Insolvența iminentă

I. CONSIDERATII INTRODUCTIVE CU PRIVIRE LA INSOLVENTA

Spre deosebire de Codul comercial de la 1887 de inspiraţie italiană, care a reglementat o singură procedură - falimentul, Legea nr. 64/1995, de inspiraţie preponderent americană, a reglementat două proceduri : a) redresarea, cu aceleaşi active sau cu vânzarea unora dintre active şi b) falimentul, în această ordine de prioritate. Tot spre deosebire de procedura falimentului reglementată de Codul comercial, procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 s-a aplicat nu doar comercianţilor şi nu doar pentru datoriile lor comerciale, ci a fost aplicată şi unor necomercianţi, pentru orice fel de datorie. .

Patru reforme legislative importante au modificat treptat Legea nr. 64/1995. Cea de-a 5-a reformă a constat în adoptarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

„Sistemul legislativ românesc nu prevede mecanisme adecvate şi eficiente pentru ieşirea de pe piaţă a operatorilor economici”. Concluzia aparţine Raportului Comisiei Europene cu privire la progresele înregistrate de România în cursul anului 2004, în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Această concluzie s-a bazat pe constatarea că legislaţia în domeniu are neajunsuri importante, cum sunt : complexitatea procedurii, aplicarea neuniformă a legislaţiei în materie, protecţia redusă de care beneficiază creditorii.

Ca urmare, Guvernul României a iniţiat elaborarea unui nou act normativ privind procedura insolvenţei, pornindu-se de la acquis-ul comunitar în domeniu : Regulamentul Consiliului nr. 1346/2000 privind procedura insolvenţei; Directiva 2002/74 din 22 septembrie 2002 pentru modificarea Directivei 80/97/EEC privind protecţia salariaţilor în cazul insolvenţei angajatorului; Directiva 2001/17/EEC din 19 martie 2001 privind reorganizarea şi falimentul societăţilor de asigurări; Directiva 2001/24/EC privind reorganizarea şi falimentul instituţiilor de credit.

Toate legislaţiile naţionale atribuie procedurii falimentului funcţiuni complexe, între care trei sunt fundamentale : eliminarea, pedepsirea şi obligarea la despăgubiri a debitorilor şi a managerilor necinstiţi; plata creditorilor pe o bază colectivă şi echitabilă; redresarea debitorului în dificultate.

Incepand cu intrarea in vigoare a Legii nr. 64/1995, in baza careia a fost conceputa si actuala Lege nr. 85/2006, reglementarea procedurii insolventei a oferit permanent un raspuns corespunzator asteptarilor, printr-un proces de imbunatatire continua. In contextual raportarii la celelalte tari din Uniunea Europeana, in plan intern a inceput in ultimii ani sa se contureze necesitatea extinderii cadrului legislativ, in ceea ce priveste nu doar procedurile cu rol de preventie a incetarii de plati, dar si procedura insolventei in sine.

In primul an al actualei crizei financiare si economice, care se dovedeste a fi al confuziilor conceptuale, un proiect deosebit de important este inceput ca o forma fara fond, dupa reguli proprii mai mult ridicarii castelelor din carti de joc, proiectandu-se intregul in lipsa unora dintre elementele lui structurale. Acesta in contextul in care au fost adoptate, totodata, noi coduri in materie civila si penala si sunt finalizate proiectele unor noi coduri de procedura civila si penala, iar despre corelarea cu acestea nici nu se discuta.

S-ar putea sustine, desigur, ca opera de codificare in materie juridica poate avea efecte anticriza sub aspect conceptual, similare unui travaliu material major, unor investitii substantial menite sa sustina consumul social, cererea in economie si justificarea creditarii, iar acestea ar fi in masura sa conduca la iesirea din criza. Dar, dincolo de munca laborioasa pe care o presupune elaborarea lui, un cod juridic nu se concepe, totusi, intr-o perioada de criza, in care in domeniul vizat si in intregul context social-economic in care exista aceasta se generalizeaza confuzia, incertitudinea, o dinamica accentuata si lipsa posibilitatii de prognozare a evolutiilor ulterioare. Sansele ca la finalul crizei – incert si acesta pentru noi – realitatea vizata prin prevederile unui cod conceput in vreme de criza sa fie cu totul alta, sunt prea mari pentru ca schimbarea realitatii financiar – economice actuale sa nu fi avut in vedere; iar finantele, economia, influenteaza direct raporturile dintre oameni supuse reglementarii normelor de drept.

Pe fundalul celor aratate, de bun simt poate fi si gestionarea crizei, supravietuirea in raport cu loviturile acesteia, iar nu programele de masuri neserioase, cum ar fi codificarea normelor de drept intr-un domeniu sau altul, vizand urmatorii 10-20 ... de ani. Cantonarea intr-o perspectiva cat mai indepartata, ignorandu-se prezentul acut, precum si generalizarea nu reflecta decat inadecvarea persoanei la momentul existent sau, altfel spus, incopetenta ascunsa sub paravanul falselor bunei-intentii. Important nu e doar cand, ci si cum se iese din criza, pentru ca, in lipsa unor demersuri adecvate, realitatea ultimilor ani indica faptul ca economiile emergente vor constitui in continuare piete de desfacere si teren pentru speculatii vizand valutele nationale.