Importanța Dreptului Privat Roman

1. OBIECTUL DREPTULUI PRIVAT ROMAN

„Dreptul roman cuprinde totalitatea normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman si este un sistem extrem de vast, format din numeroase ramuri si institutii juridice.”

Aceste ramuri si institutii juridice au constituit un proces de transformare si interconditionare în cadrul unei evolutii milenare, care a început în epoca de formare a statului Roman si care s-a încheiat odata cu moartea împaratului Justinian (565 e.n.) „ultimul împarat care a vorbit limba latina pe malul Bosforului”.

Initial romanii nu au realizat o deschidere clara între normele juridice, religioase si morale. Apoi romanii au depasit aceasta confuzie, dovada ca, înca din epoca veche, normele de drept erau desemnate prin termenul de FAS, ca ansamblu al normelor religioase, ideologia lor juridica influentându-le în timp si viata spirituala.

Mentinerea confuziei dintre drept, religie si morala, specifice epocii vechi, îsi are explicatia în conservatorismul si pragmatismul poporului roman. În respectul lor fata de traditie, romanii au distins între normele dreptului, normele religioase si normele de morala. Tezaurul gândirii juridice romane este constituit din concepte cu sens riguros, exact, din categorii create printr-o mare forta de sinteza, din principii simetrice si evocatoare.

Romanii au creat si au cucerit, distinct, dreptul public de dreptul privat. Potrivit acestei conceptii, dreptul privat cuprinde norme juridice care apara interesele indivizilor, în opozitie cu dreptul public, care apara atât dreptul public cât si cel privat, protejat de aceesi categorie sociala privilegiata, fie în calitate de conducatori politici ai societatii romane, fie în calitate de stapâni de sclavi.

„Diferenta dintre normele dreptului public pe de o parte si cele ale dreptului privat pe de alta parte, priveste posibilitatea de modificare a acestora. Normele dreptului public nu puteau fi modificate de particulari – dreptul public nu putea fi schimbat prin conventii încheiate între particulari – acestea se impuneau tuturor, fara a putea fi schimbate ori transformate .” În schimb, normele dreptului privat dadeau posibilitatea de a se abate de la acestea cu conditia sa nu încalce principiile fundamentale de drept.

Normele de drept privat au o puternica identitate proprie, în raport cu cele ale dreptului public, acestea din urma referindu-se la organizarea statului si la relatiile dintre stat si cetateni, pe când cele de drept privat reglementeaza relatiile cu privire la conditia juridica a persoanei cu continutul patrimonial dintre persoane, ca si cele care se nasc cu ocazia acestor procese private.

Datele extrem de variate si complexe pe care le implica elaborarea normelor si institutiilor dreptului roman, strânsa împletire dintre fenomenul juridic si celelalte laturi ale vietii sociale, confirma textele privitoare la originea si rolul social al dreptului, la raportul dintre forma si continutul sau social – economic, la interconditionalitatea planurilor pe care le manifesta acest raport.

2. IMPORTANTA DREPTULUI PRIVAT ROMAN

Fenomenul juridic roman s-a zamislit în procesul trecerii societatii romane de la societate gentilica la ce politica, aceasta caracterizându-se prin confuzia dintre diferite categorii de norme sociale.

Dreptul roman constuie fundamentul pe care s-a cladit sistemul juridic. Desi nu mai sunt în vigoare, notiunile si principiile dreptului roman s-au perpetuat de peste doua mii de ani pâna astazi si sunt perfect aplicabile.

Problema importantei dreptului privat roman a intrat în preocuparile romanistilor din toate timpurile. Acestea se datoreaza faptului ca dreptul privat roman a depasit, sub aspectul formei sale, limitele societatii care l-a generat, exercitând o influenta hotarâtoare asupra dreptului mai târziu. El si-a pus amprenta aspra evolutiei generale a ideilor si institutiilor juridice, fiind preluat si adaptat realitatii vietii feudale, mai târziu constituind un izvor în procesul codurilor moderne.