Efectele Controlului Administrativ în Procesul Decizional al Administrației Publice din România

Noţiunea, necesitatea şi rolul controlului exercitat asupra administraţiei publice

În conţinutul noţiunii de administraţie publică, doctrina recunoaşte ca făcând parte următoarele activităţi: a prevedea, a organiza, a conduce, a coordona şi a controla. Fiecare dintre acestea reprezintă categorii de acţiuni pe care administraţia le relizează şi se găsesc între ele în interrelaţie şi intercondiţionare reciprocă, premiză a unei administraţii eficiente.

Exercitarea controlului asupra adminstraţiei publice reprezintă mijlocul prin intermediul căruia se analizează dacă structurile acesteia funcţionează conform normelor de referinţă stabilite şi scopurilor generale ale administraţiei publice.

Controlul reprezintă o garanţie a respectării principiului legalităţii în toate manifestările administraţiei publice, prin intermediul său putând fi descoperite eventualele abateri de la normele legale şi stabilite măsuri concrete de corectare a acţiunii de executare a legii. În unele situaţii controlul poate viza nu numai legalitatea, ci şi oportunitatea deciziilor admnistrative.

Modalităţile de exercitare a controlului administraţiei publice reprezintă particularităţi în funcţie de o seama de parametri care circumscriu cadrul şi criteriile controlului. Astfel, controlul asupra adminstraţiei poate fi realizat din interiorul sau din afara acesteia, poate fi unul de specialitate sau unul politic, poate fi un control pur adminstrativ sau unul adminstrativ jurisdicţional.

Ca funţcie principală a adminstraţiei publice, controlul are misiunea de a confrunta acţiunile realizate de către acesta cu scopurile şi sarcinile sale, de a verifica conformitatea administraţiei publice, sub aspect material, cu o bază de referinţă. Prin obiectivele sale, controlul administrativ oglindeşte complexitatea administraţiei publice, pe care trebuie să o urmărească în toate determinările sale concrete.

Acţiunile de control contribuie, prin constatările şi concluziile acestora, la corectarea deciziilor adminstrative şi la adaptarea acţinilor administraţiei publice la realităţile sociale aflate în continuă evoluţie.

Nu numai rezultatul acţiunii adminstrative face aobiect al controlului, ci şi structura instituţiilor care desfăţoară activităţi pe linia organizării executării şi executării în concret al legii, precum şi felul în care acţionează persoanele înzestrate cu competenţa legală în materie.

Controlul nu are doar un caracter contemplativ, ci are şi rolul de reglare a executării deciziei adminstrative, a actului decizional însuşi.

Esenţa controlui administrativ constă în confruntarea adminstraţiei publice “aşa cum este, cum a fost sau cum va fi, cu ceea ce trebuia sau ceea ce va trebui să fie”.

Organizarea activităţii de control

Pentru ca funcţia de control administrativ să îşi realizeze finalitatea cu privire la îmbunătăţirea structurii şi activităţii admistraţiei publice, potrivit doctrinei , acesta trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:

a) să fie îndeplinită, pe cât posibil, de înşişi conducătorii instituţiilor admistrative, întrucât funcţia de control este inseparabilă de funcţia de conducere.

b) controlul să fie realizat de un personal specializat, care să poată analiza, în mod profesionist, activitatea şi celelalte aspecte verficate, putând efestua propuneri pertinente de îmbunătăţire a acestora. Constatările şi propunerile controlului trebuie aduse cât mai repede la cunoştinţa conducerii instituţiei, cea în măsură să dispună măsurile de remediere adeficienţelor constatate.

c) Eficienţa controlului este determinată de proporţia optimă a acestei activităţi. Activitatea de control trebuie să respecte anumite limite pentru a nu se transforma într-o frână în calea activităţii normale a administraţiei publice şi pentru a nu inhiba acţiunile acesteia. În acelaţi timp şi controlul trebuie să urmeze parcursul evolutiv al vieţii sociale, creşterea continuă a exigenţelor faţă de aceasta determinând şi o ridicare continuă a calităţii controlului.