Interferenta Politicului in Spatiul Administrativ

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Interferenta Politicului in Spatiul Administrativ.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Viaţa fiecăruia dintre noi este influenţată zilnic de serviciile publice, dezvoltarea acestora influenţând direct nivelul de trai, prin satisfacerea unor nevoi recunoscute ca fiind de interes general şi a căror realizare nu este la îndemâna initiaţivei private, nevoi care pot viza garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Orice stat fiind o putere publică, organizată pe un teritoriu delimitat şi recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci şi de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoană la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-şi îndeplini acest rol, statul îşi împarte teritoriul şi populaţia aflată pe acesta în anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone - mai mici sau mai mari - sunt unităţile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judeţ, ţinut, regiune, oraş, comună, etc. Astăzi, conform art. 3 alin.3 din Constituţie, “teritoriul este organizat suub aspect administrative în comune, oraşe şi judeţe”.

În toate aceste unităţi administrativ-teritoriale statul a creat autorităţi publice, care să-l reprezinte şi să acţioneze în acestea pentru realizarea intereselor sale, dar şi ale locuitorilor respectivi. În acelaşi scop, statul a creat autorităţi şi la nivel central, care să-l reprezinte şi să asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel şi care apar ca ceea ce este comun şi general tuturor zonelor de interese.

In orice ţară sunt două categorii de interese: unele care au un carecter cu totul general privind totalitatea cetăţenilor, întreaga colectivitate şi altele care sunt speciale unei anumite localităţi. Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau instituţii speciale, fiecare dintre ele asigurând o rezolvare mai mult sau mai puţin corespunzătoare situaţiilor concrete. În aceste condiţii vorbim de autonomie locală, centralizare, descentralizare, deconcentrare, tutelă administrativă.

Cele sase principii de baza ale administratiei publice stipulate in Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 si in articolul 120 din Constituţia revizuită şi republicată in 2003 sunt: principiul autonomiei locale, principiul descentralizării serviciilor publice, principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, principiul legalităţii, principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit, principiul deconcentrării serviciilor publice. Aplicarea acestor principii nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României.

Pentru a raspunde la intrebarea „statul influnteaza sau nu politic administratia?” ma voi referi la principiul descentralizarii serviciilor publice.

Pentru a avea o intelegere mai buna a acestui principiu, voi detalia principiul centralizarii si cel al descentralizatii. Centralizarea în administraţia publică înseamnă în plan organizatoric, subordonarea ierhică a autorităţilor locale faţă de cele centrale şi numirea funcţionarilor publici din conducerea autorităţilor locale de către cele centrale, iar în plan funcţional, emiterea actului de decizie de către autorităţile centrale şi executarea lui de către cele locale.

Centralizarea asigură o funcţionare coordonată a serviciilor publice. Funcţionarea pe principiul subordonării ierarhice a serviciilor publice are drept consecinţă înlăturarea suprapunerilor de acelaşi nivel, precum şi a paralelismelor.

Concentrarea, la nivel central, a modului de conducere a unor servicii publice de interes local are ca urmare supraaglomerarea autorităţilor centrale ceea ce duce la rezolvarea cu întârziere şi superficialitate a problemelor care s-ar rezolva mai operativ şi mai bine de către autorităţile locale.

Într-un regim administrativ centralizat, bazat pe numirea funcţionarilor publici de către centru, cetăţenii nu mai participă la administrarea treburilor lor, sunt lipsiţi de iniţiativă.

Descentralizarea serviciilor publice reprezintă transferarea unora din atribuţii din competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate către un organism determinat, un serviciu public determinat, din unităţile administrativ-teritoriale.

Descentralizarea în administraţia publică este un regim juridic în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de funcţionari numiţi de la centru ci de către cei aleşi de corpul electoral. În acest regim administrativ, statul conferă unor autorităţi publice şi dreptul de exercitare a puterii publice în unele probleme. Acest regim juridic se fundamentează în plan material pe un patrimoniu propriu al unităţilor administrativ- teritoriale, distinct de cel al statului, care asigură mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale.

Gradul descentralizării administrative depinde de numărul serviciilor publice date în competenţa autorităţilor locale. Cu cât numărul acestora este mai mare cu atât va fi mai mare descentralizarea. Descentralizarea în administraţia publică depinde şi de modul cum sunt organizate autorităţile publice locale şi raporturile lor cu cele centrale. Autorităţile locale pot fi alese (descentralizarea este mai mare) sau pot fi numite de către autorităţile centrale (caz în care descentralizarea este mai mică). Gradul descentralizării administrative depinde şi de forma în care se exercită tutela administrativă (controlul special efectuat de autoritatea centrală).

Administraţiile centrale din numeroase ţări, recunoscând importanţa descentralizării în reuşita reformei serviciilor publice, au recurs la descentralizare şi au adoptat fie Carta europeană a autonomiei locale, fie echivalentul mondial al acesteia, Declaraţia mondială de autonomie locală a Uniunii Internaţionale a Autorităţilor Locale (IULA).

În România, Constituţia din 1991, preciza în art. 119 că administraţia publică din unităţile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice. Acest principiu a fost dezvoltat de Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 şi, ulterior, de legea 215/2001.

Dezvoltarea serviciilor publice locale şi aplicarea principiului descentralizării au fost impulsionate de adoptarea legislaţiei în domeniul finanţelor publice locale, apreciindu-se că normele care asigură autorităţilor locale autonomie în diferite ramuri de activitate (cultură, instituţii sociale, sănătate, agricultură etc.) nu pot produce efectul dorit şi devin formale dacă nu sunt susţinute şi de acte normative adecvate pentru crearea condiţiilor dezvoltării autonomiei şi în domeniul financiar. Pornind de la această constatare a fost adoptată Legea finanţelor publice locale nr. 189/1998. Un rol important l-a jucat adoptarea actelor normative în domeniul concesionării sau reglementării proprietăţii publice

Începând din 2001, după adoptarea Strategiei de reformă a administraţiei publice, a avut loc un amplu proces de reglementare a serviciilor publice locale, adoptându-se Legea 326/2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală şi o serie de acte normative ce vizează organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, serviciile publice de salubrizare a localităţilor, serviciile de transport public local de călători, etc.

Fisiere in arhiva (1):

  • Interferenta Politicului in Spatiul Administrativ.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA OVIDIUS FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADIMINISTRATIVE SPECIALIZAREA ADMINISTRATIE PUBLICA Facultatea de Drept si Stiinte Administrative Specializarea Administratie Publica Anul II, grupa II