Hotărârile instanțelor judecătorești străine supuse executării

Abordarea problemei recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti străine se impune pornind de la consideraţia că activitatea jurisdicţională, ce se materializează în hotărâri judecătoreşti şi în acte de jurisdicţie necontencioasă, constituie incontestabil pe planul dreptului internaţional privat o garanţie puternică de realizare a drepturilor şi executare a obligaţiilor ce formează conţinutul raportului juridic cu elemente de extraneitate1.

Aplicarea reglementărilor în domeniu depinde şi de extensiunea noţiunii de hotărâre străină acordată de legiuitor.

Hotărârea judecătorească este rezultatul activităţii jurisdicţionale, importanţa acesteia fiind determinată de însăşi sarcinile justiţiei. Emiterea hotărârii este cel mai important moment în activitatea instanţei de judecată. Ea apare ca un act final prin care se soluţionează pricina. Hotărârea judecătorească, sententia, reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părţi.

Întreaga activitate judiciară se realizează cu scopul de a soluţiona un conflict civil concret. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească desemnând rezultatul activităţii judiciare, fără îndoială, reprezintă cel mai important act al justiţiei.

Importanţa hotărârii judecătoreşti se relevă atât din punct de vedere al părţilor, cât şi al societăţii în general. Pentru părţi este destinată a pune capăt litigiului dintre ele şi a le proteja drepturile subiective. Pentru societate, hotărârea judecătorească, în general, reprezintă un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial.

În prezent, tot mai frecvent instanţele judiciare competente din Republica Moldova sunt chemate să aplice în practică instituţia recunoaşterii şi executării hotărârilor instanţelor judecătoreşti străine pe teritoriul Republicii Moldova. Acest fenomen se datorează schimbărilor de ordin politic, social, economic şi juridic ce au avut loc atât pe plan internaţional, cât şi pe cel naţional.

Hotărârile străine susceptibile de recunoaştere şi de executare

Abordarea problemei recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti străine se impune pornind de la consideraţia că activitatea jurisdicţională, ce se materializează în hotărâri judecătoreşti şi în acte de jurisdicţie necontencioasă, constituie incontestabil pe planul dreptului internaţional privat o garanţie puternică de realizare a drepturilor şi executare a obligaţiilor ce formează conţinutul raportului juridic cu elemente de extraneitate.

Aplicarea reglementărilor în domeniu depinde şi de extensiunea noţiunii de hotărâre străină acordată de legiuitor.

Hotărârea judecătorească este rezultatul activităţii jurisdicţionale, importanţa acesteia fiind determinată de însăşi sarcinile justiţiei. Emiterea hotărârii este cel mai important moment în activitatea instanţei de judecată. Ea apare ca un act final prin care se soluţionează pricina. Hotărârea judecătorească, sententia, reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părţi.

Întreaga activitate judiciară se realizează cu scopul de a soluţiona un conflict civil concret. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească desemnând rezultatul activităţii judiciare, fără îndoială, reprezintă cel mai important act al justiţiei.

Potrivit dispoziţiilor art.14, alin.(1) C.P.C. al Republicii Moldova „La judecarea pricinilor civile în prima instanţă, independent de nivelul acesteia, actele judiciare se emit în formă de hotărâre, încheiere şi ordonanţă” [209]. În ce priveşte dispoziţia prin care se soluţionează fondul apelului şi recursului, se emite în formă de decizie, iar dacă nu se rezolvă fondul apelului şi recursului, se emite în formă de încheiere.

Importanţa hotărârii judecătoreşti se relevă atât din punct de vedere al părţilor, cât şi al societăţii în general. Pentru părţi este destinată a pune capăt litigiului dintre ele şi a le proteja drepturile subiective. Pentru societate, hotărârea judecătorească, în general, reprezintă un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial.

Prin hotărâre judecătorească străină, în accepţiunea art.467, alin.(2) C.P.C. al Republicii Moldova, se subînţelegea „o hotărâre pronunţată în pricină civilă de o judecată de drept comun sau de o judecată specializată pe teritoriul unui alt stat, precum şi sentinţa penală privind repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune” [209]. Legea privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr.244-XVI din 21 iulie 2006 a exclus din cuprinsul art.467 alin.(2.) C.P.C. cuvintele „precum şi sentinţa penală privind repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune”. Considerăm decizia legislatorului drept corectă.

Cu alte cuvinte, este relevant faptul dacă hotărârea emană de la o autoritate administrativă, legislativă sau religioasă, dacă legislaţia statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea îi recunoaşte dreptul de jurisdicţie în materia respectivă. În practică pot apărea unele dificultăţi în aceste situaţii, când trebuie stabilită natura juridică a unor hotărâri străine pronunţate de instituţii, altele decât cele judiciare, care au competenţă în probleme de drept civil şi dreptul familiei.

Dispoziţii exprese în acest sens întâlnim şi în reglementările uniforme de drept internaţional privat. Convenţia privind recunoaşterea divorţurilor şi separaţiilor de corp, încheiată la Haga la 1 iunie 1970, intrată în vigoare la 24.08.1975, nu limitează recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materiile respective, ci include în sfera hotărârilor susceptibile de a fi recunoscute şi deciziile legislative, administrative sau religioase (art.1 al Convenţiei).

Cât priveşte forma hotărârii străine, este aspectul care vizează o altă limită a aplicării calificărilor legii forului, ea fiind, potrivit regulii locus regit actum, cea prevăzută de legea statului de unde emană actul. Instituţia calificării este reglementată de dispoziţiile art.1577 C.civ. Al Republicii Moldova. De altfel, practica confirmă aprecierea că admiterea calificării după legea forului nu exclude, pe de o parte, un anumit rol al legii străine în calificare. Pentru calificare vor fi luate în consideraţie doar normele materiale străine, nu şi cele procedurale. Este totuşi de luat în consideraţie că normele procedurale cu privire la prescripţie din dreptul american îndeplinesc aceeaşi funcţie pe care o au normele materiale moldoveneşti cu privire la prescripţie. Calificarea se face întotdeauna pornind de la normele conflictuale ale forului lex fori şi de la obiectul legăturii acestor norme. Calificarea este clasificarea normelor de drept străin în dispoziţiile legale ale legii forului.

Principalele efecte se desprind din hotărârea judecătorească privită ca act jurisdicţional: autoritatea de lucru judecat, forţa executorie, opozabilitatea faţă de terţi. O hotărâre este un act de autoritate publică prin care se dispune asupra unei situaţii şi se ordonă forţei publice să execute decizia.

Operaţia de caracterizare a hotărârii judecătoreşti străine ca act jurisdicţional are la bază teoria calificării. Cu privire la legea aplicabilă, în acest scop există mai multe opinii. Doctrina modernă se pronunţă în favoarea legii statului pe teritoriul căruia este invocată hotărârea. Prin ea însăşi, hotărârea străină poate avea doar forţă probantă ce emană din actul autentic în care este materializată. De asemenea, ea poate servi şi ca temei al unor fapte juridice, care au avut loc în statul de la autoritatea căruia provine cum ar fi, de exemplu, luarea în posesie a unor bunuri ale pârâtului.