Fotografia judiciară și identificarea criminalistică

Sectiunea 1 Notiuni generale

Specific intregii activitati de cercetare stiintifica si deosebit de important pentru Criminalistica, procesul de identificare se bazeaza pe "posibilitatea recunoasterii obiectelor lumii materiale, prin fixarea in procesul nostru de gandire a caracteristicilor acestora si datorita neschimbarii relative a lor, cel putin pentru un anumit timp. Stabilirea adevarului in cauzele supuse justitiei se realizeaza prin intermediul administraarii de probe. Una din modalitatile de probatiune o constituie si identificarea criminalistica, fara insa a se confunda cu aceasta si fara sa se reduca la ea. " Continutul principal al probatiunii cu ajutorul identificarii criminalistice consta in gasirea, desprinderea obiectului sau persoanei implicate dintrun ansamblu nedeterminat de obiecte sau persoane posibile. "

Identificarea, ca proces psihic realizat prin compararea caracteristicilor, urmata de judecata privind identitatea / neidentitatea se bazeaza in toate domeniile pe aceleasi principii, dar aplicarea si modul de realizare a procesului de identificare poarta o amprenta specifica pentru fiecare activitate in parte. Identificarea criminalistica are si ea specificul sau, constand din aceea ca se urmareste a se stabili prin acest complex proces, atat identitatea cat si neidentitatea, iar concluziile au in consecinta formularii lor aceeasi forta probanta. Criminalistul merge cu identificarea in principiu, pana la nivelul unui obiect sau individ, nu ramane la nivelul generic al grupului de obiecte, categorie de indivizi, s. a. m. d. , in functie de masura in care mijloacele de examinare si metodologia de care se dipune la un moment dat permit o identificare individuala. Stabilirea apartenentei la o anumita grupa nu este suficienta, procesul mergand in continuare prin intermediul compararii cu un singur obiect cel care a creat urma de la care se pleaca.

Consideram, asemeni opiniei formulate de profesorul Emilian Stancu, ca identificarea nu trebuie privita rigid, ea fiind un proces dinamic, asemeni insesi obiectelor si fiintelor pe care le examineaza, in continua schimbare si ramanand totusi ele insele.

Identificarea criminalistica apare astfel ca un proces de stabilire cu ajutorul mijloacelor si metodelor proprii stiintei criminalistice, a factorului creator al urmei, pe baza caracteristicilor acestuia, intr un sistem unitar si individualizat . Identificarea se poate face si fara contact direct tactil, instrumental, vizual cu obiectul identificare, folosindu se in acest scop :

- Identificarea dupa descrierea trasaturilor esentiale cand sunt folosite perceptiile anterioare ale altor persoane privind aspectul, locul, modul de actiune al unui fenomen, obiect, instrument sau persoana. in acest mod sunt identificati infractori, obiecte ori persoane disparute, sustrase, rapite, printr o comparare a descrierilor cu elementele de care se dispune.

- Identificarea dupa memorie este o alta modalitate de identificare, bazata pe valorificarea perceptiilor anterioare ale unor persoane in functie de calitatea perceptiei si memorarii (probleme pe care le vom trata la momentul necesar) realizate in anumite conditii de timp, loc, stare psihica, etc. La reantalnirea cu obiectul, persoana sau fenomenul perceput , se recurge la memoria perceptiei respective pentru a putea efectua o comparare. Memorarea perceptiilor permite identificarea atat a unor elemente de ordin vizual (aspect, culoare, viteza de deplasare, etc. ) cat si a unor elemente de ordin senzorial divers ( olfactiv, auditiv, intensitate, miros specific, etc. ). In functie de modul in care un anumit fenomen, obiect, fiinta s a reflectat in lumea materiala producand anumite urme se contureaza si ceea ce indeobste constituie domeniul identificarii in criminalistica.

- Identificarea dupa urmele lasate va utiliza alaturi de impresiunile de la fata locului si altele create in mod artificial, prin intermediul obiectului, fiintei banuite a le fi creat (de exemplu urme de taiere cu un topor, cu un ferastrau, create cu o cheie falsa, amprente). Dat fiind posibilitatea repetarii cvasi identice a modului in care s a creat urma in litigiu, aceasta modalitate de identificare este cea cu cele mai mari sanse de reusita si oferind un grad ridicat de certitudine.

Sectiunea 2. Principiile identificarii criminalistice

Dat fiind caracterul stiintific al metodelor utilizate de criminalisti, activitatea de identificare trebuie sa se fundamenteze in mod necesar pe anumite principii generale :

1. Obiectele supuse examinarii apar ca obiecte scop (de identificat) si obiecte mijloc(care servesc la identificare). Aceasta dihotomie este practic o consecinta a modului in care se realizeaza compararea. Are o deosebita importanta intelegerea corecta a notiunilor de "identitate" si "asemanare" pe care, destul de des, unii practicieni le confunda. Aceasta utilizare confuza a celor doua notiuni este, la randul sau, o consecinta a confundarii obiectului scop (creator de urma) cu obiectul mijloc (purtator de urma si utilizat in aprecierea comparativa). De exemplu, o semnatura contestata se va compara cu semnaturile executate la cererea instantei, sau cu probele necontestate; urma de pantof de la locul faptei cu urmele create experimental cu pantofii banuitului, s. a. m. d. ).

Obiectul creator de urma nu este insa identic cu caracteristicile lui oglindite in urma, intrucat " a sustine ca urma lasata de incaltamintea infractorului este identica cu incaltamintea care a creat o " este la fel de absurd ca si a sustine ca " fotografia unei peroane este identica cu persoana insasi" cum preciza Camil Suciu .

2. Obiectele supuse identificarii cuprind elemente relativ stabile si elemente variabile.

Dinamica existentei, continua miscare a realitatii este un fapt de necontestat. Schimbarea se manifesta la nivelul obiectelor, fenomenelor, persoanelor, prin uzuri, alterari, imbatranire fizica, etc. , dar aceste schimbari nu sunt fundamentale, altfel procesul identificarii nu ar fi posibil.

Stabilitatea trasaturilor nu este de interpretare simpla, fixista, in sensul imobilitatii totale. Ea trebuie inteleasa prin raportare la intervalul de timp dintre descoperire si examinare, in sensul intelegerii faptului ca trasaturile caracteristice ale obiectului identificarii) fenomen, persoana, lucru) la momentul savarsirii unei anumite fapte se regasesc in mod necesar in caracteristicile relevate in cursul cercetarii lor din punctul de vedere al criminalisticii.

Revine criminalistului sarcina de a distinge intre caracteristicile variabile si cele stabile ale obiectului de identificat.

3. Examinarea analitica si sintetica a elementelor caracteristice.

Acesta este un principiu al stabilirii identitatii generat de catre caracterul dinamic, unitar dar si contradictoriu, al realitatii.

Examinarea analitica presupune o abordare atenta, amanuntita (in detaliu si de profunzime) de natura a duce la o clara surprindere a elementelor caracteristice ale obiectului spus examinarii ( de exemplu toate elementele de relief papilar ale unei urme papilare ridicate de la fata locului, toate caracteristicile micro-reliefului de pe un tub cartus, s. a. m. d . ).

Examinarea sinntetica se realizeaza pentru suprinderea in dinamica a specificitatii elementelor (de exemplu intelegerea si observarea variabilitatii unor scrisuri, semnaturi, variatia modelelor de pe suprafata de rulare a unei anvelope prin uzura).

4. Interdependenta cauzala si dinamicitatea

In activitatea concreta de cercetare a cauzelor, organele judiciare sunt chemate sa observe atributul fundametal al existentei- miscarea si sa priveasca realitatea prin prisma existentei cauzalitatii ca un factor necesar al miscarii. De exemplu trecerea timpului produce distrugerea unei urme, estomparea unor memorizari si perceptii, uzuri diferite ale unui instrument, alterarea grafismelor la persoane in varsta, etc.

Sectiunea 3. Fazele procesului de identificare

Prin stabilirea acestora se marcheaza momentele cheie ale desprinderii caracteristicilor esentiale ale obiectului scop si obiectului mijloc. Procesul merge in mod firesc de la general la particular, dar el impune in acelasi timp minutiozitate si rapiditate, precizie si capacitate de diferentiere. Aplicarea cerintei celeritatii nu inseamna superficialitate, iar prezenta cat mai multor detalii individualizante este semnul acuratetii cu care a fost indeplinit procesul de identificare. Identificarea criminalistica se realizeaza in mod treptat, prin trecerea de la general la particular, trasaturile specifice ale obiectelor, fiintelor, fenomenelor sunt selectate prin stabilirea genului, speciei, grupei, subgrupei, modelului, etc. incat sa se ajunga de la gen la individ, la obiectul scop.

Proces unic, identificarea criminalistica parcurge doua faze succesive in care prima se constituie ca premisa logica a celeilalte. Aceste doua faze succesive sunt identificarea generica si identificarea individuala.

Identificarea generica consta in" stabilirea pe baza caracteristicilor generale a ceea ce reprezinta in sine obiectul sau urma sa, adica natura sa, ce loc ocupa in sistemul lucrurilor, carui gen sau specie, subspecie ii apartine".