Insulta și Calomnia prin Presă

I. Introducere

Libertatea de exprimare este una dintre libertatile fundamentale prevazute atît de Constitutia României cît si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Conform art.10 alin. 1 din Conventie orice persoana are dreptul la la opinie si dreptul de a primi si comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a se tine seama de frontiere. Asadar, exercitarea acestui drept nu poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrîngeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii, protectia reputatiei sau drepturilor altuia, pentru a împiedica divulgarea unor informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impatialitatea puteri judecatoresti.

Libertatea de exprimarea are, drept urmare, doua componente: libertatea de opinie, care nu poate forma obiectul nici unei limitari atîta timp cît opinia nu este exteriorizata si libertatea de informare, care presupune libertatea de a difuza informatii dar si libertatea publicului de a primi informatii în mod liber si din mai multe surse.

Totusi, libertatea de exprimare nu se poate exercita în afara oricaror limite pe care statul este în masura sa le stabileasca. Constitutia României stabileste, prin art.30 alin.6 si 7, limitele libertatii de exprimare. Dincolo de aceste limite, ne aflam în sfera ilicitului penal sau civil, dupa caz.

Potrivit Legii fundamentale, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine. Sînt interzise de lege defaimarea tarii, a natiunii, îndemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.

Aceste fapte interzise de Constitutie se regasesc incriminate de Codul penal înca în vigoare si în alte legi speciale ce contin dispozitii penale precum si în reglementarile intenationale.

II. Delicte (infractiuni) contra demnitatii. Calomnia si insulta

Dintre toate delictele ce pot fi savârsite prin presa, cele mai frecvente cazuri practice sînt întemeiate pe art. 205 si 206, din Codul penal, referitoare la insulta si calomnie. Valoarea ocrotita prin incriminarea celor doua fapte este demnitatea umana, în care este inclusa si onoarea.Aceasta poate fi privita din doua puncte de vedere: subiectiv, în raport cu fiecare persoana în parte, si obiectiv, în raport cu relatiile pe care fiecare persoana la stabileste cu celelalte persoane.

Subiectiv, demnitatea aparea ca un sentiment propriu de pretuire morala, legat de constiinta fiecaruia si este determinat de aprecierea favorabila pe care o are fiecare individ despre el însusi.

Din punct de vedere obictiv, demnitatea consta în parerea pe care cei din jur si-o formeaza despre o persoana, parere determinata obiectiv de calitatile, însusirile morale, comportamentul, meritele acesteia. Este vorba despre reputatia persoanei, bunul renume de care se bucura în rîndul semenilor sai.

Întrucît demnitatea constituie o conditie indispensabila convietuierii sociale, legea a incriminat ca fapte penale, atît în interesul societatii cît si în interesul individului, toate acele actiuni sau inactiuni prin care s-ar aduce atingeri acestei valori, ocrotind astfel interesul individual dar si pe cel al societatii.