Efectele Contractului Individual de Muncă

Efectele contractului individual de muncă sunt:

- principale-cuprinzând obligatia salariatului de a presta munca si obligatia angajatorului de a plăti salariul;

- derivate-cuprinzând toate celelalte obligatii ale părtilor.

Distinctia este relevantă în ceea ce priveste ipoteza suspendării contractului individual de muncă: ceea ce se suspendă sunt numai efectele principale ale acestuia, în timp ce, în principiu, efectele derivate subzistă. Astfel, conform art.49, alin.2 din Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă are drept efect suspendarea prestării muncii de către salariat si a plătii drepturilor de natură salarială de către angajator.

Pe durata suspendării, pot continua să existe alte drepturi si obligatii ale părtilor, dacă prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contractul individual de muncă sau prin regulamentele interne nu se prevede altfel.

Potrivit art.37 din Codul muncii, drepturile si obligatiile privind relatiile de muncă dintre angajator si salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă si al contractului individual de muncă.

Asadar, legea impune doar un cadru minimal, de la care părtile, prin negociere colectivă sau individuală vor putea să se abată. Întotdeauna însă numai în avantajul salariatului. Niciodată salariatul nu va putea negocia drepturi inferioare celor prevăzute în lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil.

Desi interdependente, după cum s-a arătat, obligatiile reciproce ale părtilor nu se execută simultan. În plus, spre deosebire de dreptul comun, neexecutarea de către una din părti a obligatiilor contractuale nu dă dreptul(de principiu) celeilalte ca, prin invocarea exceptiei de neexecutare să nu si le execute pe ale sale.

Efectele contractului individual de muncă se pot produce:

- între părti;

- în raport cu tertii. În această categorie intră, spre exemplu, obligatia angajatorului de plată a contributiilor si impozitelor aflate în sarcina sa, obligatie la care este tinut în raport cu statul nu cu salariatul.

Drepturile si obligatiile salariatilor

Drepturi

Drepturile salariatului, în cea mai mare parte sintetizate în art.39 alin.1 din Codul muncii, pot fi clasificate după mai multe criterii:

a) în functie de măsura în care au sau nu un continut evaluabil în bani:

-drepturi patrimoniale (dreptul la salarizare pentru munca depusă, dreptul la echipament de protectia muncii în ipotezele prevăzute de lege etc.)

-drepturi nepatrimoniale (dreptul la egalitate de sanse si de tratament, dreptul la demnitate în muncă).

b) după cum pot fi exercitate individual sau numai împreună cu alte persoane:

-drepturi individuale (dreptul la salarizare pentru munca depusă, dreptul la demnitate în muncă, dreptul la acces la formarea profesională);

-drepturi colective (dreptul la informare privind situatia economică si financiară a unitătii, dreptul de a participa la actiuni colective, dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat).

c) după cum formează sau nu obiect al negocierii la încheierea contractului individual de muncă:

-drepturi negociabile sub aspectul cuantumului lor (dreptul la salarizare, dreptul la concediu de odihnă anual);

-drepturi în principiu nenegociabile (dreptul la demnitate în muncă, dreptul la negociere colectivă si individuală, dreptul de a participa la actiuni colective, dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat).

Ca subiect a raportului juridic de munca salariatul are recunoscute imperativ urmatoarele drepturi:

- Dreptul la salarizare pentru munca depusa;

- Dreptul la repaus zilnic si saptamanal;

- Dreptul la concediu de odihna anual;

- Dreptul la egalitate de sanse si de tratament;

- Dreptul la demnitate in munca;

- Dreptul la securitate si sanatate in munca;

- Dreptul la acces la formarea profesioanala;