Cuprins
- CAPITOLUL I. Dreptul la mediu – drept fundamental al omului
- CAPITOLUL II. Izvoarele dreptului mediului premisă a naşterii reprezentării juridice de drept a mediului
- II. 1. Izvoarele dreptului mediului. Clasificare
- II.1.1. Tratatele internationale
- II.1.1.1. Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană (CEE)
- II.1.1.2. Tratatul de la Roma instituind Comuniunea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM)
- II.1.1.3. Actul Unic European
- II.1.1.4. Tratatul de la Maastricht
- II.1.1.5. Tratatul de la Amsterdam
- II.1.1.6. Tratatul de la Nisa
- II.1.1.7. Constituţia Europeană
- II.1.2. Izvoare interne
- II.1.2.1. Constituţia României
- II.1.2.2. Legea
- II.1.2.3. Ordonanţele Guvernului
- II.1.2.4. Hotărârile de Guvern
- II.2. Raporturile juridice de drept a mediului
- II.2.1. Subiectele raporturilor juridice de dreptul mediului
- II.2.2. Conţinutul raportului juridic de drept al mediului
- II.2.3. Obiectul raportului juridic de drept al mediului
- II.2.4. Clarificarea raporturilor juridice de drept al mediului
- CAPITOLUL III. Instituţii cu atribuţii în domeniul mediului
- III. 1. Evoluţia istorică a instituţiilor mediului din România
- III.2. Crearea noilor instituţii de mediu în România
- III.3. Structuri de administrare ecologică
- III.3.1. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
- III.3.2. Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”
- III.3.2.1. Protecţia juridică a Dunării
- III.3.2.2. Declaraţia de la Bucureşti privind cooperarea statelor dunărene în domeniul gospodăririi şi protecţiei apelor Dunării împotriva poluării
- III.3.2.3. Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea;
- III.3.2.4. Adoptarea planului strategic de acţiune al programului de mediu pentru bazinul Dunării
- III.3.2.5. Protecţia juridică a cursurilor internaţionale de apă împotriva poluării transfrontaliere.
- III.3.3. Garda de Mediu
- III.3.4 Administraţia Fondului pentru Mediu.
- III.4. Organisme consultative
- III.4.1. Comitetul Consultativ Naţional pentru sectorul pescăresc (CCNSP)
- III.5 Organisme inter-ministeriale
- III.5.1. Organizarea instituţională a protecţiei împotriva dezastrelor
- III.5.2. Institute de cercetare şi inginerie tehnologică
- III.6. Structuri naţionale de cooperare imternaţională
- III.6.1. Comitetul Naţional pentru protecţia stratului de ozon (CNPSO)
- III.6.2 Comisia naţională pentru Schimbări Climatice.
- III.7. Instituţiile Internaţionale de Mediu
- III.7.1. Funcţiile organizaţiilor naţionale de mediu
- III.7.1.1. Funcţia de cercetare
- III.7.1.2. Funcţia de schimb de informaţii
- III.7.1.3. Funcţia de reglememtare
- III.7.1.4. Funcţia de control
- III.7.1.5. Funcţia de gestiune a resurselor naturale
- III.8. Organizaţii Globale
- III.8.1. Programul Naţiunilor Unite pentru mediu (PNUE)
- III.8.2. Comisia ONU asupra dezvoltării durabile
- III.8.3. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)
- III.8.4. Instituţiile specializate ale ONU
- III.8.4.1. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO)
- III.8.4.2. Organizaţia Maritimă Mondială (O.M.M.)
- III.8.4.3. Organizaţia mondială a sănătăţii (OMS)
- III.8.4.4. Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM)
- III.8.4.5. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
- III.8.4.5. Organizaţia internaţională a Muncii (OIM)
- III.8.4.7. Instituţii Financiare internaţionale
- III.8.4.7.1. Fondul pentru mediu mondial (FMM)
- III.8.4.7.2. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
- III.8.4.8 Organizaţii internaţionale negurnamentale (ONG)
- III.8.4.8.1. Uniunea Naţională pentru Conservarea Naturii (UCIN)
- III.8.4.8.2. World Wildlife Fundation (WWF)
- III.8.4.8.3. Greenpeace
- III.8.4.8.4. Tribunalul Internaţional al Apei (IWT)
- III.8.4.8.5. Crucea Verde Internaţională
- III.8.4.9. Organisme profesionale dde drept al mediului
- III.8.5. Cooperarea instituţională regională
- III.8.5.1. Organizaţia Unităţii Africane (OUA)
- III.8.5.2. Organizaţia Statelor Americane
- III.8.5.3. Cooperarea Instituţională Europeană
- III.8.5.3.1. Comisia Economică a ONU pentru Europa (CEE/ONU)
- III.8.5.3.2. Consiliul Europei
- III.8.5.3.3. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economica (O.C.D.E.)
