Infractiunea Complexă

I.Noţiuni introductive privind unitatea de infracţiune

Definirea conceptului de unitate a constituit obiectul preocupărilor autorilor de specialitate şi ale practicii judiciare.În majoritatea lucrărilor de specialitate, unitatea de infractiune este definită ca find acea activitate infractională formată dintr-o singură actiune/inactiune ori din mai multe actiuni/inactiuni, săvârşite de aceeaşi persoană în baza unei rezolutii unice şi care constituie , potrivit legii sau potrivit stării de fapt, o singură infractiune .

Potrivit unei alte opinii , unitatea infractională desemnează activitatea infractională formată dintr-o singură actiune/inactiune ce decurge din natura faptei sau din vointa legiuitorului, săvârşite de o persoană, activitate în care se identifică existenta continutului unei singure infractiuni.

Alti autori , consideră că atunci când săvârşirea unei fapte descrie elementele constitutive ale unei singure infractiuni, vom avea unitate de infractiune, iar atunci când fapta sau faptele săvârşite descriu elementele constitutive ale mai multor infractiuni , vom avea pluralitate de infractiuni.

Distinctia dintre unitate şi pluralitate de infractiune se traduce în planul răspunderii penale printr-o sanctionare distinctă , mai blândă în cazul unitătii, când răspunderea este angajată pentru o singură infractiune, şi mai aspră în cazul pluralitătii, când răspunderea este angajată pentru mai multe infractiuni, în acest caz şi pericolul social şi periculozitatea infractorului fiind mai accentuate.

De asemenea, anumite institutii de drept penal(aplicarea legii penale în timp şi spatiu, actele de clementă, prescriptia răspunderii penale, suspendarea conditionată a executării pedepsei etc.) se aplică diferentiat în caz de unitate sau pluralitate.Faptul că o activitate infractională concretă se încadrează în continuturile mai multor infractiuni sau al uneia singure, se răsfrânge asupra încadrării juridice a acelei fapte, asupra răspunderii penale a infractorului,asupra individualizării şi aplicării pedepsei.

În materia participatiei , dacă o persoană ia parte la o singură infractiune din cele ce alcătuiesc pluralitatea, va răspunde numai pentru aceasta, în timp ce în cazul infractiunii unice,participarea la un singur act de executare atrage răspundeea pentru întraga infractiune , în măsura în care participantul a cunoscut împrejurarea că actul respectiv se integrează într-o pluralitate de asemenea acte.Retinerea acestei solutii este criticabilă în cazul infractiunii de obicei,deoarece, din moment ce autorului îi sunt necesare o pluralitate de acte care să probze obisnuinta pentru a se retine infractinea, ar fi absurd ca unui complice, de pildă, să îi fie suficient un singur act pentru a răspunde penal.

Dacă aplicarea actului de clementă (amnistie, gratiere) este conditionată de cuantumul prejudiciului produs prin infractiune, în caul pluralitătii de infractiuni se va lua în calcul prejudicial produs prin fiecare infractiune , pe când în cazul unitătii, se va avea în vedere prejudiciul global.

Infractiunea unică se sanctionează cu pedeapsa prevăzută în norma de icriminare (exceptie face infractiunea continuata), în timp ce formele pluralitătii infractionale-recidiva şi concursul de infractiuni-reprezintă cause de agravare facultativă a pedepsei, instanta puând adăuga un spor la cuantumul pedepsei aplicate pentru infractiunea cea mai grea.Şi în cazul infractiunii continuate se poate aplica un spor, fără însă ca acesta să cunoască limitările prevăzute pentru concursul de infractiuni.

În cazul pluralitătii de infractiuni, dacă după epuizarea primei infractiuni intervine un act de amnistie au de gratiere , infractorul va putea beneficia de prevederile acesteia, pe când în cazul infractiunii unice, beneficiile actului de clementă nu sunt incidente în măsura în care infractiunea s-a epuizat.

II.Definirea infracţiunii complexe

Infractiunea complexă este consacrată legislativ în art.41 lin.3 C.Pen.,potrivit căruia infractiunea complexă atunci când în continutul său intră , ca element sau ca circumstantă agravantă, o actiune sau o inactiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.

Crearea infractiunii complexe a fost determinată de necesitatea combaterii mai eficiente a infractiunilor contopite, între care există o strânsă conezixiune (etiologică, consecventională, de împrejurare, etc.).În lipsa complexitătii legale, infractiunile reunite ar urma să se retină în concurs, ceea ce ar oferi judecatorului largi posibilităttde sanctionare, de la aplicarea pedepsei de bază până la aplicarea sporului maxim prevăzut de lege.Legiuitorul a apreciat însă, că datorită acestei conexităti , infractiunile săvârşte prezintă un pericol socil mai ridicat şi, în consecintă, trebuie supuse unui regim juridi particularizat.Infractiunile absorbite îşi pierd autonomia, aşa încât ele nu pot face obiectul unei cauze de înlăturare a răspunderii penale (prescriptie, amnistie, gratiere), ci trebuie să urmeze soarta infractiunii complexe absorbante .De asemenea, legea penală mai favorabilă este incidentă cu privire la infractiunea complexă, nu la infractiunea absorbită .Deşi infractiunea complexă, spre deosebire de alte forme de unitate legală ,este definită în partea generală a Codului Penal,s-au ivit totuşi discutii cu privire la mecanismul de formare.Au fost folosite în acest sens notiunile de “contopire”, “absorbtie”,”reunire”, fără a li se da o semnificatie precisă.

În doctrină ,s-a apreciat faptul că echivalează notiunea de actiune/inactiune cu cea de faptă prevăzută de legea penală.Actiunea/inactiunea este doar un element al laturii obiective a infractiunii , care , la rândul ei, este un element din continutul incriminării, alături de obiect,subiect şi latură subiectivă.

De asemenea, s-a considerat că nici notiunea de faptă prevăzută de legea penală nu este cel mai fericit aleasă, legiuitorul trebuind să fi folosit notiunea de infractiune, care, pe lângă prevederea în legea penală trebuie să prezinte pericol social şi să fie comisă cu vinovătie.