Dubla Impunere Internațională și Mijloacele de a o Evita

Introducere

Ca urmare a dezvoltării şi perfecţionării mijloacelor de producţie şi a terhnologiilor, adâncirii diviziunii sociale a muncii, lărgirii pieţei, amplificării schimburilor de mărfuri intermediate de bani dincolo de graniţele statului, extinderea şi diversificarea tranzacţiilor cu efecte comerciale şi hârtii de valoare, apar tot mai frecvent situaţii în care acelaşi individ se află în legătură politică, economică sau socială faţă de două sau mai multe state.

În condiţiile economiei contemporane, circulaţia liberă a capitalurilor este o realitate, iar numeroase persoane fizice şi juridice desfăşoară activităţi diverse, din cae obţin venituri sau deţin averi în mai multe ţări, astfel încât se vorbeşte tot mai des despre dubla impunere fiscală internaţională, atât în discuţiile cu partenerii externi, cât şi în cele purtate cu rganele administraţiei fiscale (mai ales cu ocazia derulării unui proces de inspecţie fiscală.

Subiectul "dubla impunere internaşională" se constituie într-o materie de studiu academic şi practic aparte în cadrul disciplinei dreptului fiscal internaţional, iar principiile, tehnicile şi metodele specifice evitării dublei impuneri, precum şi doctrina şi jurisprudenţa complexe create în special de-a lungul ultimului deceniu sunt susceptibile unor analize detaliate, cu atât mai mult cu cât România a devenit membru al OECD (Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare) din momentul aderării sale la Uniunea Europeană.

2. Fenomenul de dublă impunere

Raporturile ce se nasc între stat şi individ sunt diferite: dependenţă politică, socială şi economică. Dependenţa politică sau apartenenţa politică este caracterizată în funcţie de naţionalitate. Dependenţa sau apartenenţa socială se manifestă prin şederea individului în ţara în care se află reşedinţa sa ori domociliul său. Dependenţa economică rezultă din participarea individului la activitatea de producţie, de circulaţie sau la consumarea bunurilor din statul respectiv. Atunci când aceste trei categorii de dependenţe sunt reunite la acelaşi individ, se poate spune că există o apartenenţă totală la suveranitatea fiscală a unui stat.

În acelaşi timp, ca urmare a dezvoltării şi perfecţionării mijloacelor de producţie şi a tehnologiilor, adâncirea diviziunii sociale a muncii, amplificării schimburilor de mărfuri intermediare de bani, lărgirea pieţei, dincolo de graniţele statului, extinderea şi diversificareatranzacţiilor cu efecte comerciale şi hârtii de valoare, apar tot mai frecvent situaţii în care acelaşi individ se află în legătură politică, economică sau socială faţă de două sau mai multe state.

În raport de dependenţa politică, faptul de a locui într-o ţară şi participarea la viaţa economică sunt factori de natură a justifica supunerea aceluişi individ unor sisteme fiscale diferite. Această dublă sau multiplă apartenenţă fiscală determină o dublă sau multiplă impozitare.

S-a exprimat opinia că ideal ar fi ca, într-o asemenea ipoteză, facultatea contributivă globală a contribuabilului să fie o singură dată şi ca sumele obţinute să fie împărţite între diversele autorităţi fiscale pe baza intensităţii legăturilor politice, economice şi sociale care au unit contribuabilul de suveranităţile fiscale interesate.

În ceea ce priveşte diversificarea sistemelor fiscale constatăm că dezvoltarea economică rapidă din secolul trecut şi cel prezent au influienţat şi sistemele de impunere. Astfel s-a trecut de la impozitele reale (obiective) la impozitele personale (subiective) .

În cazul impozitelor de tip real, obiectul impunerii îl formau bunurile care alcătuiau avuţia materială a populaţiei: terenurile, construcţiile şi alte asemenea valori; activităţile meşteşugăreşti, comerciale, industriale etc. apreciate în funcţie de: forţa de muncă utilizată, forţa motrice folosită, volumul producţiei; capitalul mobiliar etc.

Odată cu trecerea la impozitul de tip personal, obiectul impunerii este constituit de veniturile realizate sub formă de salarii, câştiguri din profesii libere, profituri din industrie, comerţ şi activităţi financiar-bancare, venit net din exploatarea pământului şi din arenzi, chirii, dobânzi, dividente etc.

Impozitele reale au la baza impunerii concepţia teritorială, pentru că erau impuse bunurile situate, respectiv activităţile desfăşurate pe teritoriul unităţii admnistrativ-teritoriale, astfel că nu cauzau impozitării repetate, ale aceluiaşi obiect de impunere (teren, clădire, activitate).