Instituțiile Uniunii Europene

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European a apărut prin Tratatele institutive, fiind denumit, la început, fie Adunarea comună (în Tratatul instituind C.E.C.A.), fie Adunare (în Tratatele instituind C.E.E., Euratom); prin Rezoluţia din 20 martie 1958, cele trei instituţii similare au fost reunite în Adunarea parlamentară europeană, numire ce şi-a produs efectele începând cu anul 1960.

Prin rezoluţia Adunării parlamentare europene din 30 martie 1962 s-a stabilit denumirea de Parlament European, denumire pe care o poartă şi în prezent. Această denumire este recunoscută juridic prin Actul Unic European.

Parlamentul European constituie fundamentul democratic al comunităţii europene şi este parte integrantă a sistemului instituţional comunitar. Calitatea sa de instituţie comunitară dă expresia instituţionalizării puterii politice comunitare, el fiind unul dintre instrumentele politice prin care se realizează suveranitatea comunitară.

Alegerile parlamentare au loc la fiecare cinci ani şi fiecare cetăţean cu drept de vot în ţara lui are dreptul să-şi aleagă europarlamentarii.

Deputaţii Parlamentului European îşi exercită mandatul independent şi nu pot primi instrucţiuni de la guvernele lor şi nici nu pot fi învestiţi cu un mandat imperativ, se bucură de privilegii şi imunităţi prevăzute de Protocolul asupra privilegiilor şi imunităţilor Comunităţilor europene, adoptat în anul 1965.

Sub aspectul componenţei, remarcăm faptul că numărul parlamentarilor a evoluat în funcţie de numărul statelor membre ale Uniunii Europene; în mandatul 1999-2004 Parlamentul European era alcătuit din 626 de parlamentari; în legislatura a 6-a, 2004-2009, cuprinde 732 parlamentari în primii trei ani de legislatură, ca urmare a extinderii Uniunii din mai 2004 (25 de state membre); începând cu anul 2007, în urma aderării Bulgariei şi României, cuprinde 786 de parlamentari.

Începând cu anul 2007, ca urmare a lărgirii Uniunii Europene, Parlamentul European numără 786 deputaţi; Bulgaria este reprezentată de 18 membri şi România de 35 membri.

Statutul membrilor Parlamentului European este reglementat atât de dispoziţiile comunitare, cât şi de cele naţionale. Dispoziţiile aplicabile la alegerile europene, care sunt înscrise în Act, sunt foarte sumare. Ele trimit, în special, fie la tratatele originare, fie la măsurile de aplicare sau, cel mai des, la legislaţiile naţionale, legislaţii care dispun că se fac aplicabile şi parlamentarilor europeni. Parlamentarii europeni sunt aleşi pentru o perioadă de cinci ani, iar mandatul lor este reprezentativ. Verificarea puterilor lor este o prerogativă care incumbă Parlamentului european. Cumulul mandatului european cu un mandat naţional este autorizat pe plan european, dar el este interzis pe plan naţional.

Actul privind alegerea reprezentanţilor Adunării stabileşte în articolul şase, paragraful l incompatibilităţile cărora trebuie să li se supună membrii Parlamentului European. Astfel, un membru al Parlamentului European, pe timpul mandatului, nu poate îndeplini şi calitatea de: membru al guvernului unui stat; membru al Comisiei; membru al Curţii de Justiţie sau grefier; membru al Curţii de Conturi; membru al Consiliului consultativ C.E.C.A. sau Comitetului economic şi social al CE ori al Euratom; membru al comitetelor sau organismelor create în temeiul sau în aplicarea Tratatelor institutive în vederea administrării fondurilor comunitare sau a unei sarcini permanente şi directe de gestiune administrativă; membru al consiliului de administraţie, al Comitetului de direcţie B.E.I.; funcţionar sau agent în activitate în cadrul Comunităţilor europene. Menţionăm că reglementările adoptate la nivel naţional pot completa aceste incompatibilităţi.

O legislatură se întinde pe o perioadă de cinci ani. Parlamentul European organizează în medie o sesiune săptămânală, în fiecare luni, cu excepţia lunii august. Articolul 196 al Tratatului C.E. (fostul art. 139, art. 109 al tratatului Euratom, art. 22 al Tratatului C.E.C.A.) prevede că Parlamentul se reuneşte într-o sesiune anuală de plin drept în a doua zi de marţi din luna martie şi organizează, uneori, şi sesiuni suplimentare mai scurte.

Parlamentul poate fi convocat, cu titlu de excepţie, în sesiuni extraordinare, la cererea majorităţii membrilor săi sau la solicitarea Consiliului ori a Comisiei şi din iniţiativa unei treimi din membrii săi. Dezbaterile Parlamentului sunt publice. Parlamentul European este singura instituţie comunitară care se reuneşte şi îşi ţine dezbaterile în public. Dezbaterile, opiniile şi rezoluţiile Parlamentului se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Parlamentul este asistat de un Secretar general, care se găseşte în fruntea Secretariatului general. În cadrul Secretariatului îşi desfăşoară activitatea aproximativ 3500 de persoane, pe lângă care mai funcţionează şi personalul grupurilor politice şi asistenţii membrilor. Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din personalul Secretariatului să lucreze în domeniul lingvistic (traducere şi interpretare). Cu toate acestea, în ciuda constrângerilor impuse de multilingvism şi de cele trei puncte de lucru, bugetul operaţional al parlamentului este doar unu la sută din bugetul Comunităţii, adică un euro şi jumătate pe an de la fiecare persoană care trăieşte în Uniunea Europeană.

Lucrările Parlamentului se desfăşoară în trei oraşe diferite: secretariatul se găseşte la Luxemburg; comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles; iar sesiunile parlamentare au loc la Strasbourg, cu sesiuni suplimentare la Bruxelles.

În ceea ce priveşte organizarea internă a Parlamentului European, observăm că acesta dispune de competenţa stabilirii propriei sale structuri interne, propriul său regulament interior, iar statele membre şi celelalte instituţii comunitare trebuie, în virtutea principiului cooperării loiale să respecte regulile stabilite de Parlamentul European atâta timp cât acestea au drept obiectiv să-i asigure buna funcţionare.

Sub aspect structural Parlamentul European se aseamănă cu parlamentul statelor membre ale Comunităţii dar diferă de acestea, purtând amprenta naturii sale comunitare. Este un parlament unicameral, având în structura sa:

organele de conducere,

comisiile parlamentare;

grupurile politice (parlamentare);

conferinţa preşedinţilor;