Forma actului juridic

Definiție. Prin forma actului juridic civil, se întelege acea condiție care constă în modalitatea de exteriorizare a manifestării de voință cu intenția de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

În doctrină expresia "forma actului juridic civil" este folosită în sens restrâns și în sens larg.

În sens larg prin forma actului juridic civil se înțelege condiția de formă pe care trebuie să o îndeplinească un act juridic, atât pentru validitatea lui, cât și pentru proba existenței și conținutului actului.

În sens restrâns, prin forma actului juridic civil se înțelege modul în care se exteriorizează voința internă a părților actului juridic, adică modul în care se exprimă consimțământul. În noul Cod civil la art. 1240 – 1245 este reglementată forma contractului.

Forma electronică a actului juridic a apărut odată cu dezvoltarea sistemului electronic și apariția semnăturii digitale. Înscrisul electronic echivalează cu înscrisul tradițional, al având valoare juridică numai dacă îndeplinește anumite condiții.

Regula generală pentru validitatea actului juridic civil o reprezintă principiul consensualismului actelor juridice civile. Conform acestui principiu, un act juridic civil este valabil încheiat prin simpla manifestare de voință a părților, indiferent de forma în care ea se exteriorizează.

Principiul consensualității este exprimat de art. 1178 Codul Civil.

Sancțiunea care intervine în cazul în care contractul este încheiat în lipsa formei pe care legea o cere pentru încheierea sa valabilă este nulitatea absolută.

Excepții de la principiul consensualității

Există trei excepții de la principiul consensualismului tradițional: forma cerută ad validitatem, forma cerută ad probationem și forma cerută pentru opozabilitatea față de terți.

Obligativitatea acestor forme cerute de lege poate să aibă scopuri diferite:

- funcția probatorie, forma garantează conținutul actului și, deci, actul juridic civil poate fi dovedit;

- funcția de avertizare, când obligativitatea formei atenționează părțile asupra însemnătății juridice a actului, îndemnându-i la reflecție;

- funcția de consiliere, când cel care întocmește actul, sfătuiește și informează juridic părțile;

- funcția de control, obligativitatea formei poate avea rolul de a se verifica actul juridic pentru ca el să fie în consonanță cu interesele generale ale societății.