Instituția infracțiunii

TEMA 1. INSTITUTIA INFRACTIUNII. Notiune, trasaturile esentiale ale infractiunii.

Notiune:

Potrivit art 17 C.pen:,, Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala’’.

Trasaturile esentiale ale infractiunii:

a) fapta care prezinta pericol social.

Potrivit art.18 C.pen.:,, Fapta care prezinta pericol social in intelesul legii penale este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia din valorile aratate la art.1 si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse’’.

Art.1:,, Legea penala apara, impotriva infractiunii, Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept’’.

Potrivit art.18 C.pen.:,, Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

La stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana sau conduita faptuitorului.

In cazul faptelor prevazute in prezentul articol, procurorul sau instanta aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute in art.91: mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda de la 10 lei la 1000 lei.’’

In doctrina penala pericolul social ca trasatura a infractiunii este cunoscuta sub 2 forme:

• pericolul social generic – este apreciat de legiuitor in momentul inscrierii faptei periculoase in legea penala ca infractiune. Aprecierea pericolului social generic are loc pe baza unor date obiective si subiective ca: insemnatatea valorii sociale ce trebuie ocrotita; gravitatea vatamarii ce i se poate aduce valorii sociale; persoana faptuitorului; frecventa faptelor ce se pot savarsi. Rezultatul evaluarii facute de legiuitor se materializeaza in cuprinsul faptei in legea penala si prevederea pedepsei, necesara pentru combaterea acestei fapte si totodata pentru prevenirea ei in viitor.

• pericolul social concret – este pericolul ce-l prezinta o fapta concreta savarsita de o persoana si este apreciat de instanta judecatoreasaca cu prilejul judecarii faptei. El se reflecta in sanctiunea penala aplicata. Aprecierea pericolului social concret al unei fapte are loc in functie de anumite criterii ce sunt prevazute de lege (art.18 C.pen.).

b) fapta savarsita cu vinovatie

Vinovatia presupune o atitudine constienta in sensul ca faptuitorul isi da seama, are reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale, al rezultatului acestora, care este periculos si savarseste cu vointa aceste actiuni sau inactiuni antrenand energia sa fizica spre realizarea rezultatelor urmarite.

Formele vinovatiei:

º intentia – este o forma principala de vinovatie definita in art.19 pct.1 C.pen. si reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului rezultand din prevederea rezultatului faptei sale si urmarirea acelui rezultat prin savarsirea faptei, ori numai aceptarea acelui rezultat.

• intentia directa (art.19 pct.1 lit.a C.pen.) – se caracterizeaza prin prevederea rezultatului faptei si urmarirea acelui rezultat prin savarsirea faptei. Se deduce din observarea imprejurarilor in care se savarseste fapta, vointa de a savarsi fapta, urmarirea rezultatului.

• intentia indirecta (art.19 pct.1 lit.b C.pen.) – se caracterizeaza prin prevederea rezultatului de catre faptuitor, rezultat care nu mai este urmarit ci se accepta eventualitatea producerii lui. In literatura juridica, pe langa modalitatile normative ale intentiei (directa si indirecta) se mai face deosebire intre: intentie simpla si calificata; intentie spontana si premeditata; intentie unica si complexa; intentie initiala si supravenita;

º culpa – este definita prin dispozitiile art.19 pct.2 C.pen. si consta in atitudinea psihica a faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, nu-l accepta socotind fara temei ca acesta nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei desi trebuia ori putea sa-l prevada.

• culpa cu prevedere – se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu-l urmareste, nu-l accepta si considera fara temei ca acesta nu se va produce. Prevederea rezultatului socialmente periculos, in cazul culpei cu prevedere aproprie aceasta forma de vinovatie de intentie (directa sau indirecta). Pozitia fata de rezultat, diferentiaza culpa cu prevedere de intentie, fiindca daca la intentia directa este urmarit rezultatul, la intentia indirecta este acceptat, in cazul culpei cu prevedere rezultatul nu este acceptat, infractorul a sperat in mod usuratic ca aceasta nu se va produce.

• culpa simpla – se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia ori putea sa-l prevada. Culpa simpla este singura forma de vinovatie in cara faptuitorul nu prevede rzultatul faptei sale. Aprecierea vinovatiei sub forma culpei se stabileste ubservand urmatoarele criterii prevazute de lege: daca faptuitorul trebuia sa prevada rezultatul si daca putea sa-l prevada. Obligatia de prevedere a rezultatului se deduce de cele mai multe ori din actele normative care reglementeaza exercitarea anumitor activitati. Posibilitatea concreta de prevedere a faptuitorului este apreciata in functie de personalitatea acestuia, experienta de viata, pregatirea profesionala, dezvoltarea intelectuala.

º praeterintentia (intentia depasita) – este forma mixta de vinovatie, ce cuprinde intentia si culpa reunite. Intentia depasita este forma de vinovatie ce se realizeaza prin savarsirea unei fapte cu intentie si producerea unui rezultat mai grav decat cel urmarit ori acceptat de faptuitor prin savarsirea faptei , rezultat ce se imputa acestuia sub forma culpei, deoarece nu l-a prevazut, desi trebuia ori putea sa-l prevada. Mentionam ca in cazul praeterintentiei faptuitorul actioneaza cu intentie directa pentru producerea unui anumit rezultat, iar rezultatul mai grav se produce din culpa.

c) prevederea in legea penala

Cea de-a treia trasatura a infractiunii ce se desprinde din notiunea data acesteia prin dispozitiile atrt.17 C.pen., oreprezinta prevederea acesteia in lege.

Pentru existenta oricarei infractiuni sunt necesare cele trei trasaturi esentiale: fapta ce prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala; intrunite cumulativ. Lipsa oricareia dintre aceste trei trasaturi conduce la inlaturarea caracterului penal al faptei.

Aceasta trasatura – de fapta prevazuta de legea penala a infractiunii – decurge din principiul lundamental al legalitatii in dreptul penal consacrat prin dispozitiile art.2 C.pen.:,, Legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractiunilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte’’.