Extrădarea

Extrădarea este definită ca un act juridic bilateral care constă în acceptarea remiterii unui infractor de către statul solicitat, pe teritoriul căruia acesta se află, statului solicitant, în vederea judecării sau pentru a executa o pedeapsă.

Instituţia extrădării în dreptul român apare de la sfârşitul secolului al IXI-lea însă cele mai elocvente izvoare despre instituţia extrădării sunt cele de la începutul secolului XX, respectiv Constituţia Regatului României din 1923, unde, în Titlul II, art.32 se spune: ”Extrădarea refugiaţilor politici este oprită”. La 20 aprilie 1929 se semnează un Protocol privind considerarea infracţiunilor de falsificare de monedă ca infracţiuni de drept comun, în ceea ce priveşte extrădarea, iar la 3 mai 1930 Regele semnează Decretul 1460 privind promulgarea legii privind ratificarea protocolului.

Codul penal din 1936, denumit şi Codul Penal Carol al II-lea, stipulează, în capitolul IX, articolul 634, alineatele 1-6 condiţiile de fond, condiţiile privitoare la infracţiune, pedeapsa şi cu privire la urmări. Codul penal român din 1968, în articolele 6 şi 9 are reglementări privitoare la extrădare. Astfel, potrivit art.6, alin.2, „pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean român, infractorul poate fi judecat şi în cazul în care s-a obţinut extrădarea lui”. În art.9 denumit „Extrădarea” se prevede că aceasta se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.

Constituţia României din 1991, în articolul 19, alin.1-4 stipulează: (1) „Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România”, (2)„Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate”, (3)”Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate” şi (4)”Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie”

Parlamentul României a ratificat şi a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, la data de 14.05.1997, Convenţia europeană de extrădare, din 13 decembrie 1957, precum şi cele două protocoale adiţionale la aceasta, din 1975 şi 1978.

În anul 2001, vrând să-şi alinieze legislaţia cu cea europeană, Parlamentul României a promulgat Legea nr. 296 din 07 iunie (2001) privind extrădarea, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 326/18.06.2001.

În materie de extrădare sunt cunoscute trei sisteme: sistemul politic sau guvernamental, sistemul jurisdicţional şi sistemul mixt.

În cazul sistemului politic extrădarea este considerată ca un act cu caracter exclusiv politic, pentru că admiterea sau respingerea cererii se face de guvern pe baza datelor culese de la organele administrative sau judiciare. Decizia guvernului nu este supusă controlului justiţiei.

În sistemul jurisdicţional extrădarea este considerată un act exclusiv jurisdicţional, ceea ce înseamnă că numai instanţele judecătoreşti au competenţa de a decide asupra cererii de extrădare.

În cazul sistemului mixt, instanţele judecătoreşti sunt cele care se pronunţă asupra admisibilităţii şi temeiniciei cererii de extrădare, dar şi guvernul are o serie de competenţe. Dacă instanţa hotărăşte să admită extrădarea, hotărârea nu este obligatorie, guvernul putând să se conformeze sau nu, decizia lui neputând fi atacată în justiţie. Dacă instanţa hotărăşte să respingă cererea de extrădare, soluţia este obligatorie pentru guvern.

Odată cu intrarea în vigoare a actualei Constituţii s-a adoptat sistemul jurisdicţional, art. 19 alin4 prevăzând că extrădarea se hotărăşte de justiţie.

Cât priveşte temeiurile juridice ale extrădării, art.9 Cod penal stabileşte că ea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.

România acceptă să predea, la cererea de extrădare a unui alt stat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 296/2001, persoanele aflate pe teritoriul său şi care sunt urmărite penal sau trimise în judecată pentru o infracţiune ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse de către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Legea nr. 296/2001 se aplică numai în baza şi pentru executarea normelor interesând extrădarea, cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate. În absenţa unei convenţii internaţionale, această lege reprezintă dreptul comun în materie, aplicabil de statul român în virtutea curtoaziei internaţionale, sub garanţia reciprocităţii. Dacă vreunul dintre statele solicitante invocă aplicarea unei reglementări diferite de cele din această lege, acestea pot fi avute în vedere numai în limitele stabilite prin declaraţie de reciprocitate. Declaraţia de reciprocitate dată de statul solicitant, în lipsa unei convenţii internaţionale, în vederea obţinerii extrădării, poate produce efecte pentru România numai după ratificarea prin lege a înţelegerii negociate între cele două state, în conformitate cu normele general admise ale dreptului internaţional în materie. Proiectul de înţelegere se negociază, din partea statului român, de Ministerul Justiţiei şi de Ministerul Afacerilor Externe.

Sunt supuse extrădării persoanele a căror predare este solicitată de un alt stat în care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse penale.