Interceptările Telefonice și Înregistrările audio-video Ambientale ca Mijloace de Probă în Procesul Penal

1. Mijloacele de probă în procesul penal

1.1 Evoluția mijloacelor de probă în procesul penal român

Dovedirea faptelor și împrejurărilor într-un caz penal se obține prin probele care provin din mijloacele de probă. Probele sunt fapte și împrejurări prin care se constată adevărul și se soluționează cauza penală. Pentru ca organul judiciar să poată folosi probele în rezolvarea cauzei acestea trebuie administrate. Mijloacele legale prin care se administrează probele poartă denumirea de mijloace de probă

În procesul penal putem vorbi despre libertatea probelor adică aplicarea principiului admisibilității oricărei probe care nu este interzisă de lege, însă se pune problema dacă se poate folosi orice mijloc de probă care ar conține o probă necesară în procesul penal, sau probele trebuie obținute numai prin anumite mijloace de probă, reglementate de lege. Aceasta rămâne la latitudinea legiuitorului de a stabili un sistem mai apropiat de libertatea sau de legalitatea probelor.

Referitor la acestă opțiune se pot alege mai multe sisteme de probă. De exemplu, în codul portughez sunt admisibile probele care nu sunt interzise de lege, chiar dacă sunt reglementate anumite mijloace de probă cum se întâmplă în Italia sau Belgia, în alte legislații precum Olanda sau Germania sunt enumerate mijloacele de probă care pot fi folosite în procesul penal, în common law există mai multe restricții în folosirea mijloacelor de probă prin care se dovedesc infracțiunile și autorii lor.

În codul de procedură penală din 1936 (art. 137) se prevedea că proba în materie penală se face prin următoarele mijloace : procese-verbale, înscrisuri, martori, informatori, expertize, constatări la fața locului, indicii prezumții și orice mijloace neoprite de lege. Această reglementare cuprinde o enumerare a unor mijloace de probă, fără caracter științific, cu dispoziția că pot fi folosite și orice ale mijloace de probă neoprite de lege, ceea ce apropie reglementarea de principiul libertății probelor.

În redactarea inițială Codul de procedură penală din 1968, a adoptat în materie de mijloace de probă principiul legalității, eliminându-se dispoziția anterioară ”orice alte mijloace neoprite de lege”. Codul a trecut, în rândul mijloacelor de probă și alte mijloace decât cele indicate anterior, cum sunt declarațiile părții vătămate, ale părții civile, ale parții responsabile civilmente, constatările tehnico-științifice și constatările medico-legale.

Deoarece în procesul penal se folosesc, în lupta contra infracționalității organizate, și procedee de tehnică avansată, ca fonograma, videofonograma, filmul, fotografiile, s-a pus problema că acestea sunt mijloace distincte de probă și deci nu pot fi folosite dacă nu sunt prevăzute în lege.

Prin Legea nr. 141/1996a fost modificat art.64 al Codului de procedură penală, adăugându-se ca mijloace de probă și înregistrările audio sau video și fotografiile, reglementându-se și modul cum acestea pot fi folosite în procesul penal. Astfel a crescut numărul mijloacelor de probă care pot fi folosite în procesul penal, mijloacele tehnice de înregistrare căpătând caracterul de mijloace de probă distincte, cu reglementare și valoare probantă proprie.

Funcționalitatea mijloacelor de probă în procesul penal relevă importanța deosebită a acestora la aflarea adevărului și la soluționarea cauzelor penale.

1.2. Clasificarea mijloacelor de probă

În Codul actual de procedură penală, mijloacele de probă sunt calsificate în orale, scrise, materiale și tehnice, în ultima categorie incluzându-se constatările tehnico-științifice, constatările medico-legale și expertizele.

Pentru examinarea mijloacelor de probă în legătură cu procedeele probatorii folosite cel mai des pentru obținerea lor, mijloacele de probă se grupează astfel :declarații ale părților și martorilor, având ca izvor comun persoanele fizice care le fac, iar ca procedeu de obținere predominant se folosește ascultarea acestora; înscrisuri și mijloace materiale de probă, proba fiind reprezentată pe un obiect al cărui conținut sau schimbări exterioare servesc ca probă, iar procedeele de obținere comune sunt cercetarea la fața locului, ridicarea de obiecte și înscrisuri, percheziția; înregistrările audio sau video, ca procedee de obținere a unor convorbiri sau de fixare a unor imagini, folosindu-se mijloace tehnice; constatarea tehnico-științifică, medico-legală și expertizele, obținute în urma unor operații de specialitate științifică sau tehnică.