Drepturile cetățenilor europeni. aspecte generale

.INTRODUCERE

Definirea Notiunii de Cetatenie

Pentru a putea fi exercitata, puterea de stat necesita doua elemente indispensabile: o populatie, care sa îi fixeze limitele personale (subiective) si un teritoriu, care sa îi fixeze limitele spatiale (obiective). Conceptul de populatie este analizat în cadrul dreptului constitutional prin prisma notiunii de cetatenie si a celei de drepturi si libertati fundamentale . Întrucât unul din elementele constitutive ale statului este populatia, apare justificata analiza raporturilor existente între aceasta si stat, mai precis între fiecare individ, ca membru component al populatiei si al statului respectiv.

Populatia unui stat se prezinta ca o entitate care deviază de la regulile obișnuite sub aspectul specificului raporturilor politice si juridice pe care le are fiecare membru al ei cu statul pe teritoriul caruia traieste populatia respectiva. Din acest punct de vedere, populatia unui stat este formata din cetatenii acestuia, la care se adauga strainii si, dupa caz, apatrizii .

Intre stat si populatie se încheaga o multitudine de raporturi de natura diversa. Dintre acestea, ies in evidenta în special acele raporturi care definesc legatura intima, obiectiv necesara între stat si populatia acestuia.Legatura intima între stat si întreaga populatie care vietuieste pe teritoriul sau indiferent de nationalitate sta la baza drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, dar si la baza îndatoririlor fata de stat .

Trebuie precizat ca cetatenia nu are doar un continut juridic, sinteza, constituita prin integrarea caracteristicilor pe care i le imprima, dupa caz, dreptul international, dreptul constitutional, dreptul administrativ sau dreptul familiei, ci si un puternic continut politic si social, dat de însusirile si caracteristicile care îi sunt atribuite de stiintele politice si sociale.

Cetatenia este un raport juridic indisolubil legat de persoana titularului ei; el apare odata cu omul si dispare în principiu, odata cu disparitia lui; este permanent în timp si nelimitat în spatiu. Chiar atunci când se afla în afara granitelor statului, cetatenii îsi mentin drepturi si obligatii fata de acesta; la rândul sau statul are obligatii, dar si drepturi fata de cetatenii sai . Declaratia Universala a Drepturilor Omului, în articolul 15, consacra dreptul la cetatenie în termenii urmatori:

Orice om are dreptul la o cetatenie. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Majoritatea definitiilor date cetateniei oscileaza în jurul a doua ipostaze ale cetateniei. Astfel, pe de o parte, cetatenia reprezinta un statut legal si politic, sens în care cetatenia consta în ansamblul drepturilor si responsabilitatilor conferite de stat cetatenilor sai, iar pe de alta parte cetatenia este o identitate si un rol social, o latura informala a cetateniei, o forma de apartenenta culturala si psihologica pe care individul si-o asuma si prin care prefera sa fie recunoscut.

2. ASPECTE GENERALE

Construirea unei identităţi europene este elementul-cheie al construcţiei europene. La baza acestei identităţi europene, stau valorile noastre comune: democraţia, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, egalitatea, justiţia socială, domnia legii, rezolvarea pe cale paşnică a conflictelor, credinţa în progres, umanismul, pluralismul, protecţia minorităţilor, unitatea în diversitate. Cetăţenia europeană a fost definită prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat în 1992, la Maastricht, şi intrat în vigoare în 1993. Incluzând drepturi, obligaţii şi participarea la viaţa politică, cetăţenia europeană vizează consolidarea imaginii şi a identităţii Uniunii Europene şi implicarea mai profundă a cetăţeanului în procesul de integrare europeană. Articolul 17 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene stipulează că este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având naţionalitatea unuia dintre Statele Membre, conform legilor în vigoare în statul respectiv. Cetăţenia Uniunii Europene nu înlocuieşte însă cetăţenia naţională, ci vine în completarea cetăţeniei naţionale, făcând posibilă exercitarea unora dintre drepturile cetăţeanului Uniunii pe teritoriul Statului Membru în care locuieşte (şi nu numai în ţara din care vine, aşa cum se întâmpla înainte).