Europa - Spatiu sau Teritoriu - Evolutia Ideii Europene

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Europa - Spatiu sau Teritoriu - Evolutia Ideii Europene.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 18 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Introducere

Dezbaterile recente privind cetăţenia europeană au reactivat dilemele mai vechi şi mai noi asociate identităţii europene. Geografic, Europa nu este decât un mic teritoriu, plasat ca o peninsulă a marelui continent asiatic. Acest teritoriu neînsemnat a produs însă un spaţiu mintal în continuă expansiune, îndeosebi începând cu sec. XVII-XVIII. Practic, întreaga lume a preluat sau încearcă să preia valorile şi civilizaţia europeană. Atât Lumea Nouă, cât şi Australia, Asia sau

fostele colonii ale imperiilor europene împărtăşesc civilizaţia industrială inventată de europeni, astfel încât se poate spune că mondializarea a însemnat de fapt europenizarea întregii lumi.

În aceste condiţii, este foarte greu de definit ceea ce asigură identitatea europeană propriuzisă. Evident, ea nu este legată de un teritoriu strict şi nu se limitează la spaţiul bătrânului continent. Este un tip de proiecţie mintală care a evoluat continuu şi a generat o civilizaţie, valori şi instituţii proprii. În ultimă analiză, proiectul politic al Uniunii Europene încearcă să legitimeze şi să dezvolte aceste achiziţii ale spaţiului cultural european, cu ajutorul pieţei comune.

Europa: spaţiu sau teritoriu?

Cuvântul Europa

Etimologia acestui cuvânt este egeeană prehelenică (deci indoeuropeană): Europa vine de la cuvântul "hirib" (apus), antonimul lui "asu" (Asia) care înseamnă răsărit. Se poate deci presupune că Europa desemna ţara de la apus (în raport cu continentul asiatic, faţă de care Europa pare o mică peninsulă occidentală).

Sensul mitologic

În mitologia greacă, cuvântul Europa era asociat unei simbolistici aparte. Ea sublinia originea asiatică şi proiectul unei noi lumi în acest spaţiu. Aceste idei au fost personificate de două mituri paralele. Ambele dau numele de Europa unui personaj feminin, fie că este vorba de o prinţesă feniciană, fie că se referă la una din fiicele mării.

Conform primei legende, exista la Tyr, în Fenicia (Libanul de astăzi) o prinţesă numită Europa, fiica regelui Agenor. Într-o noapte, ea a avut următorul vis: două lumi (teritorii), care luaseră înfăţişarea a două femei, respectiv "pământul Asiei" şi "pământul din faţă" se certau în legătură cu prinţesa. Prima voia să o protejeze şi să o păstreze, cealaltă, inspirată de Zeus, vroia să o îmbarce pe o flotă şi să o ducă departe. Intrigată, Europa s-a trezit şi, împreună cu suita sa, s-a dus la malul mării să culeagă flori. Acolo apare un taur superb şi blând ca un animal domestic, care o convinge să urce pe spatele său. Odată urcată, prinţesa este îmbarcată pe un vas unde Zeus îşi arată adevărata înfăţişare. Dusă în Creta, Europa se uneşte cu Zeus şi dă naştere multor copii (între care şi legendarul rege Minos). Această legendă este preluată de romani (Ovidiu în "Metamorfoze") şi devine o temă de inspiraţie în pictură (Veronese, Iordaens) şi poezie (Boccacio, Cesare Ripa).

După cealaltă legendă, Europa era una din cele 3.000 Oceanide (fiicele mării). Mai exact, Europa era fiica lui Posseidon (zeul mării) şi Tethys.

Ulterior, această demarcaţie simbolică între Europa şi Asia a fost întărită şi de religia catolică. In interpretarea Sf. Ambrozie (sec. IV), fiecare din cei trei fii ai lui Noe, după retragerea marelui deluviu, a primit câte un teritoriu, în funcţie de merite: Cham (fiul neascultător) a primit Africa, Sem - Asia şi Jafet - Europa.

Teritoriul sau Europa geografică

Europa este unul dintre cele şase continente ale lumii. Această identitate, bazată pe noţiunea de continent, a apărut însă abia în sec. XVIII.

Ca teritoriu, Europa reprezintă cam 7% din totalul Terrei şi este locuită doar de 10% din populaţia lumii. Distanţa dintre Lisabona şi Urali este de 5.000 km iar cea de la extremitatea nordică la insula Creta este de 4.000 km. Clima favorabilă a încurajat popularea rapidă şi timpurie a acestui continent (omul a apărut în epoca quaternară, acum 1,5 milioane ani).

Cu alte cuvinte, Europa este un continent mic care, din punct de vedere geografic (ca teritoriu), nu justifică supremaţia sa. Ceea ce a contat a fost modul de a-şi folosi resursele umane, deci potenţialul său ca spaţiu uman.

Istoria Europei susţine acest decalaj între identitatea teritorială şi spaţiul uman de referinţă.

Primul care a dat un sens geografic, după ce Europa fusese asociată cu o identitate nonasiatică (lume nouă, spaţiu excentric, origine divină, evoluţie spectaculoasă), a fost poetul grec Hesiod (poemul "Lui Apollon pithianul"). El desemnează prin Europa partea continentală a Greciei antice (în acel timp, grecii erau răspândiţi în trei regiuni: Peloponezul, insulele Ionice şi Grecia continentală sau "Europa"). Trebuie adăugat însă că, în Grecia antică, demarcaţia celor trei continente de astăzi (Asia, Europa şi Africa) nu era clară. Centrul lumii erau grecii, care locuiau în toate cele trei continente. Grecul era mândru că este grec, deşi grecii erau divizaţi în mici cetăţi, aflate uneori în război. Ei se considerau însă o comunitate superioară, unită prin gândire, cultură, mitologie şi unele instituţii (ex. Jocurile Olimpice care erau organizate nu de atleţi ci de filosofi, ca o dispută paşnică între comunităţile diasporei). Mult mai precis în situarea geografică a teritoriului european a fost Herodot (sec. V i.e.n.), după care Europa (sau Grecia continentală) s-ar întinde din actuala Grecie de nord până la Don (Tanais) şi Dunăre (Istros).

Fisiere in arhiva (1):

  • Europa - Spatiu sau Teritoriu - Evolutia Ideii Europene.doc