Drepturile Copilului

1. Introducere

Protecţia drepturilor omului este vitală pentru orice persoana.In ciuda acestui fapt,exista totusi grupuri in cadrul societatii, cum sunt copiii, care se confrunta tot mai mult cu dificultatea realizarii acestor drepturi.De aceea s-a elaborat o Conventie a drepturilor copilului de catre Natiunile Unite, completată ulterior cu doua protocoale aditionale ,ca urmare a constientizarii discriminarii acestui grup si speciala protectie de care ar trebui sa se bucure acesti copii in sistem international daca drepturile lor ar fi respectate. Mecanismele de asigurare a protectiei copiilor sunt prin urmare esentiale deorece costul neprotejării lor se rasfrânge asupra dezvoltării viitoare a lor şi a societatii din care fac parte, politicile guvernamentale au un impact direct asupra lor, fragmentarea serviciilor publice le determina condiţiile de viaţă, perspectiva lor nu este luata în cosiderare în formularea agendelor guvernamentale, prezenţa unor proceduri de inaintare a plângerilor lipseste cu desavârsire in cele mai multe ţări si in plus copii sunt mai vulnerabili la exploatare si abuz datorită imaturităţii lor psihice, fizice si emoţionale si dependenţei lor de adulţi.Prin ratificarea Convenţiei pe Drepturile Copilului guvernele isi exprima intentia de a face parte dintr-un angajament global pentru implementarea drepturilor copilului prin strategii corespunzatoare la toate nivelele.Totuşi aplicarea ei continuă să se confrunte cu lipsa de responsabilitate a multor guverne faţă de acest grup social, lipsa resurselor necesare pentru a implementa convenţia, rezervele si respingerea noii perspective a copilului ca titular de drepturi, atitudinile culturale şi prejudecăţile adânc inrădăcinate ale lumii a treia, tăinuirea incălcărilor drepturilor copilului şi chiar cu interese puternice ale unor jucatori din lumea afacerilor.De aceea scopul Naţiunilor Unite e să înlăture aceste insuficienţe si sa rezolve problemele legate de protecţia copilului,care ar avea repecursiuni asupra realizării obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. Munca copiilor de exemplu iroseşte valorificarea unui capital uman naţional si intra in conflict cu eradicarea sărăciei (ODM 1).Conflictele armate si implicarea copiilor zădărniceste eforturile realizării unei educaţii primare universale (ODM 2). Căsătoriile de la o vărsta fragedă conduc la scoaterea fetelor din şcoli, astfel promovându-se inegalitatea între sexe(ODM 3).Copii separati de mamă si în special cei plasaţi in instituţii prezinta un risc mai mare de moarte timpurie,ceea ce contracareaza eforturile de reducere a ratei mortalităţii infantile (ODM 4).Mutilarea genitala la femei şi alte practici tradiţionale nu reflectă imbunătăţirea sănătăţii materne (ODM 5). Exploatarea sexuală şi abuzul prolifereaza infecţia HIV,împiedică combaterea eficienta a acesteia (ODM 6). În plus dezastrele ecologice îi fac pe copii vulnerabili la exploatare şi abuz, de aceea asigurarea unui mediu durabil este justificabilă (ODM 7).Protejarea copiilor necesită si o buna cooperare între diferiţii parteneri de pe plan global pentru o dezvoltare pozitivă pe termen lung.(ODM 8).

2. Copilul şi protecţia copilului

În sensul Convenţiei pe Drepturile Copilului „prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani cu excepţia cazurilor când, în baza legii aplicabile copilului,majoratul este stabilit sub aceasta vârstă”.Stabilirea vârstei pentru dobăndirea anumitor drepturi sau pierderea unor anumite protecţii trebuie sa ia în considerare respectarea capacităţilor în evoluţie a copilului (problematică definită în articolele 5 şi 14) precum şi obligaţia statului de a asigura o protecţie specială (conform Preambulului Declaraţiei Drepturilor Copilului ).În anumite privinţe este prevăzuta o linie de conduită clară:interzicerea pedepsei capitale sau a închisorii pentru cei sub vârsta de 18 ani( articolul 37), interzicerea recrutării în forţele armate sau de participare directă la ostilităţi pentru cei sub vărsta de 15 ani (articolul 38 şi Protocolul Facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflictele armate).În alte privinţe statelor li se cere sa fixeze vârstele minime pentru: angajare (articolul 32) şi răspunderea penală (articolul 40), inclusiv instituirea invăţământului primar obligatoriu implica stabilirea de către aceştia a unei vârste la care să fi început (articolul 28).Definirea unei vârste optime presupune valorificarea principiului nediscriminării (aceeaşi vârstă de căsătorie pentru băieţi şi fete),principiul interesului superior al copilului(articolul 3) sau al dreptului inerent la viaţă,la supravieţuire şi la devzoltare în toata măsura posibilului(articolul 6).Pentru a evita o discrepanţă prea mare şi încuraja munca ilegală este de dorit să se stabilească o egalizare a vârstei stabilită pentru absolvirea învăţământului obligatoriu şi vârsta minimă pentru angajarea în muncă.