Exercitarea comerțului în limitele concurenței loiale

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 2154
Mărime: 16.55KB (arhivat)
Publicat de: Silvia N.
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Obligaţia profesională a comerciantului de exercitare a comerţului în limitele concurenţei loiale este reglementată de art. 1 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale în care se dispune pentru comercianţi că sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale, precum şi de art. 1-2 din Legea concurenţei nr. 21/1996, în care se precizează că această lege are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.

Instituirea unei asemenea obligaţii profesionale pentru comercianţi a avut drept scop protecţia unor interese generale ale societăţii (protecţia relaţiilor sociale de concurenţă, protecţia economiei de piaţă, protecţia consumatorilor) dar şi protecţia însăşi a comercianţilor.

Dreptul la libera concurenţă impune ca exercitarea acestuia să se facă în limitele conferite de lege, orice încălcare a obligaţiei de concurenţă licită fiind o depăşire abuzivă a exercitării dreptului menţionat.

Formele concurenţei sunt:

a) concurenţa loială - care este o competiţie între participanţii la activităţile economice pe piaţa liberă în scopul atragerii şi menţinerii clientelei pentru obţinerea de profituri cât mai mari, competiţie care trebuie să se desfăşoare în limitele uzanţelor cinstite, cu bună credinţă, cu respectarea intereselor consumatorilor;

b) concurenţa neloială - care este potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991 "orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de

comercializare a produselor, de executare a lucrărilor precum şi de efectuare

a prestărilor de servicii".

2. Componentele obligaţiei comerciantului de exercitare a comerţului în limitele concurenţei loiale

Componente. Obligaţia comerciantului de exercitare a comerţului în

limitele concurenţei licite constă în respectarea de către acesta a următoarelor

reguli de exercitare a activităţii:

a) exercitarea activităţii cu bună credinţă, adică a avea un comportament care să fie dominat de corectitudine, diligentă şi abţinere de la a vătăma drepturile altora;

b) exercitarea activităţii potrivit uzanţelor cinstite adică în limitele unor practici de sporire a competitivităţii prin îmbunătăţirea calităţii, prin

diminuarea preţurilor de cost, prin reclamă, publicitate.

Preview document

Exercitarea comerțului în limitele concurenței loiale - Pagina 1
Exercitarea comerțului în limitele concurenței loiale - Pagina 2
Exercitarea comerțului în limitele concurenței loiale - Pagina 3
Exercitarea comerțului în limitele concurenței loiale - Pagina 4
Exercitarea comerțului în limitele concurenței loiale - Pagina 5
Exercitarea comerțului în limitele concurenței loiale - Pagina 6
Exercitarea comerțului în limitele concurenței loiale - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Exercitarea Comertului in Limitele Concurentei Loiale.doc

Alții au mai descărcat și

Infracțiuni privind concurența comercială

1. Cadrul general al reglementarii. 1.1.Consideratii generale.Concurenta este un element definitoriu al economiei de piata si reprezinta motorul...

Dreptul proprietății intelectuale

Durata protectiei dreptului de autor Pentru a putea vorbi de durata protectie dreptului de autor va trebui sa definim in primul rand Dreptul de...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Dreptul concurenței

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DREPTUL CONCURENTEI A) Considerente cu privire la rolul dreptului concurentei in general - tendinta naturala a...

Te-ar putea interesa și

Obligațiile Profesionale ale Comercianților

CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. Noţiuni generale despre obligaţiile profesionale ale comercianţilor Exercitarea unei activităţi comerciale...

Franciza - Avantaje și Limite

Introducere Conform Codului deontologic elaborat de Federaţia Europeană de Franchising franciza poate fi definită ca un sistem de comercializare a...

Calitatea de Comerciant

Cap I.Noţiunea de comerciant a.Noţiunea de comerciant Potrivit Codului comercial român, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât...

Calitatea de Comerciant în Raporturile Juridice Comerciale

Reglementarea calitatii de comerciant Sectiunea 1 Conceptia Codului comercial roman privind raporturile comerciale . Potrivit Codului comercial...

Exercitarea Comerțului în Limitele Concurenței Licite

Capitolul I – Libertatea concurenţei in economia de piaţă 1.1 Noţiunea de concurenţă În economia de piaţa,forma modernă de organizare a...

Răspunderea administratorilor societăților comerciale

CAPITOLUL I. Răspunderea administratorilor societăţilor comerciale 1.1 Reglementarea juridică a răspunderii administratorilor Conform art. 72...

Caracteristică generală a societăților comerciale - elementele de identificare - mărcile și emblemele

Introducere Societatea comercială ca şi toate celelalte instituţii ale dreptului, îsi datorează apariţia unor cauze economice şi sociale. Pe...

Dreptul Afacerilor

Notiunea de drept al afacerilor Prin drept se intelege totalitatea normelor juridice care alcatuiesc un sistem unitar in fiecare stat, avand ca...

Ai nevoie de altceva?