Guvernul

Prin organ al administraţiei publice se înţelege acea structură organizaţională care, potrivit Constituţiei şi legii, are personalitate de drept public şi acţionează, din oficiu, pentru executarea legii sau prestarea de servicii publice, în limitele legii, sub controlul direct sau indirect al Parlamentului. Privind prin prisma acestei determinări conceptuale şi în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei, administraţia publică este formată dintr-un sistem de autorităţi publice, după cum urmează:

I. Administraţia de stat centrală formată din următoarele categorii de autorităţi:

a) organele supreme ale administraţiei publice, respectiv Preşedintele României şi Guvernul, fiind acreditată teza unui executiv bicefal;

b) organele centrale de specialitate.

II. Administraţia de stat din teritoriu, formată din:

a) prefecţi, care potrivit art. 123 alin. (2) din Constituţie şi art.1 alin.1 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, sunt reprezentanţii Guvernului pe plan local;

b) serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, organizate ca direcţii generale, inspectorate, oficii etc.

III. Administraţia publică locală autonomă formată din:

a) consiliile locale;

b) primari;

c) consiliile judeţene;

d) preşedinţii consiliilor judeţene ;

e) instituţiile şi serviciile publice, regiile autonome şi societăţile comerciale aflate sub autoritatea consiliilor locale şi judeţene.

Art. 102 din Constituţia României republicată, prezintã care este rolul politic al Guvernului în realizarea politicii interne şi externe a ţării, pe de o parte, precum şi rolul de a realiza conducerea generală a administraţiei publice, consacrând astfel poziţia sa de organ central, cu competenţă materială generală.

În acelaşi sens, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 se stipulează: „Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”, iar aliniatul (2) prevede că „Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale.”

Rolul politic al guvernului decurge din originea sa parlamentară, precum şi din dependenţa sa faţă de programul de guvernare acceptat de Parlament, votul Parlamentului exprimând încrederea acestuia, deopotrivă, faţă de echipa guvernamentală şi programul acesteia. În calitate de şef al executivului, Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice şi îndeplineşte pentru realizarea programului de guvernare aprobat de Parlament, odata cu acordarea votului de incredere, următoarele funcţii:

a) funcţia de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare;

b) funcţia de reglementare, prin intermediul căreia asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor stabilite;

c) funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură administrarea domeniului public şi privat al statului, precum şi gestionarea serviciilor publice de interes naţional;

d) funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern;

e) funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale precum şi domeniile economic şi social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului1.

Este evident faptul că, în mod implicit, legiuitorul a abilitat Guvernul cu conducerea acestui sector vital al ţării, care reprezintă administraţia publică.

În această calitate, între Guvern, pe de o parte, şi celelalte componente ale sistemului administrativ, pe de altă parte, se stabileşte o gamă variată de raporturi (relaţii), astfel:

a) raporturi de subordonare ierarhică faţă de ministere, celelalte autorităţi ale administraţiei centrale subordonate şi prefecţi.

b) raporturi de colaborare cu autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate autonome şi organismele sociale nestatale;

c) raporturi de tutelă administrativă, exercitate potrivit art. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 de către prefecţi şi respectiv de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.