Dreptul la Viata si Implicatiile Penale ale Acestuia in Conceptia Conventiei Europene a Drepturilor Omului

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Dreptul la Viata si Implicatiile Penale ale Acestuia in Conceptia Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 43 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Cuprins 2
I. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi locul ei în ansamblul documentelor şi reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile omului 2
II. Evoluţia istorică a dezvoltării drepturilor omului în România 10
III. Dreptul la viață 16
Bibliografie 42

Extras din document

I. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi locul ei în ansamblul documentelor şi reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile omului

Premise istorice

Ideea egalităţii naturale a oamenilor o întâlnim exprimată de Aristotel - celebrul elev al marelui Platon - în cunoscuta sa lucrare "Politica": "Numai prin lege devine cineva sclav ori este liber, dar prin natură oamenii nu se deosebesc cu nimic". Totodată, în concepţia sa, cetatea reprezintă o realitate naturală, iar omul fiind prin natura sa destinat să traiască în cetate este "un vieţuitor politic".

Tot astfel, filozofii stoici susţineau că oamenii se nasc egali şi au drepturi egale de a cultiva înţelepciunea şi virtutea ca expresii ale unui drept natural şi universal; legea umană nu are valoare decât atunci când corespunde legii universale.

Tot din antichitate datează şi lupta omului "împotriva oricăror abuzuri şi inechităţi", acesta fiind „preocupat să-şi făurească o societate care să-i ocrotească libertatea şi demnitatea".

Preocuparea de a privi pe om ca fiinţă autonomă cu personalitate proprie, cu drepturi ţinând de fiinţa sa individuală şi nu ca o parte nedistinctă a societăţii, a început odată cu epoca Renaşterii, etapă care a însemnat o grandioasă reînnoire în Europa secolelor al XV-lea şi al XVI-lea, nu numai în domeniile literar, artistic şi ştiinţific, dar şi în domeniile economic şi social. De această epocă se leagă şi marile descoperiri geografice, precum şi naşterea capitalismului modern.

Abia în epoca Renaşterii, omul a fost considerat altfel decât un simplu atom în societatea care-1 domina, şi i s-au recunoscut drepturi proprii pe care le-ar putea opune statului şi societăţii (jus naturalis).

În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea raţionaliştii vor pune, progresiv, bazele ştiinţifice ale doctrinei drepturilor individuale ale omului, privite ca expresie a unui drept natural, etern, asemenea ordinii divine.

Voltaire "a fundamentat teoria potrivit cu care contractul social creează societatea politică şi transformă omul în cetăţean, beneficiar al unei egalităţi şi al unei libertăţi superioare libertăţii şi egalităţii naturale". Tot el este primul filozof care foloseşte noţiunea de "drepturile omului".

Având în vedere faptul că există o înclinaţie naturală a omului care deţine puterea de a abuza de ea, în lucrarea mai sus menţionată Montesquieu a dezvoltat şi principiul că puterea trebuie stăvilită tot de putere. Potrivii marelui scriitor, jurist şi filozof iluminist francez "separaţia puterilor reprezintă singurul mijloc prin care se poate asigura respectul legilor într-un stat în care este posibilă existenţa unui guvern legal". Prin urmare, Montesquieu a văzut în separaţia puterilor în stat "cea mai bună, dacă nu singura garanţie a respectării libertăţilor indivizilor de către autorităţile statale.

În "Eseu asupra guvernului civil ", Locke a dezvoltat ideea după care, la origine, anterior organizării oricărei comunităţi naţionale sau puteri statale, toţi indivizii aveau aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii, fiecăruia fîindu-i permis să-şi apere dreptul la viaţă, la libertate şi la proprietate. În momentul în care oamenii s-au organizat în comunităţi, ei au încheiat un pact social având în centrul său protecţia drepturilor individuale ale omului; în caz de violare a lor individul are dreptul de a se răscula împotriva puterii.

Aceste idei vor sta la baza revoluţiilor americană şi franceză, pe stindardele cărora ideea unor drepturi naturale ale oamenilor va ocupa un loc de frunte.

Printre primele consacrări juridice ale unor drepturi şi libertăţi individuale se situează actele engleze care consacră drepturile omului. Amintim aici documentul cu caracter constituţional "Magna Carta", proclamată de Ioan fără Ţară la 15 iunie 1215, precum şi alte trei documente importante privind drepturile omului, şi anume: "Petition of Rights" (Petiţia drepturilor) din 7 iunie 1628, "Habeas Corpus Act" (1679) şi "Bill of Rights" din 13 februarie 1689.

Apariţia unor asemenea acte a fost favorizată, mai ales, de lupta diverselor categorii sociale împotriva absolutismului feudal. Astfel, "Magna Carta" - primul document din istorie în materie - a fost dată în favoarea baronilor şi episcopilor englezi, iar la punctul 39 stipula, de exemplu, că niciun om liber nu va fi arestat sau întemniţat, sau deposedat de bunurile sale, sau declarat în afara legii (out law), sau exilat, sau lezat de orice manieră ar fi şi noi nu vom merge împotriva lui şi nici nu vom trimite pe nimeni împotriva lui, fără o judecată loială a egalilor săi, în conformitate cu ţării".

Dispoziţiile din acest document vor fi reluate şi dezvoltate atât în cele trei acte juridice la care am făcut referire mai înainte, dar şi în alte asemenea acte, care stabileau dreptul la alegeri libere, supremaţia parlamentului, libertatea cuvântului, dreptul la pedepse adecvate naturii instituindu-se şi alte asemenea drepturi şi libertăţi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul la Viata si Implicatiile Penale ale Acestuia in Conceptia Conventiei Europene a Drepturilor Omului.doc