Forma, înregistrarea și publicitatea contractului colectiv de muncă

1.Noţiuni introductive

Contractul colectiv de muncă este conform art. 236 alin. 1 din Codul muncii şi art.1 din Legea nr. 130/1996 convenţia încheiată în formă scrisă între patron sau organizaţia patronală pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate sau alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Prin patron, conform art. 1 alin. 2 din lege, modificat implicit de art. 3 din Legea nr. 507/2002 se înţelege persoana juridică (regiile autonome, societăţile comerciale şi celelalte persoane juridice) care folosesc forţă de muncă salariată; în art. 1 alin. 3, se precizează că persoanele juridice care angajează salariaţi sunt denumite în lege şi unităţi.

Scopul încheierii contractului de muncă colectiv este promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să asigure protecţia socială a salariaţilor, prevenirea sau limitarea conflictelor de interese şi mai ales, evitarea declanşării grevelor.

Contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul unităţilor ramurilor şi la nivel naţional, sau la nivelul unor grupuri de societăţi comerciale şi regii autonome, denumite în art. 240 alin. 2 din Codul muncii, grupuri de angajatori.

Având în vedere textul art. 10 alin.1 şi 2 din legea nr. 130/1996 rezultă că încheierea contractelor colective de muncă, indiferent de nivel, nu este obligatorie.

Aşadar, părţile sunt libere să încheie sau nu contractul de muncă colectiv.

În marea majoritate a ţărilor dezvoltate din punct de vedere economic, încheierea contractului colectiv de muncă nu are caracter obligatoriu. Excepţie de la această situaţie o reprezintă sistemul american.

Şi în Europa Occidentală încheierea contractului colectiv de muncă rămâne exclusiv la dispoziţia partenerilor sociali..

Contractele colective de muncă se pot încheia şi în cazul salariaţilor, instituţiilor bugetare (al celor încadraţi în contracte individuale de muncă). Dar, ţinând seama de specificul finanţării unităţilor şi instituţiilor publice (de la buget), nu se pot negocia prin contractele colective clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale (durata concediului de muncă, nivelul salariului, etc.).

Conform art.240 alin.1 din Codul muncii şi art.10 alin.1 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul angajatorilor, ramurilor de activitate şi la nivel naţional.Se observă, că acest text are o redactare supletivă şi nu una imperativă.Cu alte cuvinte, din prevederea citată rezultă că încheierea contractelor colective de muncă la orice nivel, nu este obligatorie, ci reprezintă o facultate pentru cei doi parteneri sociali.

Potrivit unei opinii ,în pofida redactării supletive a textului respectiv , totuşi la nivelul unităţii, încheierea contractului colectiv de muncă este obligatorie.Această soluţie s-ar impune, având în vedere unele dispoziţii legale care prevăd stabilirea unor drepturi ale salariaţilor ca rezultat al negocierii.

Potrivit unei alte opinii , încheierea contractelor colective de muncă nu este obligatorie la niciun nivel, deci nici la nivel de angajator.Unul din argumentele care susţin această soluţie este acela că, legea nefăcând nicio distincţie , nu se justifică în niciun fel un regim diferit între anumite categorii de contracte colective , adică încheierea unora să fie obligatorie şi a altora ,nu.Un alt argument este de text:legea , deşi prevede obligativitatea negocierii , nu prevede obligativitatea încheierii contractului colectiv.De altfel, în lipsa unui acord de voinţă , nu poate exista niciun contract.

2.Forma contractului colectiv de muncă

Contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă , se semnează de către părţi , se depune şi se înregistrează la direcţia de muncă , solidaritate socială şi familie judeţeană sau a municipiului Bucureşti.Cele încheiate la nivelul grupurilor de unităţi, al ramurilor de activitate sau la nivel naţional se depun şi se înregistrează la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei .

Este necesară această formă având în vedere importanţa deosebită a contractului pentru raporturile de muncă , conţinutul său complex privind condiţiile de muncă.O convenţie verbală în acest domeniu nu ar avea nicio valoare şi eficienţă practică.De altfel, contractul colectiv de muncă este şi un izvor de drept, un act normativ, ceea ce exclude o altă formă decât cea scrisă.

Forma scrisă este o condiţie de valabilitate (ad validitatem) şi nu doar una de probă ( ad probationem).

Prevederi asemănătoare există şi în dreptul altor state , de exemplu, Germania şi Franţa.Astfel, în literatura juridică germană se arată că acordul colectiv de muncă este valabil încheiat numai dacă există un act scris semnat de ambele părţi.Tot astfel, potrivit legislaţiei franceze, convenţia de muncă trebuie să îmbrace forma scrisă , sub sancţiunea nulităţii.Un acord al cărui obiect îl constituie determinarea , adesea în detaliu, a condiţiilor de muncă nu ar putea rămâne doar verbal.

Redactarea contractului făcută de negociatori , depinde de mai multi factori, începând cu condiţiile fixate de lege.Dacă în principiu, părţile sunt libere să negocieze şi să stabilească orice clauză cu privire la condiţiile de muncă, totuşi ar trebui să se ţină seama că potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.130/1996 , clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.De asemenea, în stabilirea şi redactarea contractului colectiv de muncă se vor avea în vedere dispoziţiile contactelor colective de grad superior (de la nivelul grupurilor de angajatori , al ramurilor sau de la nivel naţional).

După redactare ,contractul colectiv de muncă se semnează de către participanţii la negociere.Cum legea nu conţine explicaţii şi derogări, rezultă că toţi participanţii , reprezentanţii angajatorilor şi ai salariaţilor trebuie să-l semneze.

Potrivit art.242 din Codul Muncii şi art.32 , alin.1 din Legea nr.130/1996, contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată , care nu poate fi mai mică de 12 luni, sau pe durata unei lucrări determinate.

3.Înregistrarea contractului colectiv de muncă

Potrivit art.25 din Legea nr.130/1996 , contractul colectiv de muncă se depune şi se înregistrează la direcţia de muncă şi protecţie socială judeţeană sau a municipiului Bucureşti.

Importanţa înregistrării este deosebită , pentru că de la această dată contractul devine aplicabil.Părţile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară zilei de înregsitrare a contractului.Textul citat conţine două norme juridice distincte .Prima are “caracter supletiv”, în sensul că dacă participanţii nu stabilesc o dată de intrare în vigoare a contractului, aceasta este cea în care se face înregistrarea.A doua are “caracter permisiv ” , în sensul că cei în cauză pot stabili data în vigoare a contractului cu condiţia să fie ulterioară înregistrării.Regula este intrarea în vigoare la data înregistrării , iar excepţia la o dată ulterioară convenită de participanţi la încheierea contractului.În niciun caz un astfel de contract nu poate intra în vigoare anterior înregistrării.Contractele colective de muncă încheiate în domeniul transportului maritim internaţional, dupa înregistrare la direţia teritorială , vor fi transcrise în registrul contractelor de muncă de la căpitănia portului;obligaţia de transcriere este în sarcina companiei de navigaţie.