Executarea silită a creanțelor fiscale

I CONSIDERAŢII GENERALE

Executarea silită reprezinta procedura prin mijlocirea căreia cre¬ditorul, titular al dreptului recunoscut printr o hotărâre judecă¬torească sau printr un alt titlu executoriu, constrânge, cu concursul orga¬nelor competente, pe debitorul său, care nu şi execută de bună voie obligaţiile decurgând dintr un ase¬menea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire, în mod silit.

În vederea realizării efective a creanţei, creditorul trebuie ca, încă din etapa judecăţii în faţa instanţei de fond, să solicite instanţei luarea unor măsuri asigurătorii, în vederea indisponibilizării sumelor de bani, titlurilor de valoare ori a bunurilor mobile sau imobile ale debitorului pentru ca acesta să nu devină insolvabil în perioada desfăşurării procesului, până la rămânerea definitivă sau irevocabilă a hotărârii.

În literatura juridică de specialitate s-a afirmat că măsurile asigurătorii reprezinta posibilitatea recu¬noscută de lege reclamantului de a solicita instanţei măsuri de indisponibilizare şi conservare, de natură să împiedice pe pârât, în timpul procesului, să distrugă sau să înstrăineze bunul ce constituie obiectul litigiului sau diminuarea activului patrimonial.

Masurile asiguratorii în vederea satisfacerea creanţelor fiscale sunt, potrivit prevederilor art. 129 din Codul de procedură fiscală, poprirea şi sechestrul asigurător, măsuri care se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente, prin decizie emisă de organul fiscal competent.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

Măsura poate fi dispusă asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.

În momentul individualizării creanţei şi ajungerii acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

Măsurile asigurătorii dispuse, se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

Pentru a evita riscul nerealizării creanţei fiscale, măsurile asigurătorii pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi.

Cu acordul organului de executare, bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate de către debitor, urmând ca sumele obţinute să fie consemnate la dispoziţia organului de executare.

Dacă sechestrului asigurător se aplică asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară, înscriere ce face opozabil sechestrul tuturor celor care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie realizate ulterior înscrierii, sunt lovite de nulitate absolută.

Eventualele nemulţumiri ale debitorului sau ale altor persoane interesate, cu privire la actele prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, se pot invoca prin contestaţie, contestaţie ce poate fi exercitată şi în cazul în care organele abilitate de lege refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.

Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.

Măsurile asigurătorii menţionate pot fi ridicate, prin decizie motivată, la solicitarea creditorilor fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau în cazul în care debitorul creanţei fiscale a constituit garanţia care să acopere creanţa şi eventualele cheltuieli privind aplicarea acestor măsuri.

Executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si a normelor metodologice de aplicare a acestuia de organul de executare competent in a carei raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

II. PRESCRIPŢIA DREPTULUI DE A CERE EXECUTAREA SILITĂ ŞI A DREPTULUI DE A CERE COMPENSAREA SAU RESTITUIREA

A. Cu privire la termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, termenul de prescripţie care se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.

Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică pe plătitori.

Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie întrcât debitorul a efectuat o plată datorată.

Termenul de prescripţie se suspendă:

a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;

b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii, cu menţiunea că dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă prezidentiala nu sunt aplicabile