Etiologia delictelor și a crimelor comise cu violență

Violenţa este tot mai des semnalată în societăţile contemporane, reprezentanţii organizaţiilor internaţionale, specialiştii, factorii de decizie ai unor instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, dar şi simpli cetăţeni exprimându-şi opiniile legate de creşterea numărului de acte violente şi de multiplicarea formelor de manifestare ale acestui fenomen. Teama şi sentimentul de insecuritate resimţite de cetăţenii din diverse spaţii social-culturale sunt invocate din ce în ce mai mult în discursurile specialiştilor preocupaţi de evoluţia fenomenului violenţei în spaţiu şi timp. Violenţa criminală reprezintă, însă, forma de violenţă care a reuşit, în ultimii ani, prin consecinţele deosebit de grave pe care le are la nivelul indivizilor să canalizeze eforturile specialiştilor spre dezvoltarea unor investigaţii menite să ofere informaţii privind cauzalitatea, formele de manifestare şi, mai ales, modalităţile de intervenţie necesare prevenirii.

Lucrarea de faţă se concentrează asupra fenomenului criminalităţii violente din spaţiul românesc, încercând să prezinte o serie de aspecte referitoare la cauzalitatea, particularităţile şi dinamica unor tipuri de violenţă criminală, în funcţie de contextul social, cultural şi politic al perioadei de tranziţie. Întrucât am considerat că unele infracţiuni incluse de noi în sfera criminalităţii violente au un statut aparte, conferit îndeosebi de consecinţele deosebit de grave pe care le au datorită prejudiciilor provocate victimelor, de cele mai multe ori irecuperabile dacă ne gândim numai la omor, ne-am direcţionat analiza asupra acestora. Prin urmare, accentul a fost pus pe prezentarea particularităţilor evoluţiei şi a modificărilor de natură calitativă şi cantitativă produse la nivelul infracţiunilor de omor, viol, vătămare corporală gravă, tâlhărie, în perioada 1990 - 2006.

La elaborarea lucrării noastre am utilizat o serie de date statistice, privind infracţiunile violente şi evoluţia lor, în funcţie de unii indicatori statistici în perioada 1990 – 2006, pe care le-am obţinut de la Inspectoratul General al Poliţiei şi Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Investigaţiile realizate, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova şi Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova, cu ocazia cercetării de teren ne-au permis să redactăm partea a doua a lucrării. De asemenea, am valorificat o parte din referatele susţinute în cadrul programului de doctorat şi publicate, sub forma unor articole, în reviste de specialitate precum, „Revista de Criminologie, Penologie şi Criminalistică” şi „Revista Română de Sociologie”.

În primul capitol al lucrării am abordat două concepte centrale ale tezei noastre, violenţa şi agresivitatea. Am prezentat astfel, principalele definiţii şi forme de manifestare ale celor două concepte, selectând în fiecare caz acele perspective care corespund interesului cercetării noastre şi care au reuşit să se impună în literatura de specialitate prin acurateţea, consistenţa, claritatea şi actualitatea ideilor exprimate. Definiţiile şi sensurile noţiunii de violenţă date de-a lungul timpului de specialişti din diverse domenii au constituit prilejull de a aduce în discuţie o serie de particularităţi ale evoluţiei acestui concept şi de a surprinde modificările pe care le-a suportat de-a lungul timpului violnţa la nivelul societăţii umane.

Indiferent de definiţiile date, toţi specialiştii interesaţi de problematica violenţei sunt de acord asupra faptului că violenţa reprezintă un fenomen prezent în toate societăţile umane indiferent de gradul lor de dezvoltare, iar termenul de violenţă a fost utilizat de-a lungul timpului pentru a desemna o serie de manifestări individuale sau colective orientate către obţinerea unor beneficii/avantaje/bunuri prin utilizarea forţei. O altă direcţie de interes au constituit-o modificările pe care conţinutul conceptului de violenţă le-a cunoscut pe parcurs, modificări generate atât de modul în care unii autori au înţeles să delimiteze sfera acestui concept, dar şi de transformările pe care violenţa le-a suportat ca urmare a dispariţiei unor forme de violenţă şi apariţiei altor forme mai subtile şi mai dificil de identificat.

Analiza modului în care violenţa este abordată de către specialişti în literatura ştiinţifică internaţională a constituit o parte a investigaţiilor noastre, investigaţii care au evidenţiat existenţa unor autori care-şi construiesc discursul pe marginea unor tipuri de violenţă (Maurice Cusson, Raymond Boudon), după cum şi autori care abordează violenţa dintr-o perspectivă globală, înţelegând să supună atenţiei toate tipurile de violenţă pe care le identifică la nivelul societăţii (Daniel Welzer-Lang şi Jean Marie - Domenach, Etienne Krug).

Dintre formele de violenţă identificate de noi în literatura de specialitate, am ales să ne concentrăm asupra unor forme de violenţă care au atras atenţia prin noutatea, dar şi prin actualitatea lor. Este vorba despre violenţa anomică şi violenţa strategică, violenţa conflictuală şi violenţa predatoare, violenţa fizică, psihologică şi verbală, violenţa sexuală şi violenţa financiară. Violenţa criminală a constituit forma de violenţă asupra căreia ne-am oprit mai mult întrucât ea constituie obiectul tezei noastre de doctorat.

Definiţiile agresivităţii din perspectiva neurobiologiei, etologiei sociobiologiei, psihologiei şi criminologiei au constituit o altă temă de interes pe care am dezvoltat-o în cadrul acestui prim capitol. Pornind de la ideile lansate în cadrul dezbaterilor din literatura de specialitate pe marginea acestor concepte, dar şi pe baza observaţiilor noastre am încercat să conturăm relaţia dintre agresivitate şi violenţă insistând asupra importanţei violenţei şi agresivităţii în explicarea comportamentului delincvent.

Relaţia dintre agresivitate şi violenţă se construieşte prin raportare la consecinţele pe care fiecare dintre ele le are. Dacă violenţa presupune utilizarea forţei şi drept urmare se produce o vătămare a integrităţii fizice, psihice sau economice a unui individ, agresivitatea devine generatoare de prejudicii doar în condiţiile în care sunt depăşite anumite limite. Prin urmare dacă cea mai mare parte a manifestărilor violenţei îmbracă forma unor comportamente care intră sub incidenţa unor norme juridice, doar o parte a comportamentele agresive ajung să fie încadrate ca fiind delincvente ca urmare a atingerilor aduse unor valori sociale protejate de norme.

Pe de altă parte, în literatura de specialitate majoritatea autorilor au recunoscut faptul că agresivitatea este în mare parte un dat, ea are o componentă genetică, instinctuală, dar poate fi influenţată prin intermediul unor procese (învăţare) sau factori externi din mediul în care se află individul la un moment dat. Violenţa a fost definită diferit în funcţie de modificările pe care le-a suportat în timp toleranţa societăţii faţă de anumite forme de violenţă. Mai mult chiar putem spune că violenţa este definită diferit în funcţie de modelul cultural al societăţii respective, forme de violenţă care nu sunt acceptate în anumite zone ale lumii sunt normale şi tolerate în altele (mutilarea genitală a tinerilor în anumite culturi).