Elemente de noutate în identificarea medico-legală

Introducerea testărilor ADN în sistemul legal american s-a bazat pe aşa-numitul criteriu Frye, conform căruia „o nouă tehnică ştiinţifică trebuie să fie suficient de bine statuată încât să obţină acceptul general din domeniul ştiinţific căruia aparţine, înainte de a fi prezentată în faţa completului de judecată”.

ADN-ul este un polimer, o moleculă foarte mare, cu o structură elicoidală, fiind alcătuită din două lanţuri de material genetic rulate unul în jurul celuilalt în spirală. Fiecare lanţ constă dintr-o succesiune de nucleotide, care sunt desemnate, convenţional, prin literele ACGT: adenină, citozină, guarină şi tinină, grupate de-a lungul unei benzi răsucite, a cărei structură a fost desemnată cu numele de „dublă elice”.

Fiecare individ are propria sa schemă biologică, astfel că nu există două amprente genetice identice, cu excepţia celor provenind de la gemenii univitelini (rezultaţi dintr-un singur ovul fecundat, divizat în două).

Pentru obţinerea unei amprente genetice se utilizează în mod curent cele două tehnici: RFLP şi PCR.

Reacţia de polimerizare în lanţ - PCR - Polymeraze chain reaction este o metodă de sintetizare in vitro a unei secvenţe specifice de ADN, proces ce se repetă clinic de mai multe ori, având ca rezultat mărirea exponenţială a cantităţii de material genetic dorit. Reacţia PCR a fost comparată cu un „xerox la nivel molecular”. Tehnicile biologiei moleculare permit să se atribuie fiecărui individ un cod literal-numeric, de exemplu, XZ-34-68-1012-33-46-98-1516-45-33-88-91-1212. Literele semnifică sexul (XZ = bărbat, XX = femeie), iar cifrele sunt caracteristice configuraţiei genetice a fiecărui individ.

Amprenta genetică şi-a câştigat un loc de marcă între mijloacele materiale de probă, fiind considerată o adevărată „regină a probelor” sau „proba perfectă” (proba probelor).

Avantajele amprentei genetice

a. Cantitatea minimă necesară şi zona corpului de unde proba prelevată poate fi recoltată

S-a demonstrat ştiinţific că mărimea probei supusă analizei pentru determinarea ADN-ului poate fi redusă până la dimensiunea moleculei; ADN-ul este prezent în toate celulele nucleate: sânge prelevat pe anticoagulanţi; urme de sânge găsite la locul faptei; spermă (exceptând cazurile de azoospermie), fragmente de ţesuturi (începând cu pielea şi până la ţesutul osos, pulpa dentară şi firul de păr), lichid amniotic, salivă.

În cazul părului fără bulb sau al oaselor vechi se recomandă să fie studiat ADN-ul mitocondrial, care este exclusiv de origine maternă, dar există într-un mare număr de copii.

b. Vechimea maximă admisă a probei

Dilema a fost soluţionată prin cercetări efectuate asupra celor prelevate din organisme a căror vechime depăşeşte mai multe mii de ani. Spre exemplu, în anul 1994, cercetările ADN-ului unei mumii peruviene, veche de 1.000 de ani, au depistat existenţa tuberculozei ca boală infecţioasă cauzată de Nycobacterium tuberculosis, aflată în organismul indigenilor americani cu 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb (1492).

A dat rezultate chiar şi analiza ADN a unor materiale folosite de antici la executarea unor picturi pe stâncă, descoperite în regiunea Lower Pecas din Texas (vechi de 2950 până la 4.300 de ani), care au condus la concluzia că vopselele aveau în compoziţie sânge, urină, lapte, sucuri vegetale şi grăsimi animale.

Una dintre cele mai mari descoperiri arheologice din lume (1991), Otzi, Omul Gheţurilor, o mumie veche de 5000 de ani, datând din Epoca Pietrei, despre care s-a crezut că a murit în urma hipotermiei, a furnizat elemente spectaculoase.

Testele ADN efectuate de Dr. Thomas Loy de la Universitatea din Queensland au demonstrat existenţa a patru mostre diferite de ADN uman pe haina şi armele lui Otzi: una pe exteriorul hainei, una pe vârful unei săgeţi rupte, una pe corpul săgeţii, iar ultima pe lama unui cuţit. Nici una din aceste mostre nu este identică cu ADN-ul mitocondrial al lui Otzi. S-au reconstituit ultimele 48 de ore dinainte de moartea lui Otzi, stabilindu-se că acesta ar fi fost implicat într-o luptă cu 2 - 3 agresori, fiindu-i fatală o rană provocată de lovitura unei săgeţi în spate

Prinderea unui criminal prin identificarea structurii sale ADN, o metoda folosita la nivel mondial de peste doua decenii, se aplica in Romania abia de trei ani.

Pana in 2004, politia se baza pe descoperirea clasicelor amprente digitale, care puteau fi insa evitate usor daca suspectul folosea manusi, si pe stabilirea grupei sanguine, un rezultat care nu spunea prea multe despre cine este de fapt infractorul.

Amprenta genetica – ADN-ul unei persoane/profilul sau genetic – are douamari avantaje: este unic pentru fiecare om, iar unui individ ii este aproape imposibil sa nu lase urme atunci cand ucide.

Ultimul caz celebru in care s-a folosit analiza ADN a unor probe este cel al avocatei din Brasov, Elodia Ghinescu, disparuta misterios acum doua luni. Potrivit presei, specialistii Institutului de Criminalistica au stabilit ca pe hainele aruncate intr-o rapa ale sotului acesteia, Cristian Cioaca, principalul suspect in dosar, se gasesc "urme biologice" (sange, resturi de piele si secretii) care apartin posibilei victime.

stiti de cat "material biologic" au nevoie biochimistii Politiei pentru a face legatura intre profilugenetic al unui individ si urmele lasate de acesta pe obiectele implicate intr-o infractiune? In conditii perfecte de recoltare, doar de 100 pana la 150 de nanograme, adica nu mai mult decat stratul microscopic de celule pe care il lasa un om daca atinge cu degetul o cutie de chibrituri, dupa cum ne-a explicat comisarul Romica Potorac, seful laboratorului Analize genetice din cadrul Institutului de Criminalistica.

Iar ADN-ul astfel identificat este unic pentru fiecare persoana, ceea ce face ca aceasta metoda stiintifica sa fie practic imbatabila intr-o ancheta. "Frecventa de regasire a profilului genetic este de 1 ori 10 la minus 16", potrivit comisarului. Altfel spus, ca sa gasesti doua persoane cu o structura ADN identica ar fi nevoie sa cauti intr-un grup populational care depaseste cu mult numarul actual de locuitori de pe Terra. "De aceea, metoda este extrem de sigura", apreciaza Romica Potorac.

Autorul unei crime care a avut loc in Bucuresti in 2005 a fost identificat in luna mai a anului acesta abia dupa ce s-au analizat ADN cateva coji de seminte gasite in vila unde a ucis. Anchetatorii au gasite cojile sub cadavrul victimei, iar dupa compararea rezultatelor de laborator cu cele prelevate de la suspectii audiati in caz, au ajuns la concluzia ca amprenta genetica apartinea unui galatean de 18 ani, care intrasesa fure dintr-o casa din Pipera si pana sa-l surprinda victima a mancat cateva seminte. Pus in fata probelor stiintifice, tanarul a recunoscut si a fost arestat.

Faptul ca identificarea ADN-ului este o metoda care nu poate fi combatuta s-a dovedit si intr-un caz de viol si crima in care au fost implicati doi frati. "A fost vorba de o batrana, violata si omorata. Procurorul si-a facut ancheta si unul dintre frati a recunoscut fapta. Noi insa am stabilit, ca potrivit profilului genetic nu acesta este vinovatul.