- III.8.5.3.4. Agenţia Europeană pentru Mediu
- III.8.5.4. Liga Statelor Arabe (L.S.A.)
- III.8.5.5. Organizaţia Unităţii Africane
- III.8.6. Organizaţii subregionale
- III.8.6.1 Comisia Dunării pentru navigaţie
- III.8.6.2. Comisia Rinului privind navigaţia şi poluarea apelor interioare
- III.8.6.3. Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la Oslo din 1972
- III.8.6.4. Comisia subregională pentru aplicarea Convenţiei de la Helsinki, 1974
- III.9. Fondurile naţionale de mediu.
Extras din referat
CAPITOLUL I.
Dreptul la mediu - drept fundamental al omului
Constituţia României, în noua sa formă revizuită în anul 2003, înscrie dreptul la un mediu sănătos printre drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate de Capitolul II din Titlul II. Textul articolului 35, care se referă la mediu sănătos, are următorul cuprins:
„1. Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
2. Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
3. Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător”.
Consacrarea dreptului la mediu ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului constituie rezultatul unei îndelungate evoluţii produse pe plan internaţional. Iniţial, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactele drepturilor omului nu au conţinut referiri exprese la dreptul la mediu ca drept fundamental al omului. Existau, în schimb, referiri cu privire la dreptul la sănătate şi dreptul la condiţii corespunzătoare de viaţă favorabile dezvoltării tuturor oamenilor.
Pe parcursul anilor, au apărut numeroase documente care au accentuat preocuparea comunităţii internaţionale spre a recunoaşte dreptului la mediu o poziţie corespunzătoare în sistemul drepturilor omului, împreună cu celelalte drepturi fundamentale. Acest lucru s-a datorat, pe de o parte, conştientizării unor largi cercuri ale opiniei publice, guvernelor, organismelor internaţionale în legătură cu necesitatea recunoaşterii dreptului la mediu, cât şi, de altă parte, procesului însuşi de evoluţie a drepturilor omului care implică - după cum se cunoaşte - apariţia permanentă a unor drepturi noi, a căror recunoaştere este dictată de necesităţile vieţii, ale dezvoltării, ale înfăptuirii obiectivelor majore ale cooperării internaţionale.
O serie de documente internaţionale au cuprins - într-un fel sau altul -referiri la dreptul la mediu. Aşa, de pildă, Convenţia privind diversitatea biologică semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, menţiona chiar în preambulul său ideea potrivit căreia „conservarea diversităţii biologice este o preocupare comună a umanităţii”. „Declaraţia de la Rio”, adoptată la 14 iunie 1992 înscria, la pct. 4, ideea că „protecţia mediului constituie o parte integrantă a procesului de dezvoltare”.
Documentul „Acţiunea 21” situa pe acelaşi plan problemele mediului cu cele ale dezvoltării, menţionând că umanitatea trebuie să soluţioneze „problemele urgente ale mediului şi dezvoltării”.
Declaraţia de la Johannesburg, adoptată de Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă (26 august - 4 septembrie 2002) menţiona şi ea cerinţa soluţionării problemelor mediului în contextul intensificării eforturilor pentru o dezvoltare durabilă.
După cum se vede din cele ce preced, problemele mediului au fost abordate în general într-un context mai larg - acela al dezvoltării durabile. Dezvoltarea durabilă avea drept ţintă creşterea economică şi rezolvarea problemelor sociale prin schimbarea regulilor managementului resurselor naturale la scară globală .
Abordarea problemelor mediului în contextul preocupărilor pentru asigurarea unei dezvoltări durabile prezintă, evident, avantajul de a oferi elemente coerente pentru o strategie de durată, în condiţiile globalizării.
De menţionat este totuşi că cele două concepte „protecţia mediului” şi „dezvoltare durabilă” nu se confundă, fiecare având propria sa identitate. După cum arată autoarea română Mariana Raţiu de la Universitatea din Oradea: „Fără ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltarea durabilă. Dezvoltarea durabilă include protecţia mediului, iar protecţia mediului condiţionează dezvoltarea durabilă. Strategia protecţiei mediului se regăseşte prin urmare, prin coordonatele sale esenţiale, în Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României” .
În cadrul Uniunii Europene au existat, fireşte, importante preocupări pentru adoptarea unor programe comunitare de acţiune în materie de mediu. În concluziile Consiliului de la Bruxelles, din 20-21 martie 2003, se subliniază că au fost înregistrate progrese importante în realizarea obiectivelor prevăzute în strategia de la Lisabona, iar promovarea unei creşteri durabile prin punerea în lucru a strategiei globale pentru dezvoltare durabilă, adoptată la Göteborg, rămâne o prioritate a Uniunii .
Constituţia Europeană acordă o însemnătate deosebită problemei mediului de viaţă. În articolele 1-3, în care sunt definite obiectivele Uniunii, se precizează: „Uniunea acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, bazată pe o creştere economică echilibrată, pe o economie socială de piaţă foarte competitivă, vizând ocuparea deplină a forţei de muncă şi progresul social şi un înalt nivel de protecţie şi de îmbunătăţire a calităţii mediului”.
Este de menţionat că problemele mediului sunt enunţate în articolul 1-14 printre domeniile de competenţă partajată, domenii în care există competenţe comune ale Uniunii şi statelor membre, cu respectarea principiului subsidiarităţii, adică a recunoaşterii eforturilor prioritare ale statelor în acest domeniu, Comunitatea Europeană intervenind numai în situaţiile în care este necesară această intervenţie.
Constituţia Europeană se referă la problemele mediului şi ale dreptului dezvoltării şi în Partea a II-a consacrată drepturilor fundamentale.
Un document de largă rezonanţă internaţională, „Declaraţia Mileniului”, adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr.55/2 din 8 septembrie 2000, acordă un punct special protecţiei mediului înconjurător. Aşa cum se arată la pct. 21 din acest document, „Vom depune toate eforturile pentru a scuti umanitatea, mai ales pe copiii şi nepoţii noştri, de pericolul de a trăi pe o planetă ruinată în mod iremediabil de activităţile oamenilor şi ale cărei resurse nu vor mai fi suficiente pentru nevoile lor”.
Declaraţia reafirmă adeziunea la documentele adoptate anterior de comunitatea internaţională în problemele mediului şi dezvoltării, făcând un apel la guverne, la popoare, de a intensifica cooperarea în domeniul problemelor protecţiei mediului înconjurător.
Înscrierea dreptului la mediu sănătos printre drepturile fundamentale ale omului în cadrul reformei constituţionale din 2003 prezintă o importanţă cu totul aparte.
În cadrul dezbaterilor ce au avut loc în legătură cu introducerea acestui text în Constituţia României, deputatul Makkai Grigore a subliniat că „dreptul constituţional la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic trebuie să fie legat de drepturile fundamentale, pentru că el este un asemenea drept, un drept nou, reflectat în lume în foarte multe constituţii moderne, asemenea dreptului la viaţă, dreptului la apărare, dreptului la libera circulaţie, dreptului la informaţie, la sănătate şi aşa mai departe. În acest context, inserarea în textul Constituţiei a unui articol nou, în care precizăm dreptul la un mediu sănătos, iar în cuprinsul articolului enumerăm trei teze. Prima teză: statul recunoaşte şi asigură dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic; în teza a doua enunţăm obligaţia statului să asigure cadrul legislativ necesar şi adecvat pentru exercitarea acestui drept, iar în teza a treia, îndatorirea persoanelor fizice şi juridice de a proteja şi ameliora mediul înconjurător” .
Preview document
Conținut arhivă zip
- Institutiile Nationale si Internationale de Mediu.doc