Drepturile și Îndatoririle Fundamentale ale Cetățenilor

Introducere

Este bine cunoscut faptul că în antichitate statul era considerat valoarea supremă. Aceasta îi conferea prerogative nelimitate, pe care şi le-a exercitat pînă în secolul al XX-lea d. Hr.. Constituţia italiană zisă "a lui Mussolini" stabilea "Statul este totul, individul – nimic". Chiar la acest început de mileniu III, există regimurile totalitare care proclamă supremaţia absolută a statului, lipsind de conţinut libertăţile cetăţeanului.

Declaraţia drepturilor omului (1789) a preluat ideile de filosofie socială ale lui John Locke – adevărata "biblie a liberalismului şi individualismului" – şi a statuat în art. 2 că "scopul oricărei asociaţiuni politice este păstrarea drepturilor naturale şi indescriptibile ale omului", iar în art. 16 a rezumat concepţia despre statul de drept:: " orice societate în care garaniţa drepturilor nu este asigurată şi nici separaţia puterilor determinată, nu are constituţie".

Principiul filosofic al drepturilor şi libertăţilor naturale ale fiinţei umane înseamnă nu numai că fiinţa umană, în individualitatea ei, se naşte purtându-le, ci şi faptul că, de când există fiinţa umană, există drepturile şi libertăţile ei. Drepturile şi libertăţile inerente naturii umane sunt imprescriptibile de către stat, pe de o parte, iar pe de alta sunt inalienabile de către cel care este titularul lor. Aceasta înseamnă că statul este limitat tocmai de ceea ce e natural în drept, de individul uman.

• Aparitia si dezvoltarea conceptiei Drepturilor omului.

Parerea fermă a oamenilor ca li se cuvin anumite drepturi s-a împamîntenit din timpurile stravechi si a traversat intreaga istorie a omenirii. “Ideea ca fiinta umana poseda, prin natura sa, anumite drepturi, valabile chiar daca acestora nu le corespund, sau le corespund numai imperfect, dispozitiile legilor juridice positive, s-a ivit in mintea omeneasca inca din timpurile stravechi si a fost redata apoi in cuvinte stralucite gratie filosofiei stoice si jurisprudentei, in toate epocile urmatoare, uneori inspiranduse din dogmele religiei crestine, alteori numai din lumina ratiunii ”

1.Sistemele de gandire stoice naturaliste, grecesti si romana din antichitate, stau la originea conceptiei drepturilor omului. Omul, potrivit tezei avansata de sofisti, este stapanul destinului sau si nu se afla la discretia zeilor. Platon ,care sustine teza naturii universale, proprii oamenilor si Aristotel, care afirma ca “numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura oamenii nu se deosebesc intru nimic”2, au avut o contributie importanta in aparitia treptat-crescanda a conceptiei unui ansamblu de reguli, identificand primul punct al ideii de drept natural.

Potrivit stoicilor greci , care au elaborat primii notiunea de “drept natural”, legile stabilite de om sunt replici imperfecte ale unui Drept etern si imuabil aplicabil Universului, legea laica avand efect doar daca corespundea intrutotul legii universale.

In evul mediu a aparut DECALOGUL(cele 10 porunci), ca o dezvoltare a teoriei “dreptului natural”, baza dezvoltarii unor drepturi individuale fundamentale. Sfantul Toma d’Aquino spunea ca individul este in centrul unei ordini sociale si juridice juste, insa legea divina are preeminenta absoluta asupra Dreptului laic, asa cum este definit de imparat, rege sau print, teorie care a starnit un conflict atat intre puterea religioasa si cea civila cat si intre indivizi si stat.

• Evoluţia problematicii drepturilor omului.Tradiţii constituţionale ale instituţiei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti din Romania.

a) Dezvoltarea problematicii drepturilor si libertatilor civice este pe de-o parte,o consecinta fireasca a extinderii rolului statului si a evolutiei sale in epoca contemporana,iar pe de alta parte,rezultatul revendicarilor social-economice si politice ale paturilor sociale defavorizate.

In secolul al XIX-lea,sub influenta Declaratiei drepturilor omului si cetateanului din 1789 s-a pus accentul aproape exclusiv pe Drepturile civile si politice:egalitatea,libertatea de opinie si gindire,libertatea credintelor religioase,dreptul la rezistenta impotriva represiunii,dr. de vot,de intrunire,de asociere.dr. de propr. Particulara.Practic,problema dr-lor econ. si sociale a imbracat doar forma revdicarilor.In aceasta etapa,dr-le si lib-le publice au fost institutionalizate,initial in Declaratii si ulterior,chiar in continutul Cons-lor scrise,fiind astfel garantate de stat.

Incepind cu cea de-a doua jum. a sec. XIX-lea,in Europa se manifesta o miscare sociala tot mai larga p/u emancipare economica a unor paturi ale societatii defavorizate.Aceasta miscare progresista p/u emancipare este sprijinita ideologic de cele doua Internationale Socialiste.Sub presiunea miscarilor muncitoresti,guvernantii din tot mai multe tari incep sa faca cocesii economice si sociale clasei muncitoare

sub forma acceptarii revendicarilor sindicale ale acestora.Un rol important in acest sens l-au avut sindicatele din Anglia,Franta,Germania,precum si unele partide politice cum au fost de pilda,Partidul Laburist din Marea Britanie,partidele socialiste sau social-democrate din Franta,Germania ,Italia si din alte tari Europene.In ultimele decenii se contureaza noi drepturi - asa numitele drepturi de generatia a III-a:Dr. natiunilor sau popoarelor la autodeterminare,dr. poporului de exploatare a bogatiilor naturale,dr. la mediu,dreptul la nedescriminare rasiala sau religioasa,dr. la viata,dr. la pace,dr. la educatie,dr. specifice tinerilor,copiilor,persoanelor defavorizate,dr. cetatenilor apartinind unei minoritati nation ale la forme de dezv. si afirmare a personalitatii din perspectiva culturii si traditiilor culturale ,inclusiv a limbii materne in cadrul legal al statului pe care locuiesc si convietuiesc alaturi de populatia majoritara. s.a.

Chiar din simpla enumerare a acestor drepturi se poate deduce ca acestea au indiscutabil o latura individuala,desi unele dintre ele au un caracter colectiv,iar altele sunt susceptibile de a se exercita individual sau in grup.

Este interesant de subliniat ca reglementarea constitutionala a dr-lor si lib-lor publice in sec-le al XVIII-le si al XIX-lea,care a urmat afirmarii Dr-lor omului in gindirea politica si in reflectiile filosofice si umaniste din secolele al XVI-lea si al XVII-lea,a fost continuata,la rindul ei,de reglementarea la nivel international,prin acordul statelor,a dr-lor si lib-lor civice.De remarcat este faptul ca in toate documentele si instrumentele internationale se regasesc ,practic, toate Dr-le omului.

Mai mentionam ca la nivel internatonal s-a conturat si chiar institutionalizat anumite standarte generale privind dr-le omului.Acestea se regasesc fie in documente internationale cu vocatie universala cum sunt de ex. Declaratia Universala a Dr-lor Omului adoptata de ONU la 10 Decembrie 1948 se cele doua Pacte internationle adoptate in 1966 sau documente adoptate de Consiliul Europei,fie in intstrumente adoptate in reuniunele organizate in cadrul Conferintei p/u Securitate si Cooperare in Europa (de la Actul final al Conferintei semnat la 1 August 1975,pina la Carta p/u Noua Europa adoptata la Paris in Noiembrie 1991).