele enumerate mai sus).

în aceasta ordine vom încerca sa le abordam si noi în continuare, privindu-le si analizându-le, dintr-o perspectiva realista, obiectiva.

Astfel, una dintre principalele conditii pentru ca un serviciu public sa functioneze bine, este ca persoanele ce ocupa functiile publice din cadrul acestuia sa aiba o pregatire profesionala de specialitate, iar o alta rezida în aceea ca aceste persoane - functionarii publici - trebuie sa aiba experienta în exercitarea functiei respective.

Aceasta experienta se poate obtine prin asigurarea pentru functionarul public a unei stabilitati în functia pe care o ocupa.

Stabilitatea ca si inamovibilitatea îsi au originea în nevoia gasirii unui instrument care sa stopeze amestecul mereu crescând al politicii în administratie.

în România, conceptul de stabilitate este întâlnit pentru prima oara, înca din timpul Regulamentelor Organice când s-a desfiintat schimbarea functionarilor (slujbasilor) în fiecare an, ei urmând a fi numiti pe trei ani si în conditiile în care s-ar fi dovedit capabili ar fi putut sa-si continue slujba pentru alte perioade.

Însa, o evolutie în adevaratul sens ai cuvântului, a acestei notiuni, s-a realizat odata cu adoptarea la 19 iunie 1923 a primului Statut al functionarilor publici, unde alaturi de principii cu caracter de constanta pentru functia publica, a fost introdus si conceptul de stabilitate.

Stabilitatea în conceptia unuia dintre marii doctrinari ai vremii, prof. Paul Negulescu, era necesara pentru garantarea situatiei functionarilor publici, pentru ai pune la adapost e presiunile vietii politice, pentru ai face mai independenti si mai buni pazitori ai legii.

Daca pâna la aparitia primului statut al functionarilor, existau legi care stabileau pentru anumite categorii de functionari (magistrati, profesori universitari, medici)  inamovibilitatea - institutie pe care legea, jurisprudenta si nu în ultimul rând doctrina au considerat-o ca fiind cu o treapta mai sus decât stabilitatea-odata cu Legea din 19 iunie 1923, stabilitatea a devenit institutia predominanta pentru functionarii publici, mentinându-se însa, conceptul si semnificatia inamovibilitatii, ca drept câstigat de categoriile enuntate mai sus.

Definind notiunea de stabilitate, prof. Paul Negulescu arata ca prin aceasta întelegem situatia juridica a unui functionar care nu poate fi transferat, pedepsit, înlocuit sau destituit decât în cazurile si cu respectarea formelor stabilite de lege; în timp ce, Prof. A. Teodorescu sustinea, în schimb, ca stabilitatea, este situatia functionarului care nu poale fi transferat, pedepsit sau înlocuit decât în conditiile prevazute de lege si desi functionarul este legat de gradul functiei sale, el poate fi însa mutat, independent de orice idee de pedeapsa, în conditiile legii .

Dupa cum se poate observa, cele doua definitii se deosebesc prin faptul ca prof. A. Teodorescu considera, ca una din trasaturile stabilitatii, este aceea ca aceasta nu-i asigura functionarului public protectia de a nu fi mutat în alt serviciu sau în alta localitate, fara acordul lui.

Avem în vedere situatia transferului în interes de serviciu, aceasta neputâdu-se face oricum si oricând, fara un minim de garantie ca i se va respecta o situatie legala.

Asadar autorii interbelici, mai sus citati, considerau ca prin stabilitate trebuie sa se creeze o imposibilitate de încetare a raportului juridic de serviciu din motive neimputabile functionarului public, ea protejându-l pe acesta de arbitrariul conducerii sau institutiei publice si de influentele deciziilor politice care i-ar putea periclita cariera.

Dupa cum se poate observa, datorita profesionalismului legiuitorului, dublat de munca neîntrerupta a doctrinarilor vremii, având si sustinerea jurisprudentei, în Legea din 19 iunie 1923 (art.7) s-a consacrat unul din principiile cu ceea mai mare importanta practica, pentru functionarii publici.

De altfel întregul statut are o constructie care trimite neîncetat la acest drept fundamental al functionarului public, tinând cont de faptul ca stabilitatea, trebuie corelata cu avansarea, delegarea, detasarea, transferarea etc.

Ca o expresie a rigorii care caracteriza acest statut, trebuie sa mai amintim ca, legea în cauza determina chiar si modul în care se putea dobândi stabilitatea.

Astfel, aceasta se obtinea pe doua cai:

- prin vechime; art. 64 viza pe toti functionarii care la data punerii

în aplicare a legii, aveau o vechime de cel putin cinci ani consecutivi.

- prin confirmare; prin definitivat, adica sustinerea unui examen

de capacitate.

Actualul statut (Legea nr. 188/1999 modificata prin Legea nr.161/2003) a preluat acest principiu de baza atât de bine fundamentat si sustinut în perioada interbelica, multumindu-se sa-1 consacre în articolul 4 litera d".

Anterior acestei legii, Legea nr. 69/1991 privind administratia publica proclama stabilitatea în functie a secretarilor consiliilor locale si judetene.

Prevederi similare cu privire a acest drept, gasim de asemenea si în actuala Lege a administratiei publice locale (nr.215/2001 ).

Fata de reglementarea bine pusa la punct din vechiul statut, credem alaturi de alti autori ca, macar o definitie a stabilitatii functionarilor publici ar fi trebuit sa se gaseasca în actualul statut.

Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul la Stabilitate al Functionarului Public.doc