Eroarea în Dreptul Penal

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 5388
Mărime: 23.44KB (arhivat)
Publicat de: Elena Laura Busuioc
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Doctor in Drept
Apreciat cu nota 10 de catre profesor

Cuprins

  1. Introducere
  2. 1. Esenţa erorii în dreptul penal
  3. 2. Clasificarea erorilor
  4. 3. Eroarea de drept
  5. 4. Eroarea de fapt
  6. Încheiere
  7. Bibliografie

Extras din referat

Introducere

Principiul răspunderii si pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie (incriminarea subiectivă) presupune aprecierea tuturor reprezentă¬rilor făptuitorului asupra caracterului faptei săvârşite, atât ale celor veridice (reale), cât şi ale celor eronate. Astfel, pentru determinarea corecta a conţinu¬tului laturii subiective a componenţei infracţiunii, are o importanţă deosebită stabilirea esenţei si influenţei erorii asupra formei de vinovăţie.

Legislaţia penală a Republicii Moldova nu conţine prevederi speciale care reglementează răspunderea penală în prezenţa erorii, în doctrina penală, eroarea este definită ca "reprezentarea greşită de către cel ce săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală a realităţii din momentul săvârşirii faptei, reprezentare determinată de necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unor date ale realităţii, fie a unor dispoziţii legale.

Eroarea poate avea ca sursă fie o completă necunoaştere a unei împrejurări de fapt ori de drept în care a avut loc săvârşirea faptei, fie o cunoaştere greşită, inexactă a unor astfel de date. Din această caracterizare rezultă că nu există eroare în caz de îndoială (dubiu), ci doar în conştiinţa necunoaşterii exacte a acesteia. Cel care acţionează cu conştiinţa cunoaşterii nesigure a realităţii accepta riscul urmării prejudiciabile a faptei sale, atitudine caracteristică in¬tenţiei indirecte. Tot astfel, nu poate fi considerată eroare incapacitatea sau neglijenţa profesională care a determinat o greşeală de calcul sau aplicarea greşită a unui procedeu ştiinţific în exercitarea unei profesii (inginer, farmacist etc.), deoarece în astfel de cazuri există obligaţia legală pentru cei în cauză de a cunoaşte realitatea (neglijenţa penală).

Eroarea influenţează direct factorul intelectiv al vinovăţiei şi indirect pe cel volitiv.

Factorul intelectiv constă în prevederea sau neprevederea rezultatului firesc al acţiunii sau inacţiunii prevăzute de legea penală, precum si în cunoaşterea tuturor acelor stări, situaţii sau împrejurări care atribuie faptei caracter penal ori o anumită gravitate.

1. Esenţa erorii în dreptul penal

Capacitatea psihică a unei persoane de a-şi da seama de actele sale şi de a fi stăpân pe ele poate fi infirmată, anihilată în prezenţa unor condiţii, situaţii care conduc la o acţiune ineficientă a acestei capacităţi. Capacitatea psihică este considerată că se mani¬festă eficient atunci când făptuitorul are în mintea sa, în timpul săvârşirii faptei, reprezen¬tarea întregii realităţi în contextul căreia el săvârşeşte fapta; când, însă, făptuitorul nu a cunoscut ori a cunoscut greşit realitatea, în momentul săvârşirii faptei, înseamnă că în acel moment capacitatea psihică a făptuitorului nu a putut acţiona eficient, adică nu a fost in stare să-1 facă pe făptuitor sa-şi dea seama de gravitatea urmărilor acesteia ori nu s-a putut exprima sau dirija conştient voinţa.

Eroarea de fapt constituie reprezentarea greşită a realităţii, adică necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a acesteia.

Prin eroare de fapt, în dreptul penal, se înţelege necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a împrejurărilor esenţiale, constitutive în care se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală.

Nu există eroare în caz de „îndoială”, deoarece, cel care se află in îndoială nu are o reprezentare greşită a realităţii, ci îşi dă seama că nu este încă in măsură a cunoaşte exact realitatea şi ezită încă să săvârşească fapta.

Eroarea poate fi de mai multe feluri, şi anume:

a. — în funcţie de obiectul asupra căruia poartă, există: eroare de fapt, când poartă asupra unei entităţi existente în realitatea materială (exemplu, asupra unei persoane, asupra unui lucru, a unei aşezări, a unei activităţi etc.), eroare de normă, când poartă asupra vreunei reguli aplicabile in efectuarea unei activităţi, operaţii, comportări, etc. (exemplu, asupra unor reguli tehnice, profesionale, de circulaţie pe drumuri publice, de convieţuire socială, etc.) şi eroare de drept, când poartă asupra unei norme juridice.

În literatura juridică s-a arătat că eroarea de fapt, la rândul ei, poate fi o eroare esenţială, când. se referă la vreun element constitutiv, la vreo împrejurare de fapt care corespunde unui element constitutiv al infracţiunii ori la vreo circumstanţă agravanta legală a infracţiunii şi eroarea neesenţială, care poartă asupra altor împrejurări care nu constituie elemente constitutive ale infracţiunii sau unor circumstanţe agravante ale acesteia şi care nu prezintă importanţă juridică (exemplu, eroarea asupra persoanei victimei in caz de omor, asupra obiceiului în caz de furt etc.).

Preview document

Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 1
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 2
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 3
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 4
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 5
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 6
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 7
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 8
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 9
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 10
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 11
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 12
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 13
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 14
Eroarea în Dreptul Penal - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Eroarea in Dreptul Penal.doc

Alții au mai descărcat și

Subiecții infracțiunii

1.Noțiuni introductive: În doctrină, știința dreptului penal a fost definita ca acea ramură a științelor juridice care cuprinde totalitatea...

Eroarea de Fapt și Influența Ei asupra Răspunderii Penale

1.Introducere În ştiinţa şi practica dreptului, un domeniu central îl reprezintă materia răspunderii juridice. Aceasta pentru că răspunderea...

Atribuțiile Președintelui României

INTRODUCERE În cuprinsul lucrării am prezentat atribuţiile preşedintelui României. Preşedintele României îndeplineşte atribuţiile prevăzute în...

Dreptul Muncii - greva

I.NOTIUNEA DE GREVA Constitutia Romaniei prevede in articolul 40, pentru salariati, dreptul la greva, acesta fiind si un principiu fundamental al...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Răspunderea Magistraților

Aspecte generale Magistrații pot răspunde civil, disciplinar și penal, în concordanță cu legea privind statutul magistraților. În acord cu prof....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Te-ar putea interesa și

Rolul și Răspunderea Administratorilor Societăților Comerciale

CAPITOLUL I NOTIUNI GENERALE 1. PRECIZARI PREALABILE Pentru a-si îndeplini rolul sau economic,societatea comerciala a fost conceputa ca un...

Eroarea de Fapt - Cauză Care Înlătură Caracterul Penal al Faptei

INTRODUCERE De-a lungul timpului, odată cu evoluţia socială, economică, politică şi culturală a avut loc şi o creştere a infracţionalităţii, fapt...

Noțiunea de cauză care înlătură caracterul penal al faptei

Capitolul I Noţiunea de cauză care înlătură caracterul penal al faptei Secţiunea I Noţiunea de cauză care înlătură caracterul penal al faptei...

Ideea de Sistem în Configurarea Dreptului și a Izvoarelor Sale

INTRODUCERE Dreptul îşi realizează funcţiile sociale pentru care este elaborat nu numai dacă răspunde condiţionărilor obiective, cerinţelor vieţii...

Penal General

INFRACTIUNEA a. Notiuni generale :Dreptul penal are trei institutii juridice : . infractiunea ;. raspunderea penala ; . sanctiunea. Între cele...

Cauze Care Înlătură Caracterul Penal al Faptei

In sistemul dreptului penal institutiile in jurul carora graviteaza toate reglementarile legale sunt: infractiunea , raspunderea penala si...

Infracțiunea de Concurență Neloială

1. Consideraţii introductive privind noţiunea de concurenţă. Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, dar...

Drept Penal

SEMINARUL NR. 1 „Introducere în studiul dreptului penal” I. Plan de seminar: IA.Generalităţi privind dreptul penal - definiţia dreptului penal...

Ai nevoie de altceva?