Etnologie juridică - antroponamistica în legea țării

În antroponomastica româna actuala structura si functiile numelor populare au ajuns la un sistem modern, generalizat a numelui dublu (prenume si nume). În alcatuirea numelor actuale de persoane nu se mai reflecta starea sociala si personalitatea juridica a purtatorului.

Preocuparile cu privire la numele de persoane românesti dateaza de aproape sapte decenii. Ele au aparut odata cu cele privitoare la numele de locuri. Situatia antroponimiei era însa cu totul alta. Elementele ei alcatuitoare, mai exact spus, o parte a lor, trebuiau adunate din tot felul de izvoare.

Sistemul antroponimic românesc seamana, în linii mari, cu al tuturor popoarelor care nu s-au lasat conduse, în conditii social-politice speciale, de criterii mai mult ori mai putin artificiale. Numele gintei din care facea parte cineva era cel din mijloc, comun tuturor membrilor si descendentilor acestora din ginta respectiva. Primul membru al denumirii echivalentul asa zisului „nume mic" de astazi, era strict individual, în sensul ca apartinea unui singur individ din familia lui. Al treilea apartinea familiei si corespundea poreclelor noastra. În ce priveste circulatia lor în viata oarecum publica, importanta aveau numai numele gintii si „poreclele", cu predominarea unuia dintre aceste elemente. Aceasta, judecind dupa modul cum vorbesc filologii clasici când se refera la personalitati literare sau politice romane.

Acest sistem tripartit nu s-a impus în nici una dintre provinciile fostului Imperiu roman, care aveau organizatie sociala straveche, existenta la toate popoarele, deci si la romani înain¬te de reforma amintita, organizatie, care, la început si o buna bucata de vreme dupa aceea se caracteriza printr-o mare simplitate în ce priveste raporturile dintre membrii unei familii. Seful acesteia era tatal, considerat drept factorul cel mai important în continuarea speciei umane. Copiii, nascuti de mama, erau, juridic vorbind, ai tatalui si de aceea, pe lânga numele strict individual, care îi deosebea de fratii lor, purtau si pe al tatalui, adica al familiei, prin care se deosebeau de copiii familiilor învecinate. Acest sistem bipartit reflecta filiatia indivizilor. Când a început influenta lingvistica veche slava, fiu a fost înlocuit prin sinonimul slav sin. Interesant este faptul ca nume cu acest deter¬minant nelatinesc s-au pastrat pâna în zilele noastre.

Sistemul antroponimic în sensul de produs spontan al unei realitati a existat la anumite colectivitati etnice primitive. Îl întâlnim, si acest lucru ne intereseaza în cel mai înalt grad, la geto-daci, stramosii nostri etnici. Faptul s-a constatat cu ajutorul inscriptiilor de tot felul, în primul rând, funerare, care s-au desco¬perit de-a lungul timpului. Marea majoritate a numelor în discutie se conformeaza sistemului roman, dar numai partial, în sensul ca este bipartit, nu tripartit. Mai întâi, conditiile de viata erau în Dacia cu totul diferite de cele de la Roma si, în general, din Italia. În afara de asta, romanii veniti în Dacia, nu erau, nu puteau sa fie, decât cu totul exceptional, patricieni. Mai toti erau militari, functionari, meseriasi, ne¬gustori etc, ale caror nume constau dintr-un praenomen sl un nomen. Destul de des apar nume alcatuite din trei elemente. Aproape reprezinta imitatii ale sistemului patrician roman. Printre numele evident romane (ca origine lingvistica propriu-zisâ) ne întâmpina destule în care al doilea element are forma genitivului, influenta evidenta din partea sistemului daco-getic.

Interesul cel mai mare pentru cercetarea de fata îl prezinta, cum am mai spus, numele autohtone. Si aceasta, pentru ca sistemul lor sta la baza celor românesti, sau, mai precis spus, a continuat sa se aplice de catre români de la început si pâna astazi fara întrerupere. Acest sistem consta din doua elemente, ambele praenomina, întocmai ca Ion Gheorghe, cu deosebirea ca al doilea are forma de genitiv.