Dreptul la un Proces Echitabil

1. Domeniul de aplicare a art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Conform art.11 si 20 din Constitutia României, Conventia Europeana a Drepturilor Omului si protocoalele ei aditionale constituie parte integranta a dreptului intern, având prioritate fata de acesta, C.E.D.O. si protocoalele aditionale devenind izvor de drept intern obligatoriu si prioritar, ceea ce, în plan national, are drept consecinta imediata aplicarea conventiei si protocoalelor de catre instantele judecatoresti române, iar în plan international acceptarea controlului prevazut de C.E.D.O. cu privire la hotarârile judecatoresti nationale.

Ca o garantie a respectarii drepturilor omului, Conventia prevede, în art. 6 par. 1, dreptul oricarei persoane la un proces echitabil : Orice persoana are dreptul de a-i fi examinata cauza în mod echitabil, public si într-un termen rezonabil, de catre un tribunal independent si impartial, stabilit prin lege, care va hotarî fie asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii în materie penala îndreptata împotriva sa. Hotarârea trebuie sa fie pronuntata în public, dar accesul în sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului, pe întreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia, în interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau în masura considerata strict necesara de catre tribunal, atunci când, datorita unor împrejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei.

Daca în materie drepturilor cu caracter privat, legislatia statelor contractante are o omogenitate destul de pronuntata, în domeniul penal Curtea trebuie sa lucreze cu sisteme juridice ce contin reguli de drept substantial si procedural extrem de eterogene. Ipoteza cea mai simpla este aceea în care fapta care a constituit obiectul procedurii interne este calificata de dreptul intern ca fiind penala, situatie în care Curtea se raporteaza la aceasta calificare, însa, situatiile cele mai frecvente care ajung în fata Curtii sunt acelea în care dreptul intern califica sanctiunile aplicate ca fiind rutiere, economice, fiscale ori disciplinare, negând caracterul penal al acestora . În aceste împrejurari, Curtea nu mai poate accepta calificarea extrapenala întrucât în acest caz statele ar putea ocoli controlul supranational transferând infractiuni în afara sistemului penal, iar aceasta ar însemna o atingere grava a principiului protectiei efective a drepturilor conventionale, fiind necesara crearea unor criterii în baza carora art. 6 sa poata fi aplicat unei palete de situatii mult mai largi decât a înteles legiuitorul intern sa subordoneze exigentelor procedurii penale. Curtea a raportat definitia notiunii de materie penala la trei criterii: criteriul calificarii interne, cel privind natura faptei incriminate si cel al scopului si severitatii sanctiunii